FOTO Biologul care păzeşte tot ce mişcă în Marea Neagră
0
Răzvan Popescu-Mirceni este un militant neobosit pentru natură. Salvează plante, animale, insecte, dar, mai presus de toate, promovează România.
Abia intrase la liceu când a dat buzna în laboratorul unor cercetători, să le arate planurile unui muzeu al mării şi al unui acvariu gigantic la Constanţa. Fusese fascinat de ceea ce văzuse în copilărie atunci când privise prima dată printr-un vizor subacvatic, la plaja Trei Papuci.
Peste ani avea să dea mâna cu celebrul Jacques-Yves Cousteau. Acum, Răzvan Popescu-Mirceni (37 ani), coordonatorul Oceanic Club, este doctor în Biologie şi are oferte de lucru de pe două continente. Pentru el, misiunea nu s-a încheiat încă aici. Simte că este dator în primul rând ţării lui şi abia apoi restului lumii.
ÎNCEPUTUL UNEI MARI PASIUNI
Răzvan Popescu-Mirceni provine dintr-o familie de intelectuali. Tatăl este inginer constructor, mama – medic pediatru. Bunicul matern, medicul veterinar Mihail Unteanu, i-a insuflat pasiunea pentru natură. Apoi a intrat în scenă Dascălul.
„În gimnaziu mi-a cultivat «microbul» profesorul de biologie Dumitru Lungu, extrem de pasionat de meseria sa, care avusese prilejul rarisim pe atunci de a călători în Africa. Mi-am creat un laborator propriu în care colectam plante, fluturi şi tot felul de piese, despre care încercam să aflu cât mai multe lucruri“, povesteşte Răzvan.
În 1990 a intrat la Liceul „Mihai Eminescu“ din Constanţa, secţia chimie-biologie, fiind printre puţinii care nu ţinteau Medicina.
„Era vacanţa de vară când am dat buzna în laboratorul distinşilor cercetători Nicolae Bodeanu şi Vidor Hilarius Skolka, fără a-i cunoaşte dinainte. Aveam la mine nişte planuri întocmite copilăreşte pentru un muzeu al mării şi un acvariu gigantic în Constanţa. Cu zâmbetul pe buze, cercetătorii m-au primit ani la rând. Acolo am aflat multe din tainele mării. Am deprins tehnici pentru studiul mediului acvatic, în special asupra algelor, domeniu în care ambii erau specialişti de talie internaţională.
Din păcate, astăzi nu mai trăieşte niciunul dintre cei doi. Am avut însă şansa ca la Facultatea de Biologie a Universităţii Ovidius din Constanţa să îmi fie profesori câţiva dintre monştrii sacri ai biologiei româneşti. Am bucuria să colaborez cu fiul lui Vidor Skolka, Marius Skolka, un cercetător cu o viziune enciclopedică“, povesteşte Răzvan despre mentorii săi.
Determinant a fost impactul filmelor documentare - peliculele lui Ben Cropp despre Marea Barieră de Corali din Australia sau seria filmelor lui Jacques-Yves Cousteau. Aşa şi-a dat seama că, de fapt, natura şi marea în special au nevoie de ajutorul lui. „Prima dată mi-a spus asta filmul lui Jacques-Yves Cousteau «Le sang de la mer». Astăzi, când mă aflu într-un mediu natural cunoscut, îmi dau seama destul de rapid când şi de ce suferă“, explică Răzvan Popescu-Mirceni.
OCEANIC CLUB, VIS DE LICEAN
În liceu a creat Oceanic Club, societatea de cercetări oceanografice şi de protecţie a mediului marin. După facultate s-a angajat la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ din Constanţa, dar în 2003 şi-a dat demisia.
„Am decis că pot face mult mai mult din postura de independent. Aşa că mi-am luat viaţa în propriile mâini, sunt un om liber prin definiţie. Fac o declaraţie publică: niciodată nu voi fi înregimentat politic şi nu voi ocupa poziţii remunerate din bani publici“, mărturiseşte Răzvan.
La capitolul satisfacţii, tânărul cercetător este în plină contabilizare: refacerea efectivelor de cai de mare din zona de sud a coastei româneşti, realizarea unui sistem original de protecţie a plajelor contra formării de depozite de alge, radiografia completă pe ultimii cinci ani a cauzalităţii deceselor la delfini în zona costieră românească, misiuni expediţionare din ce în ce mai complexe la care participă specialişti de talie internaţională, români şi străini.
„Ţelul meu este să reuşesc să reunesc cei mai buni profesionişti în domeniu din România în jurul unui principiu funcţional. Am înţeles că pentru a determina schimbarea, trebuie să fii pro schimbare. Dacă nu mai vrei poluare, trebuie să fii pro curăţenie. Cum te lupţi cu natura? Nu poţi. Legile mediului natural nu pot fi supuse referendumului nici votului vreunui parlament. Ele sunt ansamblul unei dictaturi feroce în care orice încălcare se pedepseşte direct cu execuţia“, avertizează cercetătorul.
TRĂIRI CÂT PENTRU O VIAŢĂ
„Ceva aparte am trăit în 1997, atunci când mass-media europeană nu vorbea decât în termeni negativi despre România. În urma asistenţei pe care am acordat-o caravanei jurnalistice «Sur les traces du Keraban le tetu» a posturilor Radio France Culture şi TV France 3, francezii au declarat: «România este singura insulă de civilizaţie din jurul Mării Negre». Afirmaţia este consemnată şi în cartea care poartă numele acelei caravane, scrisă de Carole Pither“, spune coordonatorul Oceanic Club.
Iar momentele extraordinare ale unui om care trăieşte pentru natură nu se opresc aici. Dacă ar fi să facă o caracterizare, aceasta ar fi „o viaţă plină de evenimente ieşite din tipare“.
„Să încep cu înotul alături de unul dintre delfinii pe care am reuşit să îi salvăm? Sau cu trezitul la 5 şi jumătate dimineaţa în liniştea absolută a Saharei, când soarele abia începea să îşi urce discul imens pe cer. Sau cu momentul în care am pătruns în apa de cristal a lacului glaciar Călţun. Sau cu ziua în care am ţinut prima dată în mâini propriul echipament de scufundare autonomă.
Sau poate ar trebui să mă refer la interacţiunile cu oameni: când am dat mâna cu Jacques-Yves Cousteau, când am vorbit cu colegii săi Albert Falco sau cu Andre Laban, ori când academicianul Dumitru Murariu a acceptat pentru prima dată să fie membru al echipei expediţionare. Sau poate cu norocul avut prin prezenţa discretă a doctorului Corneliu Pârvu, cel alături de care am demarat un program de cercetare internaţională şi care mi-a condus lucrarea de doctorat.
Rămâne cu totul special momentul în care, rămaşi în pană în mijlocul deşertului, primeam la ora 2 în noapte ajutor din partea unui bătrânel păstor cu barbă colilie, apărut de niciunde. Sau poate ar trebui să mă întorc în timp, prin 1988, când puneam prima dată un vizor la ochi şi rămâneam fascinat de universul submers din faţa plajei Trei Papuci. Sau poate ar trebui să mă întorc doar până în primăvara trecută, când eliberam mai multe lebede, un stârc cenuşiu, un buhai de baltă, câţiva cormorani, toate salvate de la îngheţul care cuprinsese România“, rememorează cercetătorul.
DATORIA ESTE AICI
A văzut lumea întreagă şi are oferte de lucru în Franţa, Belgia, Spania sau Statele Unite. „Dar nu pot să dau cu piciorul la ce am construit aici 20 ani, ştiind că mai sunt încă multe de făcut şi simţind că pot să fac mult mai mult. Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, nu ţara sau oraşul contează. Ar fi stupid şi laş din partea mea, acum când am câştigat încrederea unor oameni de cea mai înaltă ţinută morală şi profesională, să abandonez tot şi să plec. Dacă am ceva de spus, am în primul rând de spus şi de făcut pentru România şi apoi pentru restul lumii“, motivează Popescu-Mirceni.
Un astfel de om l-am vedea mai degrabă la National Geographic sau Discovery Channel.
„Nu este exclus ca la un moment dat să realizez producţii alături de echipa Oceanic Club. Din păcate, multe dintre emisiunile existente au o doză prea mare de spectacol şi prea puţină rigoare ştiinţifică. Noi suntem parteneri cu postul Da Vinci Learning, un canal internaţional cu centrul în Germania, echilibrat şi performant, care transformă procesul educaţional într-un joc continuu“, afirmă Răzvan Popescu-Mirceni.
Se încarcă comentariile...
