UPDATE Infirmiera înjunghiată de un pacient este în stare stabilă. Ea nu a depus plângere împotriva bărbatului care suferă de Alzhaimer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O infirmieră de la Spitalul Municipal Turda a fost înjunghiată în abdomen de un pacient cu Alzheimer care a făcut o criză. Femeia este în afara pericolului, ea nu s-a hotărât dacă face plângere împotriva bărbatului de 75 de ani.

Maria Kadar, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Turda, a declarat pentru „Adevărul“ că pacientul de 75 de ani a fost internat joia trecută. „Pacientul a fost internat de familie pe una dintre secţii medicale, cu ischemie acută la membre, adică avea înfundate arterele. Pacientul lua tratament pentru Alzhaimer, dar nu pentru aceasta a fost internat. In noaptea de 26 spre 27 ianuarie (noaptea de sâmbătă spre duminică-nr) pacientul a devenit agitat şi a zis că vrea să plece acasă. Atunci, personalul medical a încercat să-l liniştească şi acesta a înţepat-o în abdomen pe una dintre infirmiere“, a susţinut purtătoarea de cuvânt. În momentul incidentului erau prezenţi un medic, echipajul de pază şi asistenta de serviciu, însă nimeni nu a observant ce vrea să facă bărbatul. 


De unde avea cuţitul   


Pacientul avea un cuţit adus de acasă, pe care l-a ascuns în buzunarul de la pantaloni. „Pacientul avea cuţit pentru că era internat pe o secţie medicală, unde pacienţii nu sunt verificaţi, pentru că nu există o lege care să interzică pacienţilor să aibă obiecte contondente la ei. Dacă ar fi fost internat la o secţie de psihiatrie, unde pacienţii sunt periculoşi, nu i s-ar fi permis să aibă obiecte contondente la el“, a precizat Kadar. 


Infirmiera este în afara oricărui pericol
 

Purtătoarea de cuvât a spitalului a susţinut că infirmiera rănită este în afara oricărui pericol: „Infirmiera este sub supraveghere în secţia de Chirurgie. Nu a fost operată pentru că înţepătura nu a penetrat niciun organ, a fost o plagă de suprafaţă. Pacientul a fost transferat în seara incidentului la Clinica de Psihiatrie din Cluj“.


Poliţia aînceput o anchetă


„Poliţia desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Pers vătămată îşi rezervă dreptul de a face plângere împotriva agresorului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Anca Sidonia Bolba.  Potrivit Mariei Kadar, la Spitalul Municipal Turda nu s-au înregistrat până acum situaţii de înjunghiere. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite