Radu Mazăre a fost eliberat sub control judiciar. Îşi petrece Paştele acasă. „Vă aştept de 1 Mai la mare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Radu Mazăre şi-a ales ca apărător principal pe maestrul Cătălin Dancu, constănţeanul ajuns faimos ca „avocat al vedetelor“.

UPDATE ORA 23 Radu Mazăre a părăsit arestul Poliţiei Capitalei. Cu pardesiul pe mână şi cu o sacoşă din rafie în care avea lucrurile, primarul Constanţei a ţinut să dea declaraţii despre tot ce i s-a întâmplat.

„Există un Dumnezeu pentru toţi. Mă duc acasă la Constanţa. Dar întâi trec să vorbesc cu avocaţii, să văd cum e cu măsura asta de control judiciar, să nu încalc ceva, să mă trezesc iar cu mascaţii peste mine“, a spus Mazăre.

Deşi nu mai poate merge în Madagascar, primarul s-a arătat bucuros că rămâne în ţară de Paşte. „E spre binele meu, cine ştie, poate îmi luau ăia beregata pe-acolo. Plec la Constanţa şi v-aştept de 1 Mai la mare!“, a lansat el invitaţia ziariştilor.

Radu Mazăre a mărturisit că a împărţit celula de arest cu Dan Radu Ruşanu, care i-a tulburat somnul. „I-am zis: «Unchiule, m-ai înnebunit cât ai sforăit toată noaptea!»“, a râs Mazăre. 

Primarul a mai spus că are doar o relaţie de serviciu cu Avraham Morgenstern. „Firma asta a pierdut 300.000 euro cu campusul. Trebuie să fii nebun ca să mai dai şi şpagă ca să pierzi bani“, a spus el.

Radu Mazăre şi-a declarat din nou prietenia strânsă cu Elan Schwartzenberg. „Este prietenul meu! Am împrumutat un cetăţean grec acum 10-12 ani, e în declaraţia de avere, iar Elan a plătit creanţa fără să mă anunţe, aveau ei afaceri prin străinătate“, a dezvăluit Mazăre. 

Primarul şi-a menţinut declaraţia „Ruşine, Băsescule!“ spusă marţi, la ieşirea din sediul DNA, după ce primise ordonanţă de reţinere şi fusese încătuşat. „Tot ce se întâmplă sunt presiuni politice, pe care DNA le face în special la Constanţa. Şi sunt făcute la ordin“, a arătat Mazăre. El a mai spus că va propune ca procurorii să fie evaluaţi la finele fiecărui an după rezultatele activităţii.

După ce a experimentat o noapte într-o celulă de arest, cu trei paturi suprapuse şi o toaletă în care nu se trăgea apa, Mazăre a mulţumit oamenilor care l-au susţinut, mai ales celor din cartierul Henri Coandă care au protestat. „Mâine o să mă duc la ei, în campus, să le mulţumesc“, a anunţat primarul.

UPDATE ORA 22.20 Radu Mazăre a fost eliberat sub control judiciar. Instanţa a decis că nu este nevoie ca primarul să fie arestat preventiv pentru 29 zile. El are intedicţie de a părăsit ţara pentru 30 zile, astfel că excursia în Madagascar se amână. Mazăre va petrece astfel Paştele în ţară. 

Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul israelianului Avraham Morgenstern, directorul firmei Shapir Structures.

La ieşirea din sala de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apărătorii lui Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern s-au arătat optimişti în privinţa şanselor de eliberare a clienţilor lor.

Avocatul Ion Cazacu îl reprezintă pe omul de afaceri israelian Avraham Morgenstern, direct al firmei Shapir Structures, cel despre care anchetatorii DNA au stabilit că a oferit mită 175.000 euro primarului Constanţei pentru câştigarea licitaţiei privind realizarea campusului social Henri Coandă.

Radu Mazăre şi-a ales alt avocat celebru: constănţeanul Cătălin Dancu, cunoscut ca „avocatul vedetelor“.

Maestrul Dancu a relatat că Radu Mazăre şi-a pledat cauza, oferind lămuriri judecătoarei despre rolul său în proiectul campusului social şi în atribuirea contractelor.

„Toate operaţiunile au fost supervizate de Curtea de Conturi a României şi de Ministerul de Finanţe, deci Statul român a avizat tot“, a spus avocatul Dancu.

Apărătorul lui Mazăre a dezvăluit că nu există interceptări în dosar privind luarea de mită, darea de mită sau transferul unor sume în conturi.

image

„Nu există interceptări, nu există probe directe sau indirecte legate de clientul meu. Chiar a cerut expres judecătoarea acest lucru, a întrebat procurorul dacă există aşa ceva. Firmele off-shore nu au nicio legătură cu Radu Mazăre. Nici cu Alexandru Mazăre nu are nicio legătură acest dosar. Judecătoarea a întrebat clar acest lucru, iar procurorul a tăcut. Tăcerea e un răspuns“, a mai spus avocatul Cătălin Dancu. 

Radu Mazăre a fost reţinut de DNA pentru 24 ore, fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită. Avraham Morgenstern este acuzat de dare de mită. 



„La începutul anului 2011, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al Municipiului Constanţa, a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate in Campusul Social “HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Mun. Constanţa.

Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei, ce urma a fi organizată.

Astfel, în cursul anului 2011, i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).
 
Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu (ex. iniţierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham).
 
Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creşterea valorii contractului de achiziţie cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, iniţiată de primarul Mazăre Radu Ştefan“, se arată în comunicatul DNA.

image

Vă mai recomandăm

Mazăre, adus la instanţă. Primarul a luat şpagă 175.000 euro de la un afacerist

Revoltă în cartierul Henri Coandă. Nevoiaşii lui Mazăre protestează

FOTO Vizită la Radu Mazăre, pe vremea când primarul nu era călcat acasă de DNA: „M-au băgat şi la carceră“

Radu Mazăre se teme că va fi asasinat. Edilul susţine că atentatul ar putea avea loc în vacanţa sa din Madagascar

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite