Cum erau pedepsiţi violatorii în Vechiul Testament. „Să-i aduceţi împreună la porţile cetăţii şi să-i omorâţi cu pietre“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SURSA: Arhiva Adevărul
SURSA: Arhiva Adevărul

În scrierile Vechiului Testament sunt cuprinse şi poruncile date de Dumnezeu pentru reglementarea relaţiilor dintre oameni, precum şi pedepsele ce trebuie aplicate celor care le încalcă.

Deuteronomul, a cincea carte a lui Moise, la capitolul 22, versetele 23-29, vorbeşte despre mai multe situaţii în care femeia este victimă a unui viol.

Se face o distincţie clară între femeia violată logodită sau nu şi între locul unde se produce violul: în cetate sau pe câmp. Tot aici, Dumnezeu dă indicaţii clare ce trebuie să facă poporul ales în astfel de cazuri.

„Dacă o fată fecioară este logodită, iar un bărbat o întâlneşte în cetate şi se culcă cu ea, să-i aduceţi împreună la porţile cetăţii şi să-i omorâţi cu pietre pe amândoi: pe fată s-o condamnaţi pentru că nu a strigat în cetate, iar pe bărbat fiindcă a necinstit-o pe soţia semenului său. Astfel, să nimiceşti răul din mijlocul tău”.

A doua situaţie amintită în Vechiul Testament, în aceeaşi carte a Deuteronomului, este cea în care violul se produce în afara cetăţii, pe un câmp.

„Dar dacă bărbatul acela va întâlni pe câmp o fată logodită şi o va forţa să se culce cu el, atunci doar bărbatul care s-a culcat cu ea să fie omorât. Fetei să nu-i faceţi nimic, pentru că ea nu este vinovată de niciun păcat vrednic de moarte.”

Tot aici aflăm că Dumnezeu îl consideră pe violator un ucigaş, violul fiind asemănat cu un omor.

„Căci este ca şi cum un om se năpusteşte asupra semenului său şi îi ia viaţa. El a întâlnit o pe câmp pe fata logodită şi, deşi ea a strigat, n-a fost nimeni care s-o salveze.”

În cazul femeilor nelogodite, pedeapsa divină, amintită în Biblie, se schimbă radical.

„Dacă un bărbat întâlneşte o fată fecioară nelogodită şi o forţează să se culce cu el, iar apoi sunt descoperiţi, bărbatul care s-a culcat cu ea, să plătească tatălui fetei cincizeci de şecheli de argint. Ea să rămână soţia lui, pentru că a necinstit-o, iar el nu va putea s-o izgonească toată viaţa lui.”

Pe aceeaşi temă:

Cum s-a produs „adormirea“ Maicii Domnului. Tradiţia spune că apostolii au venit pe nori din toate colţurile lumii

Confuzia pe care o fac credincioşii în legătură cu acatistele. Ce sunt acestea, în realitate




 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite