FOTO La Cluj, au fost construite staţii unde localnicii pot să-şi încarce maşinile electrice gratuit

FOTO La Cluj, au fost construite staţii unde localnicii pot să-şi încarce maşinile electrice gratuit

Una dintre staţiile de încărcare este amplasată în Piaţa Unirii. FOTO: PCN

În Cluj-Napoca, oraş cu 200.000 de maşini dintre care 435 sunt hibride şi 21 electrice, funcţionează de săptămâna aceasta două staţii de încărcare gratuită a autoturismelor electrice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele 435 de maşini hibride şi cele 21 de autoturisme electrice din Cluj-Napoca pot fi încărcate, gratuit, de la începutul săptămânii, la cele două staţii amenajate de Primărie. Investiţia s-a ridicat la 273.000 de lei (cca. 60.000 de euro) şi a fost făcută din bugetul local. Staţiile pot alimenta simultan 4 maşini. 
 

200.000 de maşini, multe „rable” 

 
Primarul Emil Boc a susţinut vineri, dimineaţa, la o emisiune radio, că investiţia este o încercare de stimulare a folosirii unor mijloace de transport nepoluante în oraş, în condiţiile în care Clujul a fost „invadat” de „rable” după eliminarea taxei de mediu.

„În anul 2000 erau 65.000 de maşini în Cluj-Napoca. În 2018, avem 200.000 de maşini. Impactul eliminării taxei de mediu a fost devastator”, a susţinut Emil Boc.

Edilul  mai susţinut că „oraşul trebuie să fie un hub al inovării şi al bunelor practici, tot ce se întâmplă în Europa pozitiv trebuie să se întâmple şi la Cluj.”
 

Unde sunt staţiile

 
Cele doua stații de încărcare pentru autovehicule electrice sunt amplasate astfel:
- o stație de încărcare pentru autovehicule electrice, de 33 kW AC, care poate încărca simultan 2 autovehicule, situată în municipiul Cluj-Napoca – str. Moților nr. 3, în interiorul parking-ului;
- o stație de încărcare autovehicule electrice, de 50 kW DC și 22 kW AC, care poate încărca simultan 2 autovehicule, situată în municipiul Cluj-Napoca, Piața Unirii - parcare latura nordică.
De asemenea, o stație de încărcare pentru autovehicule electrice, de 11 kW AC, situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Moților nr. 3, în exteriorul parking-ului, este utilizata pentru alimentarea masinilor electrice din dotarea Primariei Cluj-Napoca.
 

Standuri pentru taximetre electrice 

 
„În curând vom avea şi două standuri pentru taximetre electrice”, a mai spus primarul. Un stand va fi amenajat pe Bulevardul 21 Decembrie, în zona BRD, iar altul pe strada Tipografiei.

În ceea ce priveşte  transportul în comun „după 2025 vrem să avem toate mijloacele de transport în comun pe sistem nepoluant”.

Joi, 1 noiembrie, Consiliul Local Cluj a aprobat un proiect care vizează achiziţionarea a 25 de astfel de autobuze.   

Municipalitatea clujeană intenţionează să achiziţioneze 25 de autobuze articolate electrice, lungi de 18 metri, pentru care este gata să plătească 115 milioane de lei. Vehiculele vor reprezenta o premieră pentru România şi dispun de o tehnologie de ultimă oră. Acest lucru se reflectă şi în preţul lor, un singur autobuz urmând să coste un milion de euro.
 

Cum se încarcă maşinile electrice

 
Pentru a încărca un autovehicul electric, se vor urma următorii pași:
1. Se introduce cablul de încărcare în stație și la mufa mașinii
2. Se instalează aplicația Polyfazer din magazinul Google Play sau Appstore
3. Se deschide aplicația Polyfazer
4. Se creează un cont de utilizator, apăsând în pagina principala pe butonul Creare Cont și introduceți
datele solicitate
5. După introducerea datelor veți apăsa pe butonul Creați și Conectați-vă
6. Pentru a începe sesiunea de încărcare din ecranul principal intrați în meniul Lista stații și alegeți din lista stația unde va aflați
7. Apare o noua fereastra și apăsați butonul Încărcare
8. Apare o noua fereastra de unde selectați priza la care s-a cuplat cablul de încărcare al mașinii
9. Apoi apăsați pe pictograma On din partea dreapta pentru a începe sesiunea de încărcare
10. La finalizarea procesului de încărcare veți primi o confirmare ca s-a finalizat cu succes încărcarea
11. În cazul în care doriți să opriți încărcarea înainte de încărcare complete se apăsa butonul Off din
aplicație.
12. Pentru deconectare așteptați minim 10 secunde.
 
Citeşte şi
 
citeste totul despre: