Decebal Făgădău, primarul în funcţie al Constanţei, trimis în judecată de DNA. În dosar este inculpat şi Radu Mazăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Făgădău
Decebal Făgădău

Decebal Făgădău (PSD) a pierdut alegerile din 27 septembrie în faţa liberalului Vergil Chiţac. Procurorii DNA l-au trimis în judecată în stare de libertate, acuzându-l de abuz în serviciu.

DNA Constanţa l-a trimis în judecată pe Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar al municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Alături de Făgădău mai sunt trimişi în judecată Nicolata Constantin, şef al Serviciului autorizaţii în construcţii din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, DINESCU FULVIA ANTONELA, la data faptei director executiv adjunct al Direcţiei administraţiei publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, TĂNASE LUIZA ELENA, la data faptei arhitect şef al municipiului Constanţa, MAZĂRE RADU ŞTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanţa, MUNTEANU MARIANA, la data faptelor inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanţa – Direcţia de urbanism.

„Cei şase inculpaţi, funcţionari în cadrul Primăriei Constanţa, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporţie de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizaţia de construire iniţială fusese anulată definitiv şi irevocabil de instanţa civilă”, spun procrorii DNA.

Iată cum descriu anchetatorii în rechizitoiu faptele penale de care sunt acuzaţi funcţionarii primăriei:

Pe plaja din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, în zona centrală a staţiunii, ar fi fost construit, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinaţie cazare şi alimentaţie publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizaţii de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanţa.

În acelaşi an, Primăria municipiului Constanţa şi societatea constructoare au fost date în judecată de o altă societate comercială care deţinea o construcţie în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizaţiei de construire.

Prin decizia civilă definitivă pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în anul 2012, autorizaţia de construire emisă de Primăria municipiului Constanţa a fost desfiinţată.

Instanţa a reţinut că, la emiterea autorizaţiei de construire, nu s-ar fi respectat interdicţia de a construi în interiorul zonei de protecţie şi că amplasarea imobilului ar fi situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcţii definitive. De asemenea s-a mai reţinut că autorizaţia de construcţie ar fi fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere şi servitute privind distanţa dintre construcţii.

În anul 2013, ca urmare a anulării autorizaţiei de construcţie, societatea reclamantă a cerut în instanţă, printr-o nouă acţiune, şi demolarea imobilului de lux, precum şi obligarea Primăriei municipiului Constanţa să emită actul administrativ de desfiinţare a lucrărilor ce fuseseră executate în baza autorizaţiei anulate.

La data de 22 august 2013, Primăria municipiului Constanţa a cerut respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că autorizaţia de construire anulată de instanţă a fost modificată printr-o altă autorizaţie de construire emisă la data de 24.03.2011, autorizaţie neanulată şi perfect valabilă.

Ulterior, în cursul aceluiaşi an, Primăria municipiului Constanţa a venit cu o completare prin care înştiinţa instanţa de judecată că a intervenit un element nou, respectiv că a fost emisă, la data de 03 septembrie 2013 o nouă autorizaţie de construire, pentru imobilul a cărui demolare se cere. Prin urmare, Primăria municipiului Constanţa considera că nu mai există temei legal pentru ca societatea reclamantă să solicite şi să obţină demolarea construcţiei edificate în regim P+5E-6E.

Aceleaşi aspecte, întemeiate pe existenţa unei autorizaţii valabile din data de 03 septembrie 2013, au fost invocate în apărare şi de societatea constructoare a imobilului.

În anul 2016, prin sentinţa civilă nr.745/2016, Tribunalul Constanţa a dispus anularea autorizaţiei de construire emisă la data de 03 septembrie 2013 de Primăria Municipiului Constanţa, întrucât pe terenul pentru care s-a emis autorizaţia era deja construită o clădire (imobilul rezidenţial ce fusese construit în proporţie de 95% în baza autorizaţiei anulate) prin urmare autorizaţia din anul 2013 a fost emisă nelegal.

Decizia a fost anulată ulterior, ca urmare a faptului că părţile au ajuns la o înţelegere amiabilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.

Citeşte şi:

Avertismentul lui Vergil Chiţac: „Din Primăria Constanţa vor pleca cei care au încălcat legea”

Primarul Decebal Făgădău, mesaj de rămas-bun de la constănţeni: „Poate că aşteptările erau mai mari de la aceşti 4 ani“ VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite