Misterele „cuibului“ Reginei Maria din Balcic. Cât de fermecător este tărâmul unde regina şi-a lăsat inima: „Locul acesta mă aştepta pe mine“

Misterele „cuibului“ Reginei Maria din Balcic. Cât de fermecător este tărâmul unde regina şi-a lăsat inima: „Locul acesta mă aştepta pe mine“

Regina Maria la Balcic FOTO www.romaniaregala.ro

I s-a zis „Coasta de Argint“ sau „O mie şi una de nopţi“. Pentru pictori, este oraşul luminii şi al culorii, iar pentru turişti este un loc extrem de pitoresc. Peste toate însă, Balcicul rămâne al Reginei Maria, care şi-a pus semnătura pentru totdeaua în istoria acestui ţinut pe care l-a iubit.

În minunata lume a Balcicului Reginei Maria ne poartă Balcica Măciucă, fiica primarului Balcicului, Octavian Moşescu. „Balcicul are o deschidere spre lumină, încât nici acum nu ştiu dacă lumina aceea venea din cer, din mare, din noi“, scrie ea în cartea „Balcic“.
 
Toţi cei care au călcat pe acest tărâm au rămas îndrăgostiţi pentru totdeaua de el. Profesorul I. Simionescu, un renumit geograf, a poposit în Balcic şi apoi şi-a pus impresiile pe hârtie. „Prima impresie e că se află în faţa unui tablou din «O mie şi una de nopţi»“, scrie Balcica Măciucă. Aici veneau pictori care transpuneau minunăţiile locului în pânze celebre. Dar spiritul locului va rămâne pentru totdeauna legat de Regina Maria. 
 
Fatma şi Maria sau negru şi alb
 
Cum şi-o aminteşte autoarea ea pe regină? „Pe platoul de sus exista un loc unde puteai vedea, din când în când, silueta unei cadâne înveşmântată în negru, stând nemişcată ca o statuie, parcă uitată acolo de timp. Era turcoaica Fatma, fiinţa din Balcic cea mai apropiată a Reginei Maria, care o aştepta întotdeauna, în acest loc, ori de câte ori se anunţa venirea Sultanei. Regina oprea maşina, o lua pe Fatma şi coborau pe acest drum până la Palat. Suverana era îmbrăcată, ca de obicei, în alb“. 
 
Regina descoperise Balcicul într-o plimbare prin Dobrogea, însoţită de pictorul Al. Satmary. Trebuia să stea numai o oră, dar şederea  s-a prelungit, şi, cum mărturiseşte, atunci a înţeles că trebuia să devină stăpâna acestui colţ de lume. Popasul s-a întins pe toată durata vieţii. „Nu era vorba numai de aducerea aci a ceva care ar fi avut fiinţă în altă parte, se confesa Regina, ci de creaţie, de plămădirea pietrei, pământului, apei, copacului şi florii într-un desăvârşit întreg. A fost întoarcerea mea la mare, la întâia mea dragoste. Născută pe o insulă, în sufletul meu trăia un dor străfund şi veşnic de mare.“


 
„Locul acesta mă aştepta pe mine“
 
Momentul descoperirii acestui loc de către regină este evocat în cartea „Casele mele de vis“. „Într-o plimbare prin Dobrogea, m-am apropiat deodată de o limbă de pământ lângă mare care a trezit în mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simţire că locul acesta mă aştepta dintotdeauna pe mine, ori trăisem totdeauna în aşterptarea lui“, scria regina Maria.
 
Regina a vrut să clădească palatul fără să schimbe nimic din specificul regiunii. Totul trebuia păstrat: casele turceşti, uliţele strâmte, fântânile – popasuri de odihnă şi rugă. Palatul urma să se nască în toate acestea. 
Regele Ferdinand venea mai rar la Balcic, rememorează Balcica Măciucă, şi atunci se plimba de-a lungul ţărmului până la mănăstirea musulmană de la Teke. „Sosirile Regelui Ferdinand se consumau într-o discreţie totală. În schimb, venirea reginei, numită de localnici «Sultana», făcea să freamăte oraşul care îmbrăca haine de sărbătoare. Balcicul, spunea regina, „este colţul cel mai drag inimii mele“.
 
Ziua în care oraşul s-a îmbrăcat în culoarea irişilor
 
În vara anului 1938, copiii Balcicului, ca de obicei, o aşteptau pe Regina Balcicului. „Dimineaţa, înainte de a-mi începe hoinăreala, de pe terasa grădinii noastre îmi îndreptam privirile spre palat. Era un omagiu instinctiv adus de un copil celei pe care o acceptase ca pe o zeitate la tărâmul său secret. Ca niciodată, întârzia să vină. Fără regină, marea însăţi părea neliniştită. Sus, pe deal, aştepta şi devotata Fatma, cu răbdarea ei orientală. Îmi întrebam părinţii aproape zilnic de ce întârzie. 
 
Într-o zi de iulie, oraşul se umpluse de drapele de culoarea irişilor, florile favorite ale reginei. L-am întrebat pe tata ce se întâmplase. Cu o voce sugrumată de emoţie mi-a spus că regina nu va mai veni la Balcic. Steagurile mov erau semne de doliu“. 
 
Într-o frumoasă zi de toamnă a aceluiaşi an, care coincidea cu ziua de naştere a reginei, 29 octombrie, îmbrăcaţi sobru, purtând un imens buchet de irişi, părinţii i-au spus că trebuie să meargă să primească un nepreţuit dar pe care „mama tuturor“ îl lăsase oraşului nostru: inima ei. Regina fusese îngropată în cavoul familiei de la Curtea de Argeş, dar ceruse ca inima să-i odihnească în mica biserică Stella Maris. Inima fusese aşezată într-o casetă de argint, de 561 de grame, încrustată cu 307 de pietre preţioase.  
 
După pierderea Cadrilaterului, Principesa Ileana a ordonat construcţia capelei „Inima Reginei Maria“ la Bran. Acolo a fost depusă caseta cu inima într-un sarcofag de marmură. În 1968, inima a fost scoasă din sarcofagul de marmură şi transportată la Muzeul de Istorie din Bucureşti. 


 
Povestea unui castel 
 
Palatul din Balcic a fost construit pe un teren oferit reginei de către bancherul Jean Crissoveloni, mărit prin achiziţionarea de căre statul român a altor terenuri de la localnici. „Văi şi coaste aride, albicioase, printre care şerpuiesc cărări prăfuite, pământ ars, calcinat, de soare“, scria Eugen Buchman (şeful cancelariei Palatului Cotroceni) în Jurnalul său.
 
Clădirea principală a domeniului este, de fapt, o vilă numită „Tenha Juvah“ (Cuibul solitar). Compusă din parter şi două etaje, ea are 14 camere, două terase şi un balcon. Fantezia reginei a făcut ca lângă vilă să se construiască un minaret turcesc, ce se integrează de minune ansamblului arhitectonic, dându-i un aer oriental. 
 
Construcţia vilei proiectată de arhitectul Emil Gunes a durat patru ani, din 1925 până în 1929, lucrările fiind executate de firmele italiene Augostino Fabro (decoraţii interioare în valoare de 2.000.000 lei) şi Giovanni Tomasini (zidărie, mozaic şi asfaltare, totul ridicându-se la 10.320.155 lei), sub supravegherea secretarului general al reginei, Gaetan Denize. Reţeaua electrică a fost încredinţată unei firme româneşti, cea a inginerilor I. Popescu şi Ghe. Creţu, pentru 353.960 de lei, aflăm din cartea „Balcic“ a lui Emanoil Bucuţa.

A doua clădire a complexului Balcic este vila Mavi Dalga, compusă din 16 camere, în care se aflau apartamentele principelui Nicolae şi ale doamnelor de onoare. Lângă ea se afla cea mai mare clădire a domeniului, Casa Suitei, cu un stil aparte, având camerele distribuite sub formă de potcoavă, cu colonade spre mare şi coloane spre interior. Regina a ordonat construirea mai multor pavilioane în jurul palatului: pavilionul de odihnă, cel al administraţiei, şi cele numite Izbânda, Ciuperca, Lingerie, Principele Nicolae, Prinţesa Ileana şi Cara-Dalga. 
 
Ca locuri de rugăciune, regina şi-a construit o bisericuţă, un templu şi o capelă. Pentru fiica ei favorită, prinţesa Ileana, care moştenise de la regină gustul pentru artă, a fost construit un studio de pictură şi sculptură. 
 
Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, care se întinde peste 7.000 de kilometri pătraţi, şi unde trăiesc peste 400.000 de suflete, este formată din judeţele Durostor şi Caliacra. Principalele oraşe din această zonă sunt Silistra, Turtucaia, Dobrici (Bazargic), Balcic şi Cavarna. 
 
Cadrilaterul a rămas în componenţa României până în 1940. În acel an, reprezentantul german în România a informat guvernul român că trebuie să cedeze Bulgariei întreg Cadrilaterul, ca urmare a întâlnirii din 15 iunie 1940 de la Berchtesgaden dintre Hitler şi primul ministru bulgar. 
 
FOTO www.tkinter.smig.net
 

 

Castelul Reginei Maria FOTO Mariana Iancu

Imagini din aceeasi galerie
  • Castelul Reginei Maria FOTO Mariana Iancu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările