
Ministrul pentru Dialog Social, clujeanca Aurelia Cristea, şi-a trecut în CV, disponibil şi pe siteul ministerului, că a predat un curs de Securitatea asigurărilor sociale, ceea ce nu este tocmai adevărat. Contactat de reporterul Adevărul, purtătorul de cuvânt al UBB, Paul Fărcaş, ne-a spus că ministrul clujean a susţinut seminarii, nu cursuri, dar şi că este doctorand, nu profesor asociat.
În urmă cu câteva zile, senatorul Valer Marian a adresat, în scris, prim-ministrului Victor Ponta o întrebare prin care semnala că CV-ul Aureliei Cristea, disponibil pe site-ul PSD Cluj, are neconcordanţe. Aceeaşi eroare a fost constatată de reporterii Adevărul pe siteul Ministerului Muncii. Mai exact, în CV se arată că Aurelia Cristea a fost profesor asociat şi a predat un curs de Securitatea Asigurărilor Sociale la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Contactat de reporterul „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al UBB, Paul Fărcaş, spune că Aurelia Cristea este doctorand la UBB şi că ea a ţinut doar seminarii. „Doamna Aurelia Cristea figurează ca doctorand al UBB. Ea a ţinut doar seminarii la UBB, şi nu cursuri. Probabil a făcut vreo confuzie în CV“, afirmă Fărcaş.
A fost o greşeală
Horia Nasra, purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, a precizat că este vorba despre un CV mai vechi de pe siteul local al partidului, iar în actualul CV nu apare faptul că Aurelia Cristea a fost profesor asociat la UBB. El a susţinut că s-a făcut o greşeală pe care a rectificat-o. Cu toate acestea, greşeala a rămas în CV-ul de pe siteul MInisterului. Astăzi, 12 martie 2014, în CV-ul respectiv a rămas faptul că Aurelia Cristea a fost profesor asociat. Nasra a susţiut că CV -ul a fost greşit "de la centru".
Aurelia Cristea, desemnată săptămâna trecută ministru delegat pentru Dialog Social, este deputat PSD la primul mandat şi a fost timp de patru ani (2006-2010) membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Aurelia Cristea este din 2010 membru al Consiliului Naţional al PSD şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Cluj.
Răspunsul UBB
Mai puteţi citi:
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: