FOTO Romanul vieţii, publicat pe Facebook. Sorin Psatta îşi scrie memoriile pe contul său de socializare
0
PREMIERĂ. Sorin Psatta îşi scrie memoriile, în episoade zilnice, pe contul său de pe reţeaua de socializare. Postările sunt urmărite de mii de cititori.
Întâi a fost o amintire, un gând ca o străfulgerare, scris pe peretele de Facebook. Apoi s-a mai aşternut una. Apoi încă una. Lucrurile se cereau spuse, iar inspiraţia venea de la sine. Însemna că era timpul lor pentru confesiunea publică.
Sorin Psatta este cel mai original romancier al vieţii sale. Îşi scrie memoriile în spaţiul public al Facebookului. Se teme de reacţii, le acceptă? În fond, e un risc asumat.
Majoritatea cititorilor îl aclamă prin comentariile postate. Unele personaje trecute prin viaţa sa nu sunt, însă, deloc încântate. „Hehe, mon cher“, ar spune Sorin mucalit şi liber de încorsetare, „c’est la vie“.
Şeherezada modernă, la gen masculin
„Nu, nu m-am spovedit niciodată şi nu prea ştiu cum se face. Nici canoane nu vreau să trec, că n-am de ce. Pur şi simplu mă uit la ce am trăit şi vorbesc cu voce tare“, se destăinuie Sorin Psatta, romancierul de pe Facebook.
Pe cât de darnic este în amănuntele biografice postate pe contul său, pe atât este de parcimonios în a spune povestea din spatele poveştii. Ca psiholog înţelege curiozitatea oamenilor, iar ca director de comunicare integrată într-o celebră agenţie de publicitate ştie regulile teasing-ului – acea tehnică de aţâţare a publicului pentru a urmări un subiect anume, cu sufletul la gură.
Întocmai Şeherezadei din basmele orientale „1001 nopţi“, Sorin îşi spune povestea episod cu episod, hrănind cu pipeta imaginaţia şi aşteptarea cititorilor. „Acesta e conceptul. Citeşti în fiecare dimineaţă continuarea. Om trăi, om citi, om vedea… “, se mulţumeşte el să spună.
Întotdeauna lasă loc de „Va urma“, iar acesta este epilogul - continuu amânat - pe care cititorii îl întâmpină cu tristeţe amestecată cu bucurie şi cu plăcerea aşteptării. Câtă vreme există un „Va urma“, şi ei vor avea un scop pentru a deschide zilnic Facebook-ul.
Prolog
Prima postare mai „personală“ a fost în ianuarie. De atunci, numărul prietenilor a crescut vertiginos (peste 2.500) şi a apărut noua categorie a followerilor (peste 530).
„Un specialist cu state destul de vechi în online mi-a pus, la un moment dat, o întrebare surprinzătoare: «Am văzut că eşti foarte activ pe Facebook, te urmăresc de multicel, ai şi o grămadă de fani, îţi scrii singur postarile sau ai pe cineva care se ocupă?» Iniţial am crezut că nu aud bine şi m-am cam blocat, apoi tot ce am putut să răspund a fost: «Singur, cum altfel, doar e pagina mea de profil, nu a vreunei vedete». Recunosc că m-a cam pus pe gânduri şi am realizat, fizic aproape, că ceea ce faci (ori, mai precis, comunici public că faci) nu prea îţi mai apartine şi devine «bun comun». Şi, pentru că tot ce scriu eu pe Facebook este parte din mine, deodată m-am simtit niţel mai sarac. M-am întristat puţin, sper să-mi treacă repede, mă remontez acum repetându-mi fraza spusă de un prieten, fost coleg de agenţie la creaţie, cu ceva timp în urmă: «Sorine, eu îmi fac mereu publice ideile. Şi ştii de ce nu mi-e niciodată teamă, precum altora, că mi le fura clienţii ori competitorii? Pentru că am suficient de multe»“, relatează Sorin.
Nu a ţinut niciodată un jurnal intim, dar apariţia erei Facebook l-a făcut să se deschidă şi mai mult comunicării publice. Poate îi este mai simplu să vorbească altora decât sieşi. Căci nu te poate feri nimeni de critica personală, care poate fi cea mai dură. Aşa că experienţa Facebook l-a făcut să se cunoască mai bine.
„Din când în când, mi se mai întâmpla să scriu câte ceva pe Facebook, de obicei gânduri personale ori vreo experienţă de viaţă, care are parte de apreciere, cel puţin judecând după comentarii şi numărul de like-uri. Vă mărturisesc că asta m-a făcut uneori să mă întreb de ce nu am putut niciodată să ţin un jurnal (având eu, pare-se, destulă «materie primă» pentru aşa ceva), în schimb scriu fără probleme şi consecvent pe «peretele» virtual.
Iar răspunsul m-a făcut să mă cunosc mai bine: o fi şi vreun mic Yoda prin mine după atâta amar de vreme, dar King Julian este, fără îndoială, mult mai prezent. Şi el striga mereu, după cum ii este firea: «I did this, with my own brain, love me, adore me. I like to move it, move it, you like to...» («Am făcut asta, singur, din capul meu, iubeşte-mă, adoră-mă. Îmi place să mişc, să mişc, şi ţie îţi place…»)“
În caruselul vieţii
Născut la Constanţa, dar naturalizat în Bucureşti, Sorin Psatta a împlinit luna trecută 59 ani. Este nepotul actorului Dem Psatta, unul dintre fondatorii teatrului radiofonic în anii `30. Maestrul Victor Rebengiuc avea să-i spună, în anii `90, că era un fan al bunicului său: „Aaa, ce voce grozavă avea bunicul, când eram tânăr nu mă puteam dezlipi de aparat la emisiunile lui de teatru radiofonic“.
Descendenţa i-a fost de ajutor într-unul din momentele (destule) de cumpănă pe care le-a traversat în viaţă. Aşa a obţinut un post de şef de relaţii internaţionale la Academia de Teatru şi Film, pentru care era, însă, supracalificat. Povestirea este de altfel cea mai recentă postare de pe contul romancierului: „M-am trezit că am şi un «subaltern» în calitatea mea de şef, pe studentul numit Lucian Georgescu, cu care m-am împrietenit imediat şi datorită căruia, un an mai târziu, am şi ajuns să lucrez în publicitate. (…)
Horea Murgu tocmai lucra de zor la programa şcolară a secţiei de multimedia, în toamnă urma să intre prima promoţie, aşa că m-a întrebat, la un moment dat, cam ce discipline de psihologie ar putea introduce, că punea mare preţ pe ştiinţa asta, iar eu i-am zis că ar fi interesant un curs de Psihologia comunicării audiovizuale. «Excelentă ideea, îmi place grozav, ai putea să ţii un asemenea curs?», m-a întrebat imediat domnul Murgu, iar eu, plin de entuziasm şi complet inconştient, i-am răspuns că da, fireşte, deşi habar n-aveam ce trebuie să conţină, am încropit însă nişte teme, de multe ori mă miram şi eu, alături de cursanţi, cât de interesante sunt. Şi asa m-am trezit că, din toamna lui '93, am început să şi predau la ATF“.
Dar memoriile lui Psatta merită urmărite din mai multe motive. Autorul are talent incontestabil de narator, iar romanul vieţii sale se naşte chiar sub ochii cititorilor. Publicul nu este părtaş doar la norocul care îl păleşte uneori pe un muritor de rând.
În scris, Sorin îşi împărtăşeşte şi experienţele cele mai dureroase - despărţiri, trădări, dezamăgiri – care l-au făcut să se gândească inevitabil la sinucidere. „…Eram complet terminat, îmi amintesc o dimineaţă în care mă pregăteam să plec spre şcoală şi tot stăteam, aşa, în baie, in faţa oglinzii, cu lama de ras în mână, că trebuia să mă bărbieresc, şi mă gândeam: «Ce-ar fi să-mi tai venele?». Am şi plimbat-o niţel peste încheietură şi m-am zgâriat superficial, da' m-a apucat frica văzând un pic de sânge şi am renunţat...“
Va urma…
Dacă putem învăţa ceva din viaţa pusă pe tapetul de Facebook? De exemplu, că după gândurile negre vine aproape întotdeauna soarele. În cazul tânărului pe atunci, Dragostea.
Episodul idilei cu Cezarina, actuala sa soţie, este relatat cu sinceritate, umor, haz de necaz, autoironie şi suspans. Pentru un urmaş de actori, finalul fericit are trimitere la o replică celebră dintr-un film.
„O glumă fină azi, o vorbă deşteaptă mâine, numai ce vine Cezarina la mine şi mă întreabă dacă sunt liber dupa-amiază, ca nu'ş unde voia să mergem împreună. (…) Am mers prin grădina botanică, să ne plimbăm niţel, iar acolo, pe o bancă, i-am povestit totul, din fir-a-păr, fără să-i ascund nimic, cred că am vorbit vreo 2 ore, a rămas, cum se spune, bouche bée. Şi uite aşa, am devenit prieteni, iniţial platonici, apoi altfel…
Mi-a mărturisit ce schimbare mare se produsese cu ea, pentru că iniţial, când mă vazuse prima oară în şcoală, cu căciula aia de blană sintetică înfundată pe urechi, crezuse că sunt noul ingrijitor, dar pe măsură ce mă «descoperise», trăise varianta inversă a unei vorbe populare, adică un fel de «afară'i stricat gardul, da'năuntru'i leopardul». (…) N-o să uit niciodată noaptea aia în care am zis, mult înaintea lui Leo DiCaprio «I'm the king of the world» şi care a răscumpărat, ca prin minune, o mulţime de zile, săptămâni, luni ori chiar ani nenorociţi din trecut“.
Pagina de Facebook a lui Sorin Psatta are nişte reguli: totul este public, însă doar el poate posta pe perete. Oricine poate comenta. Sorin nu dă niciodată friend request şi nu acceptă branduri printre prieteni.
CV
SORIN PSATTA
Născut la Constanţa, 19 aprilie 1954
Absolvent al Liceului Gheorghe Lazăr, Bucureşti – 1973
Absolvent al Facultăţii de Psihologie a Universităţii Bucureşti – 1979
Din 1994 lucrează la compania BBDO, actualmente ca director de comunicare integrată
Din 1996 este lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării
Căsătorit, doi fii
A câştigat medalia de aur la Festivalul Effie 2008 pentru campania socială „Nu lăsa copilul educat de televizor“, realizată ca freelancer, pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului
Pe Twitter mai merge, dar când Facebook-ul te tot anunţă că «X sau Y is following you» parcă începi să te simţi ca Mesia Sorin Psatta Sorin, tu ar trebui să scoţi o carte cu zicerile tale de pe Facebook, căci eşti un Creangă contemporan şi instant. Serios. Cred că ţi-au mai spus asta nenumăraţi fani. Şi dacă nu ţi-au spus-o, o gândesc. Ştefan Liuţe Ajunsă dimineaţa la birou, am scos mobilierul de grădină, l-am curăţat, mi-am făcut o cafea, am luat o ţigară şi primul lucru - am citit povestea de azi. A meritat şi parcă miros Parisul din grădina mea, lângă smochin! Mulţumesc, Sorin! Dana Ciobotaru Leviţchi
Se încarcă comentariile...
