Infamul securist care a păcălit postul Europa Liberă. Povestea lui „Lucky“, omul trimis în Germania să-l anihileze pe realizatorul radio Emil Georgescu

Infamul securist care a păcălit postul Europa Liberă. Povestea lui „Lucky“, omul trimis în Germania să-l anihileze pe realizatorul radio Emil Georgescu

Liviu Tofan, unul dintre jurnaliştii care au lucrat în perioada comunistă la secţia română a postului Radio Europa Liberă, a descris în revista „Caietele CNSAS“ istoria unui român originar din Sibiu care a reuşit să păcălească postul de radio Europa Liberă, dându-se victimă a regimului comunist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liviu Tofan îl descrie pe personajul căruia a ales să nu-i facă public numele adevărat, ci să-l prezinte sub pseudonimul Lucky, drept „un tip rebel, cu un trecut compromiţător, la marginea legii uneori. Ajunge în atenţia Securităţii în vara anului 1975, când lucra pe litoral cu soţia sa în free shop-uri, de unde cumpărau produse de lux doar străinii, pe valută. Ieşind prost la un inventar, scapă fără a i se întâmpla nimic, ba, mai mult, depune actele de placare din ţară, sfidând Securitatea, ameninţând, în scris, că va informa Radio Europa Liberă despre cazul său de «drepturile omului» dacă nu i se aprobă emigrarea“. 
 
Securitatea reacţionează la 18 ianuarie 1978 prin deschiderea dosarului de urmărire informativă nr. 1103 privind „Bubu” (numele de cod dat lui Lucky în acest dosar).

Securiştii ar fi lăsat impresia că sunt luaţi prin surprindere aflând, tardiv, că Lucky chiar a trimis o scrisoare la Europa Liberă. Scrisoarea, în care Lucky îşi revendică imperativ dreptul de emigrare în RFG, i-a fost citită într-o emisiune difuzată pe 4 martie 1978. „Disidentul“ a fost amendat cu 500 de lei în baza legii 23/1971, faimosul act normativ privind apărarea secretului de stat în R.S.R., care specifica la articolul 14: „Se interzice cetăţenilor români de a avea orice fel de legătură cu posturile de radio şi televiziune ori cu organele de presă din străinătate, care, prin acţiunile lor, desfăşoară o activitate de defăimare sau contrară intereselor statului român“.
 
Într-un raport din iulie 1978, Securitatea propune închiderea dosarului de urmărire informativă nr. 1103, respectiv abandonarea cazului lui Lucky, pentru că s-au făcut intervenţii şi s-a dat aviz pozitiv de către comisie pentru a primi aprobare de plecare. Culmea, însuşi şeful Securităţii judeţului Sibiu a cerut la Bucureşti, în octombrie 1978, să se urgenteze aprobarea emigrării lui Lucky în vederea prevenirii săvârşirii de către acesta a unor eventuale acţiuni făţişe. „După toate datele, scrie Liviu Tofan, în "Caietele CNSAS" (n.r. - revistă semestrială editată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), Lucky se afla în plin program de instruire/pregătire ca «ilegal», urmând să devină ofiţer şi să fie trimis în misiune ca spion într-o ţară occidentală“.
 
Aşa se face că în februarie 1979, Lucky şi familia sa pleacă în Germania şi se stabilesc în oraşul Nürnberg din Bavaria. Datorită originii etnice germane a soţiei, beneficiază de ajutoare speciale pentru integrarea în societate, inclusiv cetăţenia germană.
 
Lucky devine Helmut
 
Ajuns în Germania, Lucky devine Helmut, nume cu care va semna toate notele informative. În 1980, „Helmut” semnează o notă informativă către Securitatea din Sibiu, relatând cu lux de amănunte cum diverşi emisari ai postului de radio Europa Liberă l-ar fi contactat şi prelucrat în încercarea de a-l recruta drept colaborator. Emisarii, chiar membri ai redacţiei din München (sunt menţionaţi Radu Gorun, Ion Ioanid, George Bălan, chiar şi Virgil Ierunca), sunt insistenţi şi-i fac tot felul de promisiuni tentante, „Helmut” prezentându-se ca pe un personaj de o deosebită valoare pe care Europa Liberă ţine morţiş să-l aibă în rândurile sale. 
 
Tot Helmut apare în acţiunea de anihilare a lui Emil Georgescu, realizatorul emisiunii „Actualitatea Românească”, pentru care Securitatea pregătise un plan: „Va fi organizată molestarea repetată şi aplicarea unor măsuri de corecţie fizică lui Emil Georgescu în scopul intimidării şi determinării acestuia de a părăsi teritoriul R.F.G. şi stabilirea reşedinţei sale într-o altă ţară. Termen: 15 septembrie 1976“. 
 
În octombrie 1976, maşina cu care se deplasa Emil Georgescu, împreună cu soţia sa, a fost tamponată intenţionat de un alt automobil. Automobilul care l-a lovit a fost abandonat, iar şoferul a fugit cu un alt automobil care l-a preluat. Potrivit poliţiei müncheneze, automobilul abandonat fusese închiriat de un cetăţean francez cu numele René Scheibling. La verificări, acest cetăţean francez s-a dovedit inexistent. Unele surse îl identifică drept un mafiot francez folosit ocazional de Securitate, având numele de cod „Sandu”.
 
Emil Georgescu, ţinta lui Helmut
 
Câţiva ani mai târziu însă, în 1981 a avut loc o tentativă de asasinare a lui Emil Georgescu. Acesta este contextul în care îl reîntâlnim pe „Helmut”. Iată ce relatează el: „Începând cu ziua de 21 ianuarie 1981, până în seara zilei de 26 ianuarie 1981 (luni), sursa a urmărit pe Emil Georgescu în jurul locuinţei acestuia. Împreună cu sursa s-au deplasat timp de 3-4 ore şi italienii Giovani (Gioni) şi Vincenzo. Emil Georgescu a ieşit de două ori la plimbare cu câinele, dar odată a fost însoţit de soţie, iar altă dată de Mircea Pompy“. În seara zilei de 26 ianuarie 1981 (luni), în jurul orei 21,00 (20,30?) Emil Georgescu a ieşit din bloc singur să-şi plimbe câinele.
 
Atunci sursa a tras maşina la un loc dinainte stabilit, iar Vincenzo şi Gioni au ieşit după Emil Georgescu. Vincenzo urma să-l bată, iar Gioni să împiedice eventuale intervenţii exterioare. Emil Georgescu a fost abordat în faţa boschetului de la blocul vecin. După o serie de pumni primiţi în plină figură, acesta a căzut, strigând „hilfe” (ajutor). Jos fiind a mai primit câteva picioare. La strigătele lui s-au adunat nişte persoane din bloc, care au ieşit pe balcon. Italienii au luat-o la fugă în sensuri diferite, întâlnindu-se toţi trei la maşină. După relatările lui Vincenzo, Emil Georgescu este bine atins, cu leziuni faciale evidente şi cu mâna stângă ruptă. Dacă la radio nu se face nici o apreciere în sensul acestui eveniment înseamnă că se aşteaptă ca aspectul să transpire din alte surse, astfel încât să se ofere piste de eventuală depistare a autorului. În sensul lui Emil Georgescu, problema atacului personal ridică probleme grele sursei, având în vedere liniaritatea existenţei lui. Sursa poate oricând, contra recompensă de 10.000 DM, să elimine pe oricine prin intermediul acestor italieni“.
 
Liviu Tofan precizează că „Atacul din 26 ianuarie 1981 de la München împotriva lui Emil Georgescu s-a petrecut într-adevăr, dar… puţin altfel. Helmut exagerează pentru a-şi impresiona şefii de la Bucureşti şi pentru a scoate de la ei 10.000 de mărci – dacă s-o putea. Cei doi italieni sunt o invenţie. Persoana pusă de „Helmut” să-l bată pe Emil Georgescu era un român, fost cascador la Buftea, care muncea cu ziua pe ici, pe colo, prin Germania. Acesta, înainte să-l lovească pe Emil Georgescu, i-a spus chiar, pe nemţeşte, „vă rog să mă scuzaţi”. I-a dat o palmă şi a fugit. Nici vorbă de „leziuni faciale evidente” sau de vreo mână ruptă“.
 
100.000 de lei un concediu pe litoral 
 
Întors în România, după ce soţia i-a decedat, Lucky nu a redevenit cetăţean român, ci „rezident străin”. Paşaportul de cetăţean vest-german i-a rămas în buzunar şi îi conferea un statut special în România. El putea deţine legal valută străină, cu care se puteau obţine foarte multe lucruri, inclusiv influenţă şi favoruri, şi putea călători oriunde doreşte. Lucky a profitat din plin de aceste privilegii. A cumpărat din shop-urile pe valută bunuri inaccesibile românilor de rând şi le-a revândut cu profit. Alte lucruri le aducea din Ungaria sau Austria şi le comercializa. 
 
În vara lui 1986, petrecută pe litoral, a cheltuit 100.000 de lei, spune informatorul „Albotă”, care adaugă: „A câştigat mulţi bani achiziţionând bunuri aduse de fotbaliştii români din străinătate (Gino Iorgulescu, Relu Munteanu), pe care le-a vândut apoi la preţuri mai mari“. 
 
La sfârşitul lui octombrie, Lucky îşi serbează cu fast ziua de naştere. El închiriază o vilă „de protocol” din Păltiniş şi-şi invită prietenii pentru o petrecere de două zile, asigurându-le şi cazarea pe banii lui. Masa e „bogată şi rafinată”, conform informatorului: curcan umplut, specialităţi în sosuri de vin, ciorbă de potroace, grătar pe cărbuni, coniac franţuzesc, whisky, gin. Printre prietenii „speciali” ai lui Lucky, nota îi menţionează pe: Aurel Munteanu, fotbalist la Petrolul Ploieşti, ex. Sportul Studenţesc, însoţit de un manechin; Călin Andrei, student, fiul lui Stefan Andrei, secretar C.C. în tovărăşia unei puştoaice, din auzite fiica unui anume ministru Petrescu; Serghei Mizil, fiul lui Niculescu-Mizil, ministru Centrocoop, împreună cu soţia.  Despre aceştia, informatorul „Albotă” îşi permite să remarce că, deşi bine îmbrăcaţi şi parfumaţi, în opinia generală sunt totuşi „mobilaţi intelectual mediocru”. 
 
Săltat de miliţie de pe stradă
 
La începutul lui martie 1987, Lucky este luat de miliţie de pe stradă. Într-o primă fază, îl scapă o convorbire telefonică cu un „general” din Bucureşti. Totuşi, el este arestat şi condamnat rapid, în aceeaşi lună, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Consternarea prietenilor lui Lucky se sintetizează în formula „a luat Securitatea mâna de pe el, şi l-au şi înhăţat miliţienii”, cum apare într-o notă informativă a Direcţiei a III-a.

În realitate, Lucky a căzut victimă propriei sale lăcomii şi apetenţe pentru escrocherii: 21.000 de mărci era suma primită de Lucky de la o familie de saşi din Germania pentru a facilita emigrarea rudelor lor din România. Totuşi, Lucky scapă, din nou, foarte ieftin. Deşi condamnat la patru ani de închisoare, după o jumătate de an este din nou liber şi prosper la locuinţa sa din Sibiu. Îi spune avocatului său că nu a stat în închisoare decât o singură zi, restul „detenţiei” petrecându-l într-o unitate militară din Bucureşti unde „a avut sarcini pe linie de Securitate şi în prezent lucrează pentru Securitatea statului”, notează avocatul spusele lui Lucky.

„Ce a urmat?“, se întreabă Liviu Tofan. „Nu ştim, şi nici nu mai este atât de important. Fapt e că, în 1989, Lucky nu avea decât 41 de ani. Greu de crezut că s-a „călugărit” brusc după deranjul din decembrie“. 
 
citeste totul despre: