Viaţa în HoReCa pe timp de criză. Cum au reuşit să se descurce trei antreprenori români din trei ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Zamfir în timpul unei demonstraţii. FOTO Arhivă personală
Ciprian Zamfir în timpul unei demonstraţii. FOTO Arhivă personală

Trei români, proprietari de restaurante în România, Italia şi Marea Britanie, povestesc în oglindă pentru „Adevărul”, cum şi în ce măsură au reuşit să se descurce în ultimul an şi cât de mult au fost afectaţi de criză.

Criza sanitară care a blocat economia mondială în 2020 şi într-o bună măsură şi în 2021 a afectat pretutindeni domeniul HoReCa. 

Doar că, în anumite ţări, autorităţile au intervenit şi i-au sprijinit pe proprietarii de hoteluri şi resturante, în timp ce în alte state au privit pasive la chinul antreprenorilor. De aici au rezultat valuri de falimente, oameni rămaşi fără un loc de muncă şi o importantă gaură în economie.

Pentru a avea un tablou cât mai exact, „Adevărul” a vorbit cu trei români care deţin sau administrează restaurante în România, Italia şi Regatul Unit. Fiecare dintre ei a avut de suferit din cauza crizei, dar toţi au reuşit să se descurce într-un final, chiar dacă au fost serios afectaţi.

Autorităţile italiene au intervenit tardiv

Ciprian Zamfir trăieşte de peste 20 de ani în Italia, iar de câţiva ani administrează un lanţ de pizzerii la Roma. El spune că s-a simţit abandonat de autorităţile italiene. Spre deosebire de alte ţări vest-europene, Italia nu a intervenit ferm pentru a-i ajuta pe antreprenorii şi pe salariaţii afectaţi de închiderea economiei. Mai presus de orice, viaţa oamenilor, în general, a fost dată peste cap.

„Pandemia ne-a prins la Roma împreuna cu copiii şi soţia, unde locuim şi muncim de peste 23 de ani. Pentru noi a fost un şoc să ne găsim de pe o zi pe alta cu toate restricţiile adoptate de Guvernul Italiei, pentru a înfrunta aceasta urgenţă sanitară. A trebuit să ne adaptăm la un alt mod de viaţă şi de muncă. Copiii, la fel ca noi, au trebuit să se adapteze noilor condiţii de studiu, de la o clasă plină de colegi şi profesori, la învăţământul online”, spune Ciprian Zamfir.

ciprian zamfir

Ciprian Zamfir a devenit în timp unul dintre cei mai apreciaţi pizzari din Italia. FOTO Arhivă personală

„Italia, în această situaţie de urgenţă sanitară nu a fost alături de sectorul HoReCa. După toate deciziile de a închide restaurantele, guvernul nu şi-a asumat responsabilitatea de a susţine cu ajutoare economice personalul care lucrează în acest sector, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, unde au primit până la 80% din salariu. Primele ajutoare au venit dupa şase luni. Italia ar fi trebuit sa fie un exemplu, însă s-a dovedit a fi un dezastru. Pierderile în sectorul nostru nu pot fi trecute cu vederea. Multe restaurante şi-au închis uşile pentru totdeauna, iar pentru noi, este trist, fiindcă pizza chiar este o pasiune aici”, mai spune el.

Chiar şi aşa, Ciprian Zamfir a găsit soluţii pentru ca pizzeriile cu care lucrează să nu-şi închidă defintiv porţile. „În restaurantele cu care colaborez «sectorul pizza» a fost cel care ne-a permis să mergem înainte. A trebuit să ne reorganizăm, iar segmentul delivery ne-a ajutat. În ultimele luni, acest segment a crescut şi ne-a asigurat vânzări de peste 30 % dacă ne raportăm la câţi bani aduceau livrările de pizza până să vină această criză”, explică Zamfir.

Există însă loc de speranţă pe viitor. Treptat, Italia se întoarce la normalitate, la fel ca toate ţările din Europa. Aşteptările există şi sunt mari în acest moment, la fel ca speranţele că întreg coşmarul va fi dat uitării.

„Deciziile greşite ale guvernului au scos lumea în stradă, iar totul a culminat cu criza politică şi căderea guvernului. Actualul guvern dă o speranţă de întoarcere la normalitate. Până acum, motivul care ne-a dat puterea să mergem înainte a fost familia. În următoarea perioadă ne dorim ca această pandemie să treacă, să revenim la viaţa normală, fără restricţii, unde noi avem putere de decizie asupra noastră, şi nu să nu mai decidă alţii pentru noi”, mai spune Zamfir. 

Londra a pompat la timp bani în HoReCa

Mai uşor i-a fost lui Ovidiu Cheabac, care deţine o reţea de şase pizzerii la Londra şi în preajma capitalei Angliei. Tânărul a găsit chiar resurse să trimită măşti, combinezoane, ochelari şi viziere ca donaţie pentru spitalul din oraşul său natal, Botoşani. Nu i-a uitat nici pe medicii englezi. În cea mai grea perioadă, când secţiile de terapie intensivă din întreg Regatul erau pline, Ovidiu Cheabac le-a asigurat mâncare caldă medicilor dintr-un spital londonez. Acesta a fost felul său de a le mulţumi eroilor în alb. 

„Aici încă din ianuarie 2020 a început să se vorbească despre Covid. Dacă la început nu s-a dat prea multă importanţă acestei boli, din martie totul s-a schimbat”, spune el.

Spre deosebire de mulţi alţi proprietari de restaurante şi pizzerii, el a reuşit să se descurce, ba chiar să-i ajute şi pe alţii. Admite, însă, că pandemia l-a afectat şi pe el. 

„Pandemia m-a afectat mai mult psihic. La tot ce vedeam în jurul meu şi la ştiri, atât de aici cât şi de acasă din Romania. Dar cel mai mult  m-a afectat neputinţa de a sta lângă familia mea. De aceea am încercat să ajut cum am putut şi am trimis măşti, combinezoanre şi viziere pentru spitalul din oraşul meu natal, Botoşani. Aici, în Anglia, am fost lângă personalul medical oferind pe timpul pandemiei pizze calde pentru a le mulţumi pentru efortul enorm depus în această perioadă”, povesteşte el.

Dacă emoţional a fost afectat de pandemie, pe plan financiar lucrurile nu au stat chiar atât de prost. Asta deşi condiţiile au fost destul de vitrege. 

ovidiu cheabac

Ovidiu Cheabac a început cu o pizzerie mobilă în Londra, acum are patru. FOTO Arhivă personală

„Am discutat cu staff-ul şi am luat împreună hotărârea să mergem mai departe. A fost greu şi din cauză că preţurile unor au crescut instant. Întârzierile mari de la furnizorii de materie primă, plus frica oamenilor de a mai ieşi din casă au dus la scăderi”, spune Ovidiu.

Totuşi, spre deosebire de Italia, Regatul Unit nu i-a lăsat pe oameni fără ajutor. „Aici statul a ajutat foarte mult. S-au dat câte 10.000 de lire pentru afacerile mici şi 25.000de lire pentru afacerile cu cel puţin opt angajaţi. Statul a a dat şi 80% din salariu pentru angajaţi până în suma de 2.500 de lire”, explică el.

Cu toate acestea, Ovidiu Cheabac nu a solicitat niciun ajutor de la statul britanic. Mai mult, el a investit şi în această perioadă.  „Am facut un plan de lucru şi am investit. Am modificat pizzeriile ca să fie mai sigure, atât pentru staff cât şi pentru clienţi. Chiar daca a fost această situaţie dificilă, am mai deschis înca două pizzerii care s-a dovedit că au succes. Am blocat preţurile chiar daca totul s-a scumpit şi am mers mai departe, asta şi datorită staff-ului  meu, care mi-a dat încredere”, adaugă el.

Şi Ovidiu are aşteptări mari din moment ce Regatul Unit este campion la vaccinare, iar restricţiile au început să fie ridicate treptate, urmând ca din iulie situaţia să revină la normalitate. 

„După un an de zile din care opt luni au fost de lockdown, sper ca totul să revină la normal având în vedere că aici sunt deja vaccinaţi peste 34 de milioane de persoane. Dar rămâne mereu un dubiu dacă într-adevăr se va intampla asta cât de curând”, mai afirmă el.

„Pandemia a adus şi oportunităţi”

Iuliana Apa e din Cluj, are o pizzerie pe care a deschis-o nu de mult timp şi spune că nu a primit niciun fel de sprijin din partea statului, dar nici nu avea nevoie.

„Pandemia m-a prins în România, înaintea  lansării pizzeriei Pizza DaGiulia. Un moment al emoţiilor antreprenoriale de început într-un context medical complex necunoscut pentru ultimele generaţii. Provocările pot afirma că au fost într-adevăr mai complexe decât într-o conjunctură economică standard, însă succesul lansării şi al menţinerii pe piaţă a stat în echipa formata din familieşi apropiaţi, care s-a adaptat noului model de interacţiune umană bazat în special pe livrarea la domiciliu. De asemenea, pot spune că am reuşit să facem faţă cu brio perioadei de pandemie deoarece premergător lansării afacerii am făcut o analiză serioasă a preferinţelor consumatorilor şi ne-a fost uşor să ne adaptăm”, spune Iuliana Apa.

Antreprenoarea clujeană a găsit până acum soluţii pentru a-şi dezvolta afacerea, treptat. Şi chiar dacă situaţia nu este roz, ea spune că pandemia i-a adus şi oportunităţi. 

„Paradoxal pandemia a adus pe lângă toate minusurile ei şi oportunităţi. Ca antreprenor am căutat în permanenţă să transform punctele slabe în puncte forte şi ameninţările în oportunităţi. Astfel, ne-am dezvoltat propriul sistem de livrare la domiciliu a produselor din meniul nostru. Nu pot vorbi despre pierderi materiale, mai degrabă despre cheltuieli generate de lansare şi infuzie poate mai mare de bani în zona de marketing pentru a compensa lipsa recomandărilor directe. Dacă este să vedem pierderea strict din punct de vedere uman pot vorbi despre reducerea interacţiunii directe cu oamenii care, să recunoaştem, este foarte importantă în domeniul nostru”, susţine Iuliana Apa.

iuliana apa

Iuliana Apa vede jumătatea plină a paharului, într-un an în care HoReCa a avut de suferit. FOTO Arhivă personală

Pe de altă parte, ea consideră că Guvernul României a încercat şi a reuşit în mare măsură să ia câteva măsuri în sprijinul HoReCa. 

„Din punct de vedere a măsurilor de prevenire şi reducere a efectelor pandemiei consider că guvernul a luat unele măsuri pentru susţinerea firmelor naţionale. Momentul deschiderii pizzeriei a coincis cu al doilea val de  pandemie. Neavând vechime societatea noastră nu a fost eligibilă pentru a aplica la măsurile de sprijin oferite de către autorităţi. Planul meu de la bun început a fost setat că trebuie să mă descurc singură şi am făcut un management al riscului progresiv, prin paşi mici. Nimeni nu ştia la ce să se aştepte mai ales în perioada de start a pandemiei”, mai spune ea.  

Antreprenoarea crede că e loc pentru optimism, cu atât mai mult cu cât situaţia pare să se amelioreze şi există perspective şi ca situaţia să revină la normal, treptat, şi în România. 

„Personal tind să cred că va mai dura puţin până la redeschiderea economică totală. Cluj-Napoca este un oraş atipic comparativ cu restul ţării. Lumea pare mai preocupată de sănătatea colectivă, regulile par a fi respectate mai cu stricteţe, poate şi din felul mai eficient prin care autorităţile au reuşit să comunice la nivel local. Promisiunea redeschiderii este atrăgătoare pentru tot mediul economic şi aşteptăm să o trăim încet, încet chiar începând din acest an”, a încheiat ea.

Vă mai recomandăm şi:

Patru poliţişti italieni au fost bătuţi crunt de un bătăuş român. „Intervenţia Poliţiei s-a transformat într-un masacru” VIDEO

Misterul morţii unei tinere românce din Italia, pe cale să fie rezolvat. Elena a fost găsită goală, în baie, cu gâtul tăiat VIDEO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite