Victimă a tragediei din Apuseni: „Din ziua accidentului aviatic, eu am două zile şi două locuri de naştere”

Victimă a tragediei din Apuseni: „Din ziua
accidentului aviatic, eu am două zile şi două locuri de
naştere”

Medicul Valetin Calu. FOTO: Adevărul

Medicul Valentin Calu se simte bine la o săptămână de la accidentul din Apuseni şi continuă recuperarea  la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj. El susţine că deşi condiţiile de spitalizare sunt excelente, "este dificil să fii pacient". Medicul spune că începând din 20 ianuarie, ziua accidentului aviatic, vorbeşte mereu despre două zile şi două locuri de naştere.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mă simt mai bine, continuu procesul de recuperare. Echipa medicală este desăvârşită şi am condiţii excelente de tratament", a declarat, pentru Mediafax, dr. Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, rănit în accidentul aviatic din munţii Apuseni. 

 Întrebat cum este să fii medic şi totodată pacient, Valentin Calu a răspuns: „Foarte dificil. Este foarte greu. Îţi modifică total perspectiva. Când eşti medic, înţelegi prin ce trece pacientul, dar acum simt ce simte el. Poate, ca medic, nu empatizez cu bolnavul. Sigur, această nouă postură îţi modifică modul în care priveşti relaţia cu pacientul. Altfel spus, descopăr frumuseţea uitată a lucrurilor simple", a mai spus medicul Valentin Calu.
 
Două zile şi două locuri de naştere
 
Doctorul de la Elias a adăugat că începând din 20 ianuarie, ziua accidentului aviatic, vorbeşte mereu despre două zile şi două locuri de naştere. „De atunci, am două zile şi două locuri de naştere ", a spus Calu. 

Întrebat când ar putea fi externat, medicul Valentin Calu a precizat că decizia aparţine echipei medicale din Cluj. 

„Externarea va fi făcută atunci când echipa medicală din spital va lua această decizie. Nu am nicio problemă să stau internat atât cât va fi necesar. Nu am nicio problemă să revin cu avionul în Capitală. De o săptămână învăţ, primesc şi savurez lecţii de omenie, una după alta. Ce aş mai putea spune despre accident? Că eram în avion şi ne-am lovit de brazi. Nu mai are rost. Sunt foarte mulţumit de tot ceea ce s-a petrecut cu mine după accident. Şi mai sunt impresionat de moţii de acolo, de la locul accidentului", a mai spus dr. Valentin Calu.

Medicul Valentin Calu este unul dintre cei cinci supravieţuitori ai accidentului aviatic din Munţii Apuseni în urma căruia au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, în 20 ianuarie, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
 
 Citeşte şi 

Pe aceeaşi temă:

Moţii salvatori din Horea participă la înmormântarea pilotului Adrian Iovan Un număr de 11 localnici  din comuna Horea, implicaţi în acţiunea de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni, vor primi Crucea Arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de către Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Prima distincţie pentru salvatorii din Apuseni: Crucea Arhiepiscopală de la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia Un grup de 26 de locuitori ai comunei Horea, implicaţi în activitatea de căutare a avionului prăbuşit în masivul Petreasa, participă vineri, la Bucureşti, la slujba de înmormântare a pilotului Adrian Iovan

O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul Linişte ireală, oameni parcă prea calmi, atenţi la viaţa lor, la viaţa muntelui. Aşa arăta localitatea Horea până luni după-amiază. De atunci, de când avionul pilotat de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Vârful Pietreasa, agitaţia, implicarea voluntarilor, puzderia de oameni ai legii, medici şi jurnalişi au dat peste cap parcă firescul unei lumi perfecte.

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

EXCLUSIV Marius Pop, salvator în Apuseni: „112 e de vină pentru întârzierea de peste două ore. Coordonatele erau greşite“  „Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-au găsit un pădurar. Noi am sunat la 112, fiind cu nişte localnici de-acolo care cunoşteau persoana respectivă. Chiar şi aşa, localnicii nu ştiau sigur care pădurar era pentru că sunt mai mulţi în acea zonă. Am reuşit să luăm numele pădurarului, am sunat la 112 şi am luat legătura telefonică cu el. Acesta ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor“. a declarat Marius Pop, pentru „Adevărul“.

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant: „Este inimaginabil că în anul 2014 să cadă un avion şi să nu-l găsească timp de şase ore”  „E inadmisibil că au fost descoperiţi atât de târziu. Ei trebuiau descoperiţi cu câteva ore mai devreme. Unde sunt echipajele noastre ISU?”, a fost reacţia lui Victor Zota asupra eficienţei autorităţilor.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi
Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

Cum a găsit un pădurar epava avionului înaintea autorităţilor. Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor a fost gasită la altitudinea de 1.600 de metri, după mai bine de cinci ore, de către un pădurar, pe numele său Todea Avrămuţ. Acesta, după ce a identificat locul dezastrului înaintea autorităţilor, a direcţionat şi echipajele de urgenţă pentru a acorda primul ajutor răniţilor.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările