Tânărul care şi-a omorât din gelozie fosta iubită a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Daune morale de 300.000 de euro

Tânărul care şi-a omorât din gelozie fosta iubită a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Daune morale de 300.000 de euro

Ioana Catargiu a fost înjunghiată de fostul ei prieten, Mohamed Iman. FOTO: Arhiva personală

Închisoare pe viaţă a fost pedeapsa primită de suceveanul Mohamen Iman care şi-a omorât la Cluj-Napoca fosta iubită, pe asistenta medicală Ioana Valentina Catargiu. Magistraţii au stabilit că tânărul trebuie să achite daune morale în valoare de aproape 300.000 de euro familiei victimei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit soluţiei instanţei, Mohamed Iman a recunoscut trunchiat faptele, în sensul că nu a recunoscut premeditarea omorului şi nici furtul ori violarea de domiciliu, considerând ca deoarece avea cheia apartamentului ei putea intra înăuntru. Tânărul are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale, conform Observatornews.

„În temeiul art. 188 – art. 189 alin. 1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.proc. pen., condamnă pe inculpatul M.I.M.M., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat” se arată în soluţia pe scurt a instanţei.
 
 

Daune morale de 300.000 de euro


 
De asemenea, magistraţii au stabilit că tânărul trebuie să achite daune morale în valoare de aproape 300.000 de euro părţilor din dosar.
 
”În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.proc.pen. precum si art. 1349 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă M.M. şi obligă pe inculpatul M.I.M.M. la plata către această parte civilă a sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale (la cursul BNR de la data de astăzi, 04.06.2021) şi a sumei de 9537 lei cu titlu de daune materiale.
 
În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.proc.pen. precum ?i art. 1349 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă C.V.F. şi obligă pe inculpatul M.I.M.M. la plata către această parte civilă a sumei de 80.000 euro cu titlu de daune morale (la cursul BNR de la data de astăzi, 04.06.2021)”, se mai arată în decizia instanţei.
 
 

Ioana a fost ucisă în faţa blocului 

 
 
Ioana Valentina Catargiu avea 30 de ani şi a fost ucisă de Mohamed Iman Mustafa Mohamed, un tânăr de 28 de ani cu tată alegerian şi mamă româncă, din Udeşti. Ioana a fost iubita lui Mohamed, însă cei doi s-au despărţit.
Conform unor surse din anchetă, tânărul nu a acceptat despărţirea şi a decis să o omoare pe IOana Catargiu. Astfel, el a aşteptat-o pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, unde aceasta locuia, şi a înjunghiat-o de mai multe ori. Medicii nu au putut s-o salveze. 
Ioana Valentina Catargiu era asistentă medicală la o clinică din Cluj Napoca. Mohamed Iman a fugit imediat după crimă, dar a fost prins, 12 ore mai târziu, în satul în care locuiesc părinţii lui, la Suceava, ascuns după sobă.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările