Curtea de Apel Cluj, decizie privind interzicerea celor nevaccinaţi la evenimentele publice: „Discriminează!”

Curtea de Apel Cluj, decizie privind interzicerea celor nevaccinaţi la evenimentele publice: „Discriminează!”

HG 580/2021 prevede că la intrarea în incinta stadioanelor vor exista mici centre de vaccinare. FOTO:  Inquam Photo/Octava Ganea

Curtea de Apel Cluj a anulat în parte Hotărârea de Guvern nr. 580/2021, care condiţionează participarea la evenimente publice de dovada vaccinării sau a unui test negativ. Pe de o parte, instanţa a invocat şi faptul că persoanele care nu se vor vaccina din motive religoase sau de sănătate vor fi discriminate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de apel a arătat că Hotărârea discriminează persoanele care nu pot să se vaccineze din cauze medicale sau religioase: „Dincolo de aspectul general benefic al vaccinului, foarte multe persoane din cauza convingerilor religioase sau a stării de sănătate nu pot recurge la măsura vaccinării şi prin urmare sunt excluse de la toate activităţile sportive, culturale, sociale permise de hotărârea de guvern.”

Nici testarea nu este pe placul instanţei, care arată că procedura este foarte costisitoare, având în vedere valabilitatea redusă ca timp a acestor teste: 
 
„De asemenea, la momentul adoptării hotărârii, salariul mediu net în România era de aproximativ  3.500 de lei fără să vorbim de venitul minim pe economie şi de faptul că există persoane care nu au nici măcar acest venit. Or, efectuarea unui test RT-PCR sau a unui test antigen rapid trebuie să se realizeze la un laborator medical care să certifice exactitatea rezultatului testului şi cum aceste teste nu sunt gratuite foarte multe persoane nu vor avea posibilitatea financiară să efectueze acest test şi prin urmare vor fi nevoite să recurgă la vaccin care este gratuit pentru a putea participa la aceste activităţi”, a explicat Curtea de Apel Cluj.
 
În concluzie, Curtea a stabilit că o parte dintre dispoziţiile HG 580/2021 sunt discriminatorii şi nu sunt justificate obiectiv „atât timp cât exista metode de atingere a scopului asigurării sănătăţii populaţiei prevăzute chiar în actul administrativ normativ atacat care ar fi suficiente să asigure scopul propus”.  Instanţa s-a referit la faptul că orice eveniment public poate oricum să se desfăşoare când rata de infectare este sub 3 la mie, iar în plus, sunt în continuare în vigoare prevederile legate de distanţare, de purtarea măştii, de reducerea gradului de ocupare.

Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, susţine că hotărârea Curţii de Apel nu produce niciun efect, iar decizia a fost atacată la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie. „Am încredere că în final vom câştiga. Până acum toate cele 6 Hotărâri de Guvern legate privind măsurile pentru a controla răspândirea COVID-19 au fost atacate şi nu am pierdut niciun proces”.  
 

Instanţa: HG 580/2021 ne obligă să ne vaccinăm

Instanţa a mai precizat că la foarte puţine evenimente publice e permis accesul cu teste, în majoritatea cazurilor fiind nevoie de vaccinare. 

Prin HG 580/2021, Guvernul încearcă, spune Curtea de Apel, „substituirea prin hotărârea de guvern a unei legi privind obligativitatea vaccinarii.” Cu alte cuvinte, în momentul în care participarea la evenimente sportive, culturale sau de divertisment este condiţionată de vaccinare, practic Guvernul instituie, indirect, obligativitatea vaccinării. Aceasta în condiţiile în care nicio lege din România nu a stabilit că este obligatorie vaccinarea. Instanţa dă mai multe exemple în acest sens. 


Participarea la o competiţie sportivă: chiar dacă ai text PCR, trebuie să te vaccinezi

Astfel, la o competiţie sportivă pot participa, pe de o parte, persoanele vaccinate aflate la peste 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, iar, pe de altă parte, cele care prezinta rezultatul negativ al unui teste RT-PC sau al unui test antigen rapid, doar dacă se vaccinează la intrarea in incinta locului unde se desfăşoară competiţiile sportive (art. 3 indice 1 alin. 2). Curtea de Apel a considerat că o astfel de prevedere practic condiţionează participarea la evenimentele sportive de vaccinare. 
 
Instanţa mai arată că în condiţiile în care vaccinarea protejează doar în ipoteza în care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, „impunerea vaccinării la intrarea în incinta arenei sportive poate fi periculoasă pentru viaţa şi sănătatea acestor persoane, deoarece în anumite situaţii vaccinul poate avea efecte negative amplificate de atmosfera competiţiei sportive”.
 
Întrebat dacă se poate asigura, acum, vaccinarea la intrarea la diferite competiţii sportive, prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, a explicat pentru „Adevărul”: „Premierul a susţinut la o conferinţă de presă cu privire la relaxarea etapizată, că la intrarea la evenimentele sportive vor fi amenajate centre de vaccinare. Acum, nu avem aceste centre de vaccinare, dar în momentul în care va fi deschis oficial vreun campionat sau o competiţie, probabil se vor organiza şi centre de vaccinare”.
Dacă gradul de ocupare al arenei sportive este de sub 25%, nu se mai cere nici vaccinarea şi nici existenţa vreunui test. 


Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci

O altă prevedere considerată ilegală de instanţă este cea care arată  că „activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;”(articolul 6 punctul 9).

Instanţa a amintit şi prevederea care arată că „cafenelele, pensiunile, hotelurile sau alte unităţi de cazare  pot primi clienţi până la capacitatea maximă dacă toate persoanele sunt vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.” (Articolul 6 pct. 4).


Sălile de sport la capacitate maximă, doar cu vaccinaţi

Situaţia este similară şi în cazul operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii închise în sălile de sport sau fitness unde este permisa intrarea până la capacitatea maxima în localităţile în care incidenţa este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi dacă toate persoanele sunt vaccinate şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. 


Portarii şi chelnerii vor face controlul vaccinării 

Judecătorii clujeni susţin că HG analizată îi îndeamnă pe operatorii economici şi organizatorii de astfel de evenimente sociale să ocupe capacitatea maxima a spaţiului deţinut, dar cu condiţia ca toate persoanele sa fie vaccinate.

În motivare se mai arată că „dacă acest lucru s-ar întâmpla, persoanele nevaccinate ar fi oprite de portari sau chelneri, deci de nişte persoane care nu desfăşoara o funcţie publică, să intre în locuri unde se desfăşoara activităţi publice, în scopul maximizarii eficienţei economice a operatorilor economici. Aceste prevederi sau practici aparent neutre dezavantajeaza şi discriminează persoanele nevaccinate care la acest moment sunt majoritatea populaţiei ţării.”

Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard, a explicat că „şi când mergem la stadion, prezentăm biletul achiziţionat  nu unui poliţist sau unui organ de control, ci unui angajat al stadionului, pe acelaşi principiu funcţionează şi certificarea vaccinării de angajaţii localului. Nu văd să fie nicio problemă. Nu e un act de legitimare, pur şi simplu este arătarea unui document medical ce trebuie tratat ca atare”. Întrebat cum se defăşoară acest acum acest „control”, prefectul a precizat: „deocamdată restaurantele şi terasele limitează accesul în incintă la 70%, ceea ce elimină obligativitatea prezentării dovezii vaccinării. Aceeaşi dispoziţie este şi pentru hoteluri”. 
 

Instanţa: „vaccinarea nu poate garanta că persoanele nu sunt purtătoare”

Instanţa a mai comentat pe marginea acestei hotărâri următoarele: „Toate aceste activităţi sociale se refera la vaccinare ca o conditie suplimentară incidenţei cumulate la 14 zile mai mica sau egală de 3 la mia de locuitori, asigurării suprafeţei minime, purtării maştii de protecţie, astfel încât scopul nu mai este protejarea sănătăţii asigurată deja prin masurile impuse anterior, ci obligarea persoanelor la vaccinare. Or, vaccinarea deşi este în măsură să contribuire la creşterea imunităţii persoanelor vaccinate nu poate garanta cum nu pot garanta nici testele de tipul RT-PCR sau testul antigen în mod cu totul cert că persoanele respective nu sunt purtătoare al virusului SARS COV2.”

Instanţa a mai arătat că „nu există niciun studiu care să conducă la concluzia necesităţii instituirii acestor măsuri suplimentare de excludere”. 
 
Instanţa consideră că persoanele care nu se vaccinează din cauza convingerilor religioase sunt discriminate.
    
Vă mai recomandăm 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările