City managerul Constanţei, despre un senator USR: „Este un marţafoi”. Replica parlamentarului: „O proaspăt-mucegăită”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Negoi (senator USR) şi Felicia Ovanesian (administratorul oraşului Constanţa)
Remus Negoi (senator USR) şi Felicia Ovanesian (administratorul oraşului Constanţa)

Deoarece vrea să se implice în proiectul transferului unui teren de la MApN la Primăria Constanţa, un senator USR a fost criticat şi numit „marţafoi” de city managerul oraşului.

Senatorul USR Remus Negoi a anunţat că vrea să se implice în transferul unui teren de 11 hectare de la Ministerul Apărării la Primăria Constanţa. Pe acest teren, care este nefolosit de 30 de ani, ar putea fi amenajată o stradă care să descongestioneze traficul din municipiul Constanţa (zona Eden-Centrul Comercial Vivo). 

Anunţul postat de Remus Negoi pe pagina sa de Facebook a stârnit reacţia Feliciei Ovanesian, city managerul (administrator) oraşului Constanţa:

„Domnul Remus Negoi este un marţafoi! Domnul Remus Negoi se bagă în seamă unde n-are nici juma' de competenţă!  Domnul Remus Negoi vrea să introducă în patrimoniul municipiului Constanţa un teren, deşi acest lucru îl poate decide exclusiv Consiliul local. Din care "măria sa" nu face parte!

Altfel spus, domnul Remus Negoi doreşte să ajute o babă să treacă strada, neştiind dacă baba îşi doreşte acest lucru.... Dar, na.... Remus Negoi

LE: precizare, domnu' e parlamentar USR  Am realizat ca lumea habar n are cine e”, a scris Felicia Ovanesian pe contul său de Facebook. 

postare felicia ovanesian remus negoi

Parlamentarul USR nu a rămas dator şi a postat o replică la reacţia city managerului:

„Pentru că nu urmăresc pagini sau grupuri de ţăţisme, mi s-a atras atenţia că mi s-au adresat nişte invective de către o aşa-zisă personalitate locală. Pentru că, de obicei, nu intru în polemici cu astfel de personaje, totuşi explic celor care îi tolerează permanentele derapaje acestei relativ proaspăt-mucegăită-numită (NU aleasă de cetăţeni) în anturajul primarului. Personajul respectiv, de la care nu am pretenţii nici de bun simţ, nici de competenţă, a împuşcat mai mulţi iepuri deodată:

1. A dat dovadă de analfabetism al bunei creşteri, lipsindu-i cei 7 ani de acasă, jignind ca cei care stau călare pe navetele goale de bere, cu PET-ul în mână.

2. A dat dovadă de analfabetism administrativ, pentru că un parlamentar poate face orice demers către un minister. Pe orice temă. Bineînţeles că în colaborare cu o entitate locală sau judeţeană, atunci când e cazul. Bineînţeles că un demers nu e luat acasă de cineva şi dormit sub pernă cu el.

Fără a pierde prea mult timp cu astfel de personaje, mirările mele sunt:

- de ce nu se delimitează primarul de astfel de toxicităţi, care nu au nicio treabă cu nimic?

- de ce nu există o poziţie tranşantă a conducerii locale a partidului cu care suntem în alianţă, faţă de derapajele incalificabile ale acestor personaje, la micimea caracterului cărora nu pot coborî, pentru a le răspunde? Să cred că voi primi răspunsuri?...”, scrie Remus Negoi.

În octombrie 2020, USR PLUS Constanţa şi PNL Constanţa (partidul din care face parte primarul municipiului) au încheiat o alianţă de „guvernare locală”.

Citeşte şi: 

Câmpul dintre staţiunile Venus şi Saturn a devenit parcare cu plată. „Praf, gunoi, denivelări, exact ca într-o parcare europeană”

Animals International avertizează că „vapoarele morţii” pleacă cu mii de oi în plină caniculă. ANSVSA a interzis acest lucru

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite