Cum ar putea arăta economiile lumii şi cu ce criză se va confrunta România. Predicţiile unui economist român cu studii la Harvard

O criză economică de amploare este inevitabilă în acest moment, la nivel mondial, iar România nu va scăpa de acest tsunami. Există însă şi veşti bune: anumite ramuri ale economiei vor înregistra creşteri solide, iar lumea va ieşi întărită din acest tsunami. Este opinia lui Radu Tătucu, reputat economist român cu studii la Harvard.

Economistul Radu Tătucu (36 de ani) este angajatul Băncii Mondiale, în cadrul departamentului de Practică Globală Finanţe, Competitivitate şi Inovaţie. Munca sa se concentrează pe dezvoltarea sectorului financiar şi competitivitate în ţări din Asia de Est şi Pacific, printre care China, Malaezia, Myanmar, Thailanda, Filipine şi este specializat pe trei arii tematice: stabilitatea sectorului financiar şi monitorizare macro-financiară, fintech & economie digitală, şi finanţe verzi şi sustenabile. Totodată, el este cofondator şi a fost preşedeinte GRASP şi e membru al board-ului Alianţa. 

Cu precizarea că opiniile exprimate în acest interviu aparţin exclusiv interlocutorului şi nu implică sau angajează în vreun fel organizaţiile cu care este asociat, el a acordat un interviu pentru „Adevărul“ în care a vorbit despre perspectivele economice la nivel mondial, riscurile apariţiei unei noi crize de amploare, dar şi despre situaţia din România.

Adevărul: În ultimul timp se tot vorbeşte despre o nouă criză economică, prezentată ca „inevitabilă”, după ce pandemia Covid-19 a paralizat practic economiile din întreaga lume. Cât de grea va fi această criză şi care sunt sectoarele economice cele mai expuse?

Radu Tătucu: O nouă criză economică la nivel global este fără doar şi poate în desfăşurare deja. Industria auto, HoReCa şi turismul sunt, afectate, la fel ca şi industria aviatică, a transportului aerian de pasageri. Multe linii aeriene au fost nevoite să îşi ţină flota la sol fie în totalitate (EasyJet, Ryan Air), fie aproape în totalitate (Lufthansa la un moment dată în luna martie avea la sol 700 din cele 763 de aeronave din flota, iar British Airways 96% din flotă).

Afectat va fi şi sectorul construcţiilor şi a imobiliarelor, chiar dacă anumite construcţii evident vor merge înainte, cu siguranţă nu va fi la 100% din capacitate. Probabil că nu foarte multă lume îşi va cumpără un apartament sau o casă pe baza unui video profesionist de prezentare, iar despre piaţa închirierilor, dacă populaţia nu este mobilă din cauza diferitelor restricţii de circulaţie, se va înregistra foarte probabil o scădere semnificativă şi în acest domeniu.

Nu vor scăpa nici industria manufacturieră de produse „non-esenţiale” şi nici industria serviciilor financiare. Chiar dacă serviciile financiare digitale au înregistrat o creştere fantastică în ultimii zece ani, în ţări precum România unde încă multă lume ezită să folosească exclusive servicii financiare digitale, se va înregistra o scădere a activităţii şi în acest domeniu. În sfârşit, lovită în plin va fi industria petrolieră şi a gazelor naturale: având în vedere cât de mult a scăzut traficul de când restricţiile de circulaţie au fost impuse la jumătatea lunii martie, astfel că o posibilă scădere se poate înregistra şi în acest domeniu.

Există şi ramuri ale industriei care ar putea să profite oarecum de pe urma acestei crize?

În ceea ce priveşte domenii care ar fi protejate sau chiar ar avea de „câştigat” din această criză, sunt destul de multe fără doar şi poate. Aici mă refer, în primul rând, la industria farmaceutică şi a produselor şi serviciilor medicale. De la producţia de materiale de protecţie medicală (măşti, combinezoane, viziere, mănuşi) la ventilatoare şi, evident, medicamente de bază precum paracetamol toate vor înregistra o creştere în această perioadă. Mai mult, companiile farmaceutice care vor veni primele cu un tratament dovedit împotriva Covid-19 şi cu primele vaccinuri vor înregistra o creştere substanţială, datorită efectului „avantajul primului venit” (first-mover advantage).

Lucrurile vor merge bine şi în domeniul sectorului IT&C: orice activitate care poate fi transpusă din offline în online cu ajutorul tehnologiei va avea un impact pozitiv asupra companiilor de tehnologie care furnizează aceste soluţii.

Să nu uităm nici sectorul agro-alimentar. În ciuda pandemiei şi a restricţiilor de circulaţie din multe ţări, lumea trebuie să mănânce în continuare, şi în consecinţă, acest sector probabil nu va înregistra scăderi semnificative. Mă gândesc apoi şi la sectorul igienei personale, unde cererea pentru anumite produse din acest sector - săpun, deinfectanti, alcool sanitar etc. - a crescut fantastic de la declanşarea pandemiei. Şi, desigur, sectorul comerţului online. Având în vedere că oamenii nu mai pot merge fizic în magazine o perioadă, cumpărăturile pentru produsele neesenţiale se mută online

Oricât de mult mi-aş dori să nu fie adevărat, cred că şi România va resimţi din plin această criză, din mai multe motive. În primul rând, această criză a cauzat un şoc atât la nivelul cererii, cât şi al ofertei, cu repercusiuni asupra economiilor şi sistemelor financiare, şoc care este, evident, exacerbat şi de criză din domeniul sănătăţii publice. În al doilea rând, pentru că, fiind o economie deschisă, integrată în lanţurile valorice regionale şi chiar globale, atâta vreme cât criza se va resimţi în ţările de unde România importă materii prime sau exportă principalele produse, atunci criza se va resimţi şi în România. Radu Tătucu economist

O criză mai gravă decât cea din 2008

Există riscul ca actuala criză să aibă o amploare şi mai mare decât cea din 2008?

Din datele pe care le-am văzut până acum, actuala criză este deja semnificativ mai mare decât cea din 2008 şi are toate şansele să o depăşească şi pe cea din 1929-1933 dacă „hemoragia” economică nu va fi stopată în viitorul apropiat. De exemplu, o statistică foarte grăitoare este cea a şomajului în SUA: în luna martie, s-a înregistrat cea mai mare creştere lunară a şomajului din ultimii 60 de ani. În doar ultimele cinci săptămâni, peste 26,4 milioane de americani au solicitat ajutor de şomaj (în condiţiile în care la sfârşitul lunii februarie, numărul total de şomeri în SUA era de 5.8 milioane sau o rată a şomajului de 3.5%). Acum trei săptămâni, New York Times estima rată actuală a şomajului în SUA de 13.9% - cea mai mare de la Marea Criză din 1929-1933, iar conform unor estimări făcute de Federal Reserve St. Louis, şomajul în SUA în trimestrul doi din 2020 poate ajunge până la 32%, ceea ce era complet de neconceput cu mai puţin de două luni în urmă. Mai mult, Biroul Bugetar al Congresului SUA (Congressional Budget Office), estimează că în 2020, deficitul SUA se va apropia de suma de 4,000 de miliarde de dolari, o suma cu adevăra fără precedent, iar datoria federală a SUA va reprezenta 101% din PIB-ul ţării (peste 80 de ori PIB-ul anual al României). În mod similar, în Marea Britanie se vehiculează un scenariu în care rata şomajului ar ajunge la 21% sau 6 milioane de şomeri, ceea ce ar fi mai rău decât in timpul Marii Crize din 1929-1933. În Franţa, peste 10 milioane de angajaţi au ajuns deja şomeri din cauza crizei cauzate de Covid-19.

Există unele asemănări, anumite puncte în comun cu criza anterioară?

Nu sunt sigur că sunt foarte multe asemănări între criza actuală şi criza financiară globală din 2007-2008 în afară de impactul evident foarte nociv asupra economiilor şi vieţilor a zeci sau sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Şi care ar fi principalele diferenţe?

Criza anterioară a fost cauzată în principal de lăcomia umană în cea mai pură formă şi evident, de lipsa de supraveghere din partea unor autorităţi de reglementare. Pe de altă parte, criza actuală este cauzată de un virus extrem de potent care a luat prin surprindere întreaga omenire.

O altă diferenţa majoră între cele două crize este viteza de propagare diferită. Cea din 2007-2008 a început gradual în SUA în martie-aprilie 2007, când bula imobiliară s-a spart şi a culminat cu falimentul Lehman Brothers în 15 septembrie 2008. Din SUA a ajuns în Europa, din cauza produselor derivative extrem de complicate care conectau instituţii financiare din întreaga lume, şi treptat şi în alte ţări şi continente, însă mai puţin pronunţat decât în SUA şi Europa. Să nu uităm că în România criza nu s-a resimţit decât în 2009-2010. Pe de altă parte, criza actuală a învăluit lumea în mai puţin de 3 luni. La un moment dat, în prima parte a lunii aprilie, mai bine de jumătate din populaţia lumii sau 3.9 miliarde de oameni erau în izolare la domiciliu. Industrii întregi – HoReCa, transporturi aeriene, producţia şi vânzările de autovehicule au fost lovite din plin şi au văzut vânzările evaporandu-se practic peste noapte.

Cum poate fi combătută criza şi cât de pregătită e România

Cum ar putea fi limitate proporţiile crizei şi efectele sale? Ce ar trebui să facă ţările afectate pentru a contracara la timp şi a-şi repune economiile pe linia de plutire?

Având în vedere că este vorba de o criză globală pe multiple planuri - sănătate publică, economic, financiar, social etc. – cred că doar o soluţie coordonată la nivel global poate rezolva această criză. La fel şi marile probleme globale precum încălzirea globală şi inegalitatea, şi criza Covid-19 necesită o soluţie globală. Având în vedere gradul ridicat de interconectare a economiilor lumii datorită globalizării – care, deşi oarecum mai puţin populară astăzi, să nu uităm că a contribuit enorm de mult la reducerea sărăciei la nivel global în ultimii 30 de ani, scoţând peste un miliard de oameni din sărăcia extremă între 1990 şi 2015 - prin lanţuri valorice globale, turism, hipermobilitate etc., îmi este greu să-mi imaginez cum o soluţie localizată în izolarea COVID-19 poate fi eficientă dacă soluţii similare nu sunt adoptate şi în alte părţi ale lumii. Deja vedem anumite ţări care se confruntă cu un al doilea val al epidemiei, care a fost importat de cetăţeni ai ţărilor respective care au călătorit in alte zone cu focare COVID-19.

Inevitabil ajungem şi la România: cât de mult s-ar putea resimţi criza aici?

Oricât de mult mi-aş dori să nu fie adevărat, cred că şi România va resimţi din plin această criză, din mai multe motive. În primul rând, această criză a cauzat un şoc atât la nivelul cererii, cât şi al ofertei, cu repercusiuni asupra economiilor şi sistemelor financiare, şoc care este, evident, exacerbat şi de criză din domeniul sănătăţii publice.

În al doilea rând, pentru că, fiind o economie deschisă, integrată în lanţurile valorice regionale şi chiar globale, atâta vreme cât criza se va resimţi în ţările de unde România importă materii prime sau exportă principalele produse, atunci criza se va resimţi şi în România. Să luăm un exemplu ipotetic, însă care foarte probabil are un corespondent în lumea reală: dacă eşti o firmă mică de textile care îşi importă materia primă din China, probabil ai avut de suferit în ianuarie, februarie şi martie când o mare parte din producţia industrială din China a funcţionat la cote de avarie şi nu ai putut să imporţi materie primă, chiar dacă cererea a existat (adică şoc al ofertei - supply shock). Acum când China începe gradual să revină la lucru, criza s-a extins rapid în SUA, Europa Occidentală şi altă zone din lume şi aşadar, chiar dacă acum poate că e mai facil ca materia primă din China să ajungă la ţine, probabil o parte din clienţii tăi din Europa Occidentală au renunţat la comenzi (adică şoc al cererii - “demand shock”). Toate acestea au un impact asupra fluxului de numerar, politicii de angajări, poate chiar şi investiţiilor pe care le plănuiai în acest an. Aşadar, foarte probabil că pentru cel puţin 3-6 luni din acest an, firma ta va fi suferind într-un fel sau altul.

În ce măsură ar putea fi România mai pregătită decât era în 2008, atunci când am fost prinşi total descoperiţi?

România este probabil marginal ceva mai pregătită decât în 2008 pentru a face faţă unei asemenea crize, ceea ce s-a văzut oarecum din răspunsul proactiv al autorităţilor prin pachetul de măsuri de susţinere a economiei care a fost anunţat şi adoptat în luna martie, curând după declanşarea crizei. În schimb, nu pot să nu mă întreb dacă seria de măsuri economice populiste adoptate de diverse guverne în ultimii trei ani ar fi fost înlocuită de măsuri economice strategice, bazate pe investiţii care să genereze locuri de muncă în industrii cu valoare adăugată mare, şi anti-ciclice dacă situaţia României ar fi fost mult mai solidă înaintea acestei crize majore cu care ne confruntăm acum. Mai pe înţelesul tuturor, ca în fabula cu greierele şi furnica, în timpuri de surplus, e bine să şi economiseşti ceva ca să poţi cheltui în vremuri de criză.

Pe de altă parte, şi provocările sunt diferite şi magnitudinea crizei va fi probabil mai mare, aşa că fără o soluţie comună şi un plan de redresare la nivelul întregii Uniuni Europene, ne va fi foarte greu să gestionăm impactul negativ al acestei crize asuprea economiei, sectorului financiar şi societăţii româneşti în general.

Măsurile de până acum, „o sabie cu două tăişuri”

Aminteai de măsurile proactive luate până acum. Dacă e să ne raportăm la nivel global, cât de eficiente ar putea fi în combaterea crizei? 

Aceasta este fără doar şi poate o sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, politică monetară expansionistă, manifestată prin injecţia masivă de lichiditate, precum şi reducerea dobânzilor de referinţă de către multe bănci centrale, au fost absolut necesare în această situaţie de criză pentru asigurarea continuităţii activităţii de producţie şi pentru susţinerea IMM-urilor, care în majoritatea economiilor din lume contribuie mai bine de jumătate din PIB, au aproximativ 60-70% din totalul angajaţilor şi reprezintă peste 90% tot totalul firmelor.

Pe de altă parte, toată această injecţie masivă de lichiditate în economii va duce la o creştere a gradului de îndatorare atât a sectorului privat, cât şi a guvernelor, ceea ce ar putea culmina cu o nouă criză financiară, poate cu o criză a datoriilor în câţiva ani, dacă situaţia nu este bine gestionată.

S-a insistat mult pe ideea că lumea de după pandemie va fi într-o mare măsură diferită de cea de dinainte şi că această criză ne va schimba enorm. Prin ce schimbări ar putea să treacă economiile lumii, la capătul crizei?

Având în vedere că situaţia este încă extrem de fluidă, cred că se poate doar specula referitor la cum va arăta „noua normalitate”. Probabil că majoritatea lumii, în următoarea perioada sau cel puţin până va apărea un vaccin sau un tratament eficace împotriva COVID-19, va evita călătoriile non-esenţiale. Şi ceea ce este esenţial va fi redefinit, restrâns, ceea ce va avea un impact asupra turismului la nivel global, însă şi al altor industrii conexe precum turismul de conferinţe, turismul medical etc.

De asemenea, rămâne de văzut în ce măsură industrii majore precum industria aeriană sau cea a petrolului îşi vor recupera picajele enorme din ultimele săptămâni. În industria aeriană, vedem acum propuneri de a zbura cu rândul din mijloc liber pentru a păstra distanţa între pasageri şi a reduce riscul contaminării cu noul coronavirus, ceea ce practic înseamnă umplerea avionului la o capacitate maximă de 66%. CEO-ul / Directorul General al Ryanair a ieşit săptămâna trecută cu o declaraţie foarte fermă împotriva acestor propuneri, susţinând că va fi imposibil pentru o companie aeriană să fie profitabilă cu un grad maxim de ocupare de 66%. De asemenea, am văzut acum două săptămâni că preţul petrolului a fost negativ pentru prima oară în istorie, date fiind scăderea semnificativă a cererii în urma diverselor carantine instaurate în lumea întreagă, şi capacitatea limitată de depozitare. În fine, probabil că această criză va duce la o dezvoltare mai rapidă a comerţului online în ţările unde acesta încă este perceput cu o oarecare suspiciune, precum şi la o adoptare mai rapidă a diverselor servicii financiare digitale. Chiar am văzut recent că anumiţi comercianţi percep un mic comision la plata în numerar la livrare şi încurajează plata cu cardul de debit sau de credit, având in vedere faptul că s-a demonstrat că COVID-19 poate fi propagat uşor şi prin bancnote. Pe de altă parte, sunt sigur că şi această criză va produce inovaţii pe care nu ni le-am fi imaginat doar cu câteva luni în urmă, fie că vorbim de domeniul medical, al transporturilor, al industriei auto, al serviciilor financiare etc.

Ce ar trebui şi ce nu să facă Guvernul României

Şi am ajuns şi aici: presupunând că ai avea o funcţie de decizie la nivel guvernamental, ce decizii ai lua acum?

M-aş axa pe doi piloni principali de acţiune. Un prim pilon reactiv, de identificare şi implementare a unui set de măsuri care să minimalizeze costurile economice şi financiare ale crizei pentru populaţie, angajaţi, firme, companii etc. Practic, aceste măsuri au scopul de a ţine economia pe linia de plutire într-o perioadă foarte dificilă şi de a evita o contractare masivă a PIB-ului. Evident că totul este relativ, şi poate dacă acum 2 luni, o creştere economică negativă de -1% sau -2% părea ceva surealist, acum, văzând ce se întâmplă în lumea întreagă, s-ar putea chiar să fim foarte mulţumiţi cu o asemenea contractare a PIB-ului sau chiar şi una de -5% să pară „gestionabilă”.

Un al doilea pilon ar fi unul proactiv, de elaborare a unor politici publice şi măsuri economice care să prioritizeze investiţiile masive în domenii care au în impact multiplicator precum infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltarea sectorului financiar, precum şi sectorul IMM-urilor şi care – odată ce se revine la oarecare stare de normalitate – să poată aşeza economia pe o traiectorie sustenabilă de creştere pentru următoarele decenii şi să asigure o rezilienţă sporită economiei în faţă unor crize viitoare.

Şi ce nu ai face, ce măsuri ai evita cu orice preţ pe acest fond?

Din punctul meu de vedere, ar trebui să evite luarea unor decizii şi măsuri populiste, care pot aduce anumite beneficii pe termen scurt, însă pot dăuna foarte mult pe termen mediu şi lung. Asta cu atât mai mult cu cât o combinaţie între un an electoral important – cu alegeri locale şi parlamentare – şi o criză majoră poate crea terenul propice pentru anunţarea unor decizii populiste.

Hai să ne referim puţin şi la Asia, un continent care le criza anterioară a fost poate mai puţin afectat şi o zonă pe care o cunoşti foarte bine. Care e situaţia acolo şi în ce măsură ar putea redeschiderea marilor economii de acolo să ajute la revenirea Europei şi a lumii în general? 

Multe din ţările de Asia de Sud-Est împărtăşesc provocări similare cu cele ale României, şi autorităţile de acolo au adoptat măsuri similare de creştere a lichidităţii, reducere a dobânzilor de referinţă, relaxare a principalelor reglementări în domeniul bancar şi pachete de suport pentru IMM-uri. 

Situaţia în care China îşi revine în forţă s-ar putea să nu mai fie suficientă având în vedere anvergura globală a crizei. Nu mai discutăm aici doar de o criză la nivelul Chinei sau a Asiei de Sud-Est, ci de o criză globală pe toate palierele menţionate anterior – sănătate publică, economic, financiar etc. – ceea ce complică foarte mult lucrurile. Evident că o revenire în forţă a Chinei va putea ajuta oarecum anumite sectoare, precum cel auto, însă având în vedere „găurile” cauzate de criză practic în întreagă lume, cred că va lua mult mai mult decât doar revenirea în forţă a Chinei pentru a readuce economia globală pe plus.

O ecuaţie cu nenumărate necunoscute

Există deja numeroase speculaţii legat de cât de mult ar urma să ţină criza şi se tot vorbeşte de o revenire în V, dar şi de alte variante, unele mai optimiste, altele de-a dreptul pesimiste. Cât timp estimezi că ar putea să dureze această criză? 

Cine ştie răspunsul la întrebarea aceasta are fie un glob de cristal, fie este un geniu nedescoperit încă. Având în vedere faptul că lucrurile sunt atât de complexe şi interconectate la nivel global şi faptul că lucrurile sunt în foarte mult în flux, cred că e practic imposibil în acest moment să spunem cu precizie că de la 1 iulie sau 1 septembrie sau de la începutul anului viitor lucrurile îşi vor reveni cât de cât la normal în majoritatea economiilor din lume. Mai mult, cred că forma, maniera revenirii economice încă rămâne o mare necunoscută – dacă va fi o revenire în V, una în U sau una în L – datorită combinaţiei de motive şi variable expuse mai jos, care sunt interconectate. Pe scurt, cred că răspunsul cel mai simplu e „depinde” – depinde de mai mulţi factori.

Şi care ar fi aceşti factori?

Din punct de vedere medical şi al domeniului sănătăţii publice, depinde foarte mult de evoluţia virusului, câte tulpini se vor dezvolta sau câte mutaţii va suferi în următoarele luni, ce grad de imunitate dobândesc cei care  s-au îmbolnăvit deja de Covid-19, în ce măsură o proporţie mare din populaţia fiecărei ţări va putea fi testată (ceea ce pare a fi fundamental în relaxarea măsurilor restrictive). Şi cât de curând vor veni oamenii de ştiinţă cu un vaccin sau măcar cu un tratament eficace împotriva acestui virus. Depinde şi în ce măsură vor exista un al doilea val al pandemiei în toamna acestui an sau un al treilea în primăvară anului viitor etc.

Din punct de vedere strict economic, depinde foarte mult de capacitatea autorităţilor din diverse ţări de a implementa măsuri menite să atenueze şocurile cauzate de pandemie, fără însă a cădea în capcana populismului şi naţionalismului economic, şi de a se coordona, în special la nivelul Uniunii Europene, şi de a adopta o abordare holistică prin care să se asigure relansarea economică la nivelul intregei Uniuni, nu doar în anumite ţări, care pot cauza din nou tensiuni între ţările bogate şi cele mai puţin bogate, şi pot ameninţa însăşi existenţa Uniunii Europene.

Din punct de vedere al sectorului financiar, depinde de capacitatea guvernelor şi a autorităţilor de reglementare de a balansa politicile monetare şi fiscal expansioniste cu gestionarea riscurilor generate de creşterea semnificativă a gradului de îndatorare. O creştere substanţială a creditelor neperformante, cuplată cu deteriorări substanţiale ale principalilor indicatori de stabilitate financiară, poate arunca în haos şi sisteme financiare foarte avansate.

În fine, din punct de vedere politic, depinde de gradul de maturitate al clasei politice din fiecare ţară şi capacitatea ei de a realiza că un câştig pe termen scurt datorat unor măsuri populiste poate răni o ţară pentru următoarele decenii. Este important ca politicienii să realizeze gravitatea acestei crize şi să pună interesele cetăţenilor ţărilor lor mai presus de jocuri politicianiste ieftine pentru a se asigura că vor ieşi din criză cât mai repede şi cu daune cât mai reduse.

În concluzie, revenirea depinde de o serie de factori şi în definitiv, de fiecare dintre noi. Dacă este o lecţie pe care ne-a învăţat această pandemie, este că virusul acesta nu ţine cont de nimic – nici de rasă, nici de religie, nici de sex, nici de nivelul de educaţie, nici de situaţia financiară, nici de orientarea politică – şi că poate învăţăm cu toţîi că doar lucrând împreună şi concentrându-ne pe mai multele lucruri care ne unesc decât pe cele care ne despart, putem câştigă războiul împotriva lui. Şi evident, cealaltă lecţie e să continuăm să ne spălăm pe mâini des şi pentru cel puţin 20 de secunde (sau atât cât ne ia să cântăm “Mulţi ani trăiască” de două ori şi să #StamAcasa când este necesar, pentru că, protejându-ne pe noi, îi protejăm şi pe cei din jurul nostru.

Cine este Radu Tătucu

Economistul Radu Tătucu (36 de ani) a luat contact cu sisteme moderne de învăţământ încă din adolescenţă. A făcut o parte din liceu în Marea Britanie, la Sedbergh School,  unde a prins o bursă. Ulterior, a fost acceptat la celebra universitate Harvard, unde a primit o bursă integrală în anul 2000. După ce şi-a definitivat studiile la Harvard, Tătucu a fost acceptat în programul de Junior Professional Associate al Băncii Mondiale, unde a avut oportunitatea să lucreze cu economistul-şef al Băncii Mondiale pentru Asia de Est şi Pacific.

După doi ani petrecuţi aici, a lucrat în consultanţă economică şi de management la Compass Lexecon – FTI Consulting, iar apoi a urmat un master în politici publice la Harvard Kennedy School of Government, un master în administrarea afacerilor (MBA) la London Business School, precum şi un schimb de experienţă la National University of Singapore Business School. Imediat după MBA, s-a angajat la Amazon, în Luxembourg, unde a fost responsabil pentru relaţia cu furnizorii din mai multe ţări din Uniunea Europeană, iar ulterior a decis să se întoarcă la Banca Mondială, din 2015. Aici lucrează în Practică Globală Finanţe, Competitivitate şi Inovaţie, unde se concentrează pe dezvoltarea sectorului financiar şi competitivitate în ţări din Asia de Est şi Pacific, printre care China, Malaezia, Myanmar, Thailanda, Filipine şi este specializat pe trei arii tematice: stabilitatea sectorului financiar şi monitorizare macro-financiară, fintech & economie digitală, şi finanţe verzi & sustenabile.

Din punctul meu de vedere, România ar trebui să evite luarea unor decizii şi măsuri populiste, care pot aduce anumite beneficii pe termen scurt, însă pot dăuna foarte mult pe termen mediu şi lung. Asta cu atât mai mult cu cât o combinaţie între un an electoral important – cu alegeri locale şi parlamentare – şi o criză majoră poate crea terenul propice pentru anunţarea unor decizii populiste. Radu Tătucu economist