Veşti bune din Cluj. De marţi se redeschid teatrele, cinematografele şi restaurantele

Veşti bune din Cluj. De marţi se redeschid teatrele, cinematografele şi restaurantele

Localurile clujene vor fi deschide începând de marţi şi în interior, însă doar la o treime din capacitate. FOTO Mediafax

Autorităţile au decis că restricţiile vor putea fi relaxate la Cluj, după ce rata de infectare cu Covid a scăzut la 2,97 cazuri la mia de locuitori. Acest lucru permite redeschiderea localurilor cu 30% din capacitate, dar şi a teatrelor şi cinematografelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Cluj a aproba ridicarea unor restricţii după ce rata d einfectare a scăzut la sub 3% la o mie de locuitori. Informaţia a fost făcută publică de fostul prefect de Cluj, Mircea Abrudean, actualmente secretar general adjunct al Guvernului României.

„Le spuneam colegilor din Cluj, mai în glumă mai în serios, că nu vreau să plec până nu ridicăm restricţiile cauzate de rata mare de incidenţă din Cluj-Napoca. Iată că azi, rata este de 2,97 şi CJSU va reevalua măsurile la 14 zile, urmând ca de mâine, 9 februarie, ora 00.00, să fie ridicate parţial restricţiile, în special în domeniul HoReCa, cel mai afectat în aceasta perioadă.

Practic vor putea funcţiona restaurantele la interior, la o capacitate de maxim 30% din locuri, cinematografele, cafenelele, instituţiile de cultură. E un prim pas spre normalitatea pe care o aşteptăm cu toţii. Sunt convins că lucrurile vor merge tot mai bine şi clujenii vor fi în continuare responsabili şi vor susţine eforturile autorităţilor. Datorită acestei atitudini, avem azi în judeţul Cluj 58 UAT-uri în scenariul verde, 18 în scenariul galben şi 5 în scenariul roşu”, a declarat Abrudean. 

În schimb, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Cluj a amânat o decizie în privinţa şcolilor. Conform Ordinului comun a ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii, şcolile ar intra în scenariul galben la Cluj-Napoca, ceea ce ar însemna ca şi elevii din clasele terminale să meargă de marţi, 9 februarie, la şcoală. AVând în vedere că nu este exclus ca rata infectărilor să crească din nou şi treacă de pragul de 3% încă din această săptămână, auorităţile au amânat, cel puţin deocamdată, o decizie în acest sens.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările