Cine sunt sfinţii care se urcau pe stâlpi pentru a se ruga. „Avea trei alternative: să rămână în picioare, în genunchi sau culcat“

Cine sunt sfinţii care se urcau pe stâlpi pentru a se ruga. „Avea trei alternative: să rămână în picioare, în genunchi sau culcat“

Sinion Stâlpnicul - icoană

Biserica Ortodoxă consemnează vieţile unor sfinţi care se rugau într-un mod mai rar întâlnit: se urcau pe stâlpi. În tradiţia creştină ei erau numiţi „stâlpnici”.

Fie că vorbim de Simeon cel Bătrân care a stat pe un stâlp 37de ani, de Simeon cel Tânăr care a trăit 75 de ani dintre care 69 pe coloană, sau de Daniel care a ajuns la 84 de ani, dintre care 33 de ani pe stâlp, Alypie, sau Sfântul Luca, toţi au în comun modul ciudat de a se ruga: urcaţi pe un stâlp

„Prin excelenţă viaţa unui stâlpnic era o viaţă de rugăciune. Existenţa sa era o înşiruire de acte identice, întrerupte doar de vizita pelerinilor sau a simplilor vizitatori. Zilele se succedau şi se desfăşurau în acelaşi fel pe coloana. De altfel micimea locuinţei nu oferea posibilitatea unor acţiuni şi situaţii diversificate. Stâlpnicul avea trei alternative: să rămână în picioare, în genunchi sau culcat. Prima şi cea mai de seamă ocupaţie pentru stâlpnic era rugăciunea”, spune preotul Maxim Vlad în lucrarea „Priveliştea lumii. Stâlpnicii în spiritualitatea monahală”.

Trebuie menţionat că acest mod de vieţuire monahală nu a fost propice primilor creştini, el a fost introdus mai târziu (secolul IV) în tradiţia bisericii, iar astăzi a dispărut cu totul. Cei care alegeau să stea pe stâlpi, la mulţi metri deasupra solului, o făceau indiferent de condiţiile climatice.

„Pentru sfinţii Bisericii, semnificaţia stâlpului este una profundă, ajutându-i pe stâlpnici să-şi înalţe mintea la contemplarea Sfintei Treimi. Alegerea unui asemenea mod de viaţă a fost determinată de dorinţa unor asceţi de a se sustrage mulţimii vizitatorilor, care veneau să-i vadă, să le ceară ajutorul în diferite împrejurări şi să le ceară diverse sfaturi duhovniceşti. Stâlpnicii doreau singurătatea pentru a-L găsi pe Dumnezeu în rugăciune, stâlpnicia fiind definită ca o formă de nebunie pentru Hristos”, spune părintele Dragoş Mihai Olteanu, citat de Ziarul Lumina.

Stâlpnicii nu se îndeletniceau în permanenţă cu rugăciunea. Ei trimiteau diferite epistole duhovniceşti, studiau Biblia, dar se şi odihneau.

„Îşi dedicau o parte a nopţii repaosului fizic de care nici un om nu se poate dispensa, în afara cazurilor când erau bolnavi, durata de somn depindea de gradul de mortificare la care ajunsese fiecare. Se odihneau sprijinindu-se de balustradă sau culcându-se pe platformă, dacă dimensiunea acesteia le permitea. Dormitul în picioare reprezenta o excepţie de la regulă”, spune părintele Maxim Vlad.

Pe aceeaşi temă:

De ce le este interzis preoţilor să „deschidă cartea“. „Compromite credinţa creştină, identificând-o cu superstiţia“

Care sunt cele 9 porunci bisericeşti. De ce trebuie să-i „cinstim” pe slujitorii Domnului

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: