Cum a încercat Securitatea să se spele pe mâini de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Mărturia paznicului de Miliţie care dovedeşte implicarea torţionarilor

Cum a încercat Securitatea să se spele pe mâini de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Mărturia paznicului de Miliţie care dovedeşte implicarea torţionarilor

Gheorghe Ursu împreună cu familia Colecţie Andrei Ursu

Dosarul torţionarilor disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu a ajuns la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, după ce magistraţii de la o instanţă inferioară i-a achitat. În cauză au fost audiaţi doi martori, printre care şi un fost subofiţer de pază în arestul Inspectoratului General al Miliţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anti-comunişti. Inginer de construcţii, poet şi scriitor, acesta a fost cercetat de Securitate în anii '80, pentru că a trimis scrisori către postul „Europa Liberă“, fiind acuzat şi de faptul că ţinea un jurnal în care nota ororile sistemului opresiv comunist. Ursu a fost arestat la 21 septembrie 1985 pentru că avea în posesie 17 dolari, un caz înscenat de Securitate pentru a nu fi acuzată pe plan internaţional de persecuţie politică. A fost închis într-o celulă şi, în urma bătăilor primite, a murit la 17 noiembrie 1985. 
 
După 30 de ani, cei doi torţionari ai săi, Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, au fost judecaţi pentru crime împotriva umanităţii. 

La capătul unui proces care a durat trei ani, la 18 octombrie 2019, judecătoarea Mihaela Niţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, i-a achitat pe cei doi ofiţeri, iar în ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Ursu a considerat că „opoziţia victimei faţă de regimul comunist a fost nesemnificativă, venind şi din partea unei persoane care anterior, pentru o lungă perioadă de timp, a fost privilegiată de acest regim”. 
 
Atât Andrei Ursu, fiul disidentului, cât şi procurorii, care ceruseră pedeapsa maximă pentru cei doi foşti ofiţeri de securitate, au declarat apel la sentinţa dată de magistratul Curţii de Apel Bucureşti. Acum, cauza se află pe masa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 
 
La termenul de pe 4 februarie 2021, doi martori au fost aduşi să povestească despre ceea ce i s-a întâmplat lui Ursu după zidurile închisorii şi să demonstreze că a fost o victimă a regimului comunist.  Este vorba de Florica Toader, fost subofiţer de pază în arestul Inspectoratului General al Miliţiei, şi C.M., care era reţinut într-o celulă alăturată de cea în care era ţinut Gheorghe Ursu.
 
Florica Toader a susţinut încă o dată, ca şi în declaraţiile anterioare, că ofiţerul de Securitate Pîrvulescu Marin l-a scos pe Gheorghe Ursu din arestul miliţiei „de două-trei ori", şi asta numai pe schimbul ei. Fostele cadre de Securitate au încercat, timp de 35 de ani, să ascundă „sub acoperirea Miliţiei“ torturarea şi uciderea lui Gheorghe Ursu. 

Începând din 1990, Pîrvulescu a declarat în anchete: „După trimiterea dosarului la Procuratură nu am mai efectuat nici un act procesual sau procedural faţă de Ursu Gheorghe şi nu am mai stat de vorba cu acesta”; „Nu cunosc când şi cine a dispus arestarea lui Ursu Gheorghe-Emil şi nici modul cum s-a desfăşurat cercetarea să după această activitate”; „Nu am discutat cu Ursu Gheorghe în timp ce acesta era în arestul IGM”; „Nu cunosc de ce a fost arestat Ursu Gh. şi nici de cine”; „Până la deces eu nici nu ştiusem că fusese arestat. Este evident deci că eu nu m-am mai ocupat de Ursu Gh. în perioada în care el era arestat.”
 
Marian Pîrvulescu şi Vasile Hodiş Sursa Centrul de Consultanţă Istorică
 

Şapte variante pentru protejarea torţionarilor

 
O măsură a continuităţii Securităţii în SRI a fost, spune Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, şi încercarea acestei instituţii de a-i protejeze pe torţionari. „În «notele privind pe URSU GHEORGHE EMIL» din anii ’90 (elaborate în şapte “variante”), SRI-ul insistă că „după depunerea în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (21.09.1985), URSU GHEORGHE-EMIL nu a mai fost anchetat de cadre ale fostelor organe de securitate, fiind deci exclusă implicarea acestora în decesul celui în cauza“. 

Martora Florica Toader a fost fermă şi fără dubii cu privire la faptul că Pîrvulescu, pe care l-a recunoscut, a fost cel care îl scotea pe Gheorghe Ursu din arestul miliţiei şi îl ducea la anchetă în clădirea Securităţii. Mărturia ei este coroborată de alte zeci de declaraţii de martori şi documente de anchetă alcătuite şi semnate chiar de inculpaţi, aflate în dosarul cauzei.
 
Martorul C.M. a specificat, din nou, că a auzit clar cum Gheorghe Ursu era bătut pentru „scrieri anti-comuniste, în special împotriva lui Nicolae şi Elena Ceauşescu”. Torţionarii îi „citeau“ victimei fragmente din acele scrieri, ceea ce confirmă că Securitatea urmarea că Gheorghe Ursu să retracteze acuzaţiile sale împotriva dictatorului formulate în scrisorile trimise la Europa Liberă. Acest fapt a fost susţinut de mai mulţi martori, inclusiv colegi de celulă şi gardieni. 

Şi declaraţia lui M.C. se coroborează cu cele ale altor martori, care au dat declaraţii în acest proces. Astfel, martorul Radu Ghebac a mărturisit: „Ursu Gheorghe Emil era cercetat de Securitate”, „i s-a înscenat faptul că deţinea în mod ilegal valută, iar arestaţii Clită Marian şi Radu Gheorghe au fost introduşi în aceeaşi celulă cu Ursu Gheorghe Emil pentru a-l determina să recunoască faptele de care erau interesaţi cei de la Securitate. Există o colaborare între şefii noştri şi cadrele de Securitate”.
 
La rândul său, martorul P.G. vorbeşte de „executarea unui ordin dat de Securitate care cei din celulă trebuiau să-l execute”. Ordinul includea „schingiuri”, iar „persoanele care executau ordinele Securităţii se numeau Clită şi Gicuţă. Clită şi Gicuţă acţionau numai la ordinele Securităţii şi nicidecum din propria lor iniţiativa, fapt relatat de chiar ing. Ursu. De fiecare dată când era bătut, nu numai eu puteam să aud urletele lui, ci toţi arestaţii.” 
  
Pentru ceilalţi arestaţi era „un fapt notoriu că Gheorghe Ursu este împotriva lui Ceauşescu şi împotriva sistemului. În timp ce Ursu era schingiuit, era întrebat de scrisori trimise afară din ţară şi ce bani ai primit pentru ele, scrisori care erau împotriva regimului de atunci".

 

„Erau ofticaţi că Gheorghe Ursu s-a dovedit a fi o nucă tare“

 
Tot la ultima şedinţă, spune Andrei Ursu, a depus o nouă cerere pentru a se consemna anumite părţi din declaraţii ale unor martori audiaţi anterior, depoziţii importante care nu fuseseră consemnate în întregime. 

Iată câteva dintre acestea: 

- „Clită îl întreba de jurnal, de cum au ajuns scrisorile la Europa Liberă sau la Vocea Americii… asta era de competenţă Miliţiei? Să fim serioşi. Ei erau ofticaţi că Gheorghe Ursu s-a dovedit o nucă tare, nu le-a dat nimic, nu le-a spus nimic, nu a divulgat nimic: cum, şi ce fel, şi ce metode, ce procedee, etc., etc. a reuşit să le transmite peste.”
 
- „Este foarte logic ce vă spun şi poate esenţial. Dacă inginerul Ursu ar fi recunoscut cum şi-n ce fel au ajuns scrisorile, memoriile lui, sau ce-o fi  scris el la Europa Liberă sau Vocea Americii, sau dacă jurnalul lui personal care l-a ţinut, ştiau, sau ar fi cunoscut unde-l ţine, cine-l avea, etcetera, el nu mai păţea nimic, era în viaţă”. 

- „Nu a răspuns la întrebările puse de Clită şi de Radu Gh. Unde e jurnalul şi cum a reuşit să trimită la Europa Liberă şi la Vocea Americii… Asta, logic, nici direcţia a VI-a nu ştia, că dacă ar fi ştiut, nu mai puneau ei întrebările astea. Şi omul nu mai păţea nimic. Că pe ei îi interesa să obţină aceste două documente.” 

- „Avocata noastră a solicitat în acel moment să fie consemnate aceste elemente importante pentru aflarea adevărului, însă instanţa a respins solicitarea noastră“, dezvăluie fiul fostului dissident. 
 
Alte fragmente neconsemnate din declaraţia fostului subofiţer de pază erau legate de starea victimei în momentul când era adus de la anchetă: „Nu era nevoie să-mi spună el, că vedeai tu că e terminat, e rupt”; „Şi când îl vedeai că e nesigur pe el, că e roşu la faţă, era logic, să fii prost, iertaţi-mă, să nu-ţi dai seama că asta a păţit ceva la camera de anchetă”.
 

Mărturii neconsemnate 

 
Tot neconsemnate au rămas declaraţiile martorului legate de frică paznicilor de Securitate şi secretul impus de această după uciderea lui Gheorghe Ursu: “Fiind un subiect foarte delicat nu puteai să vorbeşţi cu colegii tăi în gură mare, te fereai… N-am auzit să fi scos, chemat la anchetă… să vină Parchetul să facă anchetă, să facă ce trebuie. Totul s-a făcut pe tăcute”; “Nu îndrăzneam să-l întreb [pe şeful arestului, n.n.], ştiam ce mă aşteapta”. 

Nici unele elemente relevante din mărturia fostului subofiţer de pază Popa Dan nu s-au consemnat. 

Redăm două dintre acestea:

- „Şeful de tură când venea şi lua pe cineva la aşa zisă Securitate îl scotea pe acolo [curtea interioară, nn]. A venit de la anchetă … roşu la faţă şi se ţinea de  burtă, lucru confirmat şi de alţi colegi de pe altă tură care au văzut şi ei”. 

- „Asta ştiam şi eu atunci că despre regim ar fi fost şi înscrisurile din respectivul carneţel [al lui Gheorghe Ursu, n.n] care s-ar fi găsit la el acasă. Deci tema e aceeaşi. Că s-ar fi găsit... că ar fi avut anumite notari despre regimul comunist. Iar referitor la Europa Liberă, tot aceleaşi lucruri, pentru asta a fost anchetat.”
 
„Dată fiind relevanţă acestor declaraţii pentru a stabili tocmai mobilul torturii, la şedinţa din 4 februarie am revenit cu o cerere că instanţa să audieze înregistrarea declaraţiilor respective, să le ia în considerare că probe şi să constate în scris fragmentele relevante amintite. Procurorul de şedinţa a susţinut judicios că înregistrarea se face tocmai pentru a constitui mijloc de probă, un mijloc care este superior consemnării scrise, întrucât această din urmă e supusă erorii umane. Procurorul a sugerat că există două procedee legale pentru a aduce din nou pe hârtie declaraţia completă a martorului: un proces verbal (care e, conform legii, mijloc de probă) sau încheierea de şedinţa. Şi apărarea noastră a susţinut necesitatea completării, prin aceleaşi mijloace, a omisiunilor de consemnare. Nici un text de lege nu interzice aceste modalităţi de întregire a declaraţiilor martorilor. Asupra acestei cereri a noastre, instanţa de apel condusă de domnul judecător Ionuţ Matei urmează să se pronunţe. O respingere a acesteia ar însemna desconsiderarea şi înlăturarea unor elemente probatorii care vizează direct motivele politice şi violenţă anchetei Securităţii asupra lui Gheorghe Ursu. Şi pe cale de consecinţă, ar ridică un îngrijorător semn de întrebare asupra imparţialităţii instanţei“, spune fiul lui Gheorghe Ursu. 
 
 
Vă mai recomandăm:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările