Constanța: Ligia Deca - ofiţer maritim peste 10 milioane de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Flota“ pe care o conduce şefa de la UMC reprezintă 38 de ţări europene. Ligia Deca a avut o carieră de invidiat pentru vârsta ei, cu o ascensiune rapidă de la Constanţa la Bruxelles.

În premieră, Ligia Deca a fost prima studentă şef de promoţie la o facultate cu profil maritim. Absolvind Facultatea de Navigaţie şi Transport Naval, din cadrul Universităţii Maritime Constanţa, tânăra a mărturisit că întrebarea care a urmărit-o încă din primul an de studii navale a fost „ce caută o fată la o specializare destinată bărbaţilor?“.

„Eu m-am gândit că îmi doresc un loc în care să nu mă plafonez“, spune Ligia. „Educaţia în cadrul Universităţii Maritime Constanţa a reprezentat un punct de plecare esenţial şi un spaţiu pentru formarea personalităţii mele. Brevetul de ofiţer nu înseamnă numai un viitor profesional, însă nu exclud posibilitatea de mă întoarce la lumea maritimă în viitor“.

Ligiei i se datorează organizarea primului târg de joburi şi a unei campanii pentru asigurarea practicii tuturor studenţilor din cadrul universităţii, prin intermediul unor companii private sau instituţii publice.

Ligia a lucrat pe diferite proiecte: a coordonat programul-pilot al Coaliţiei pentru Universităţi Curate în cadrul Societăţii Academice din România, a lucrat în managementul calităţii, şi, toate, având la bază o educaţie axată pe ingineria transporturilor navale şi management maritim
şi portuar.

Primul student român la ESU

Ligia Deca a fost lider al celei mai mari federaţii studenţeşti din România - ANOSR, apoi, în 2008, a devenit primul student român care a ajuns în vârful organizaţiei European Students’ Union (ESU), ce reprezintă peste 10 milioane de studenţi, din 38 de ţări. În urma alegerilor desfăşurate la Brusno, Slovacia, membra ANOSR a primit 39 din 67 de voturi.

Consideră că acum cea mai mare provocare a experienţei pe care o trăieşte este adoptarea unui mesaj comun al membrilor European Students’ Union (ESU). „Diferenţele de mediu politic, social, economic şi istoric fac ca priorităţile federaţiilor naţionale studenţeşti să fie diferite; iar provocarea stă în concentrarea unui mesaj comun, la nivel european, care să fie suficient de relevant“, spune Ligia.

Tânăra povesteşte că oamenii la Bruxelles sunt deschişi şi diplomaţi. „Aş avea şi un mesaj pentru studenţii români: să aibă iniţiative în organizaţii studenţeşti şi să aibă încredere în capacităţile proprii. Românii au uneori tendinţa să fie mult prea critici la adresa mediului din care provin“, spune Ligia.

Cariera continuă la Londra

Ligia a aplicat recent pentru un program combinat de masterat şi doctorat, în regim la distanţă, la Institute of Education, University of London. „De asemenea, am fost invitată să coordonez Secretariatul Procesului Bologna la Bucureşti, începând cu 1 iulie, deoarece România va organiza conferinţa ministerială a Procesului Bologna în luna aprilie 2012. Cred că este o ocazie extradordinară de a-mi folosi experienţa acumulată până acum“, consideră tânăra.

Citiți mai multe în !

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite