Incendiul de la Palazu Mare a fost pus de unul dintre pacienţi. Bărbatul fusese internat cu câteva ore înainte pentru că era violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul care a pus focul la Palazu Mare era agresiv si fusese internat peste noapte.
Bărbatul care a pus focul la Palazu Mare era agresiv si fusese internat peste noapte.

Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa susţine că incendiul izbucnit marţi dimineaţă la Secţia Clinică de Psihiatrie de la Palazu Mare, în urma căruia trei pacienţi au fost răniţi, a fost pus de unul dintre ei, internat în unitatea medicală cu numai câteva ore înainte.

Managerul Spitalului Judeţean, Dan Căpăţână, a declarat că luni seara, în jurul orei 23.00, s-a prezentat la Urgenţă un bărbat aflat în stare de ebritate şi cu manifestări violente. El a fost transportat apoi la Secţia de Psihiatrie de la Palazu Mare, secţie exterioară a Spitalului Judeţean, iar acolo cadrele medicale au decis să-l trimită acasă pentru că pacientul nu prezenta tulburări psihice. 

Bărbatul a rămas totuşi internat deoarece familia sa a insistat temându-se de comportamentul agresiv al acestuia. Pentru că era agitat, pacientul a fost sedat, iar în jurul orei 3.00 pentru că era în continuare agitat, i-a mai fost administrată o doză. Cu toate acestea, în jurul orei 4.30, cadrele medicale au observat că iese fum din camera unde se afla bărbatul respectiv. Angajaţii spitalului au intervenit pentru stingerea focului, care izbucnise la o saltea, incendiul fiind stins până la sosirea pompierilor. 

Totuşi, bărbatul bănuit că a pus focul a suferit arsuri pe 70 la sută din corp. Au mai fost răniţi şi alţi doi pacienţi care se aflau în acelaşi salon, ei având arsuri de gradul I şi II pe membre. Aceştia erau la rândul lor sedaţi şi au fost scoşi din cameră de către cadrele medicale. Cei trei au fost duşi iniţial la Spitalul Judeţean, după care au fost transferaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.

Managerul unităţii medicale a precizat că bărbatul care a pus focul este grav bolnav, având un cancer în faza terminală. Dan Căpăţână a mai spus că în acest caz a fost declanşată şi o anchetă administrativă şi că au fost sesizaţi şi poliţiştii care urmează să înceapă cercetările.

Vă mai recomandăm:


VIDEO Un autoturism a ars ca o torţă, în faţa Gării din Constanţa. Incendiul a pornit de la motor

FOTO VIDEO Incendiu devastator în Mamaia. O persoană şi-a pierdut viaţa în flăcări, iar alte două au fost rănite
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite