Cum a devenit papionul lui Ion Raţiu simbolul democraţiei în România. Viaţa „celui mai bun preşedinte pe care nu l-am avut“

Cum a devenit papionul lui Ion Raţiu simbolul democraţiei în România. Viaţa „celui mai bun preşedinte pe care nu l-am avut“

Ion Raţiu

Ion Raţiu a candidat la alegerile din mai 1990, primele alegeri libere din România postdecembristă, în speranţa că-i va învăţa pe români democraţia, că va dărui ţării tot ce a adunat pentru ea în zeci de ani de exil în Marea Britanie. La 25 de ani de la Revoluţie, fiul cel mic al lui Ion Raţiu, Nicolae, conturează în tuşe fine culisele personalităţii tatălui său.

Ce politician vine cu bani de acasă pentru a-şi ajuta conaţionalii? Ce om de afaceri îşi petrece timpul liber pentru a îmbunătăţi imaginea ţării sale? Ce tată îşi învaţă copiii că  destinul familiei este să-şi servească patria? Pare o utopie, dar un astfel de personaj a existat şi putea să fie preşedintele României. A candidat la alegerile din 1990 şi numele lui era Ion Raţiu. La 25 de ani de la Revoluţie, de la momentul în care românii şi-au dobândit libertatea de exprimare a votului, fiul cel mic al lui Ion Raţiu, Nicolae Raţiu, conturează în tuşe fine culisele personalităţii tatălui său.
 
Va scăpa cu viaţă

„Ion Raţiu va scăpa cu viaţă“. A fost vestea primită, după o dureroasă aşteptare de câteva luni, de Elisabeth Pilkington, descendenta unor industriaşi englezi, de la medicii sanatoriului din pitoreasca localitate elveţiană Davos. Deşi era obişnuită cu spitalele, pentru că a lucrat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ca asistentă medicală timp de doi ani pentru Crucea Roşie, soţia lui Ion Raţiu avea toate motivele să fie îngrijorată.  Ion Raţiu s-a îmbolnăvit de tuberculoză în 1946, într-o perioadă când şansele de supravieţuire ale celor bolnavi de TBC erau foarte  mici. Tratamentul clasic era aerul curat şi alimentaţia bogată, motiv pentru care Ion Raţiu a fost internat în sanatoriul din Davos, oraşul din Europa aflat la cea mai mare altitudine, 1.562 de metri. Raţiu avea 29 de ani şi se afla de patru ani în capitala Angliei. Lucrase la Ambasada României din Londra şi terminase un doctorat în economie la Universitatea Cambridge. British Council i-a oferit o bursă la prestigioasa universitate, după ce refuzase să revină în România din cauza alianţei încheiate cu naziştii în 1941 de mareşalul Antonescu. La  Cambridge a întâlnit-o pe  viitoarea soţie, Elisabeth, care studia ştiinţe sociale la London School of Economics, instituţie care, din cauza războiului, şi-a mutat sediul la Cambridge. Nunta, care a avut loc în 1945 la Capela Savoy din centrul Londrei, şi naşterea în iulie 1946 a fiului cel mare, Indrei, puteau fi urmate însă de o înmormântare, iar întreaga moştenire pe care Ion Raţiu a lăsat-o României nu ar fi existat. Se întâmplă, însă, câteodată ca un eveniment să schimbe istoria radical. Un astfel de moment a fost în 1946, când medicii au început să  trateze tuberculoza cu streptomicină, antibioticul-minune care a făcut din vindecarea TBC-ului o realitate.

„A STAT DOI ANI  PE UN PAT DE SPITAL“

„Eu m-am născut la Davos, pentru că am fost conceput în ziua în care doctorul i-a dat vestea tatălui meu că nu va muri de tuberculoză. A fost o perioadă grea în care a fost nevoit să stea doi ani într-un pat al spitalului din Elveţia. Atunci a citit foarte mult, citea aproape non-stop“, mărturiseşte Nicolae Raţiu (66 de ani), mezinul familiei. Scăpat de o boală cruntă, Ion Raţiu, descendentul uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare de pe teritoriul Transilvaniei, a cărei existenţă este atestată încă din  secolul al XIV-lea, şi-a dedicat viaţa servirii României din exil. Iar după Revoluţie a devenit un model de politician, care nu a fost înţeles. Munca lui pentru ţara sa natală a fost de multe ori văzută mai degrabă de străini decât de compatrioţii pentru care s-a luptat.

„Eu m-am născut la Davos, pentru că am fost conceput în ziua în care doctorul i-a dat vestea tatălui meu că nu va muri de tuberculoză. A fost o perioadă grea în care a fost nevoit să stea doi ani într-un pat al spitalului din Elveţia”

Nicolae Raţiu, fiul cel mic al lui Ion Raţiu

DIPLOMAT LA 23 DE ANI

Ion Raţiu a ajuns în Anglia în 1940, la 23 de ani, după ce a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Regele  Ferdinand I“ din Cluj-Napoca. A avut sprijinul unui personaj prea puţin cunoscut în istoria României. „Ion Raţiu a fost unul dintre cei mai credibili membri ai exilului românesc. Însă activitatea sa nu ar putea fi dezlegată fără a înţelege relaţiile cu unchiul său, Viorel Virgil Tilea, fostul ambasador al României la Londra. De fapt, Tilea este cel care i-a oferit lui Ion Raţiu şansa de a ajunge în Marea Britanie. Ion Raţiu a fost angajat în anul 1940 în calitate de cancelar al Legaţiei României la Londra, pe care o conducea unchiul său“, povesteşte Claudiu Pădurean, doctorand la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta a intrat în posesia mai multor documente indeite în legătură cu viaţa lui Ion Raţiu, subiectul lucrării sale de doctorat. Pădurean explică faptul că Tilea era cunoscut în cercurile diplomatice internaţionale, pentru că el a fost diplomatul care a reuşit, în martie 1939, să pună capăt politicii conciliatoriste a Marii Britanii şi a Franţei faţă de Germania nazistă. Pe 16 martie, el a mers la Ministerul de Externe al Marii Britanii şi le-a spus oficialilor britanici că există un plan al Germaniei care viza dezmembrarea României. „Guvernul regal de la Bucureşti a negat acest lucru, însă, în 1940, România pierdea Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul. Aceste lucruri au crescut încrederea britanicilor în Tilea. După instaurarea dictaturii legionare, Viorel Tilea, Ion Raţiu şi alţi membri ai Legaţiei Române au refuzat să revină în ţară. Ei au demisionat şi au primit azil politic în Marea Britanie“, adaugă Claudiu Pădurean.  Dacă legionarii au decis retragerea cetăţeniei române şi le-au confiscat proprietăţile din ţară, autorităţile britanice şi-au manifestat recunoştinţa faţă de românii din Londra. „Viorel Tilea a fost decorat cu ordinul de excelenţă al Marii Britanii, «The Most Excellent Order of the British Empire». Ion Raţiu era la început de carieră“, menţionează  Claudiu Pădurean.


Ion Raţiu şi familie la mijlocul anilor 60. Indrei Raţiu şi Nicolae Raţiu (dreapta) apar în primul plan

CASA RAŢIU DIN LONDRA: MULŢI ROMÂNI, MULT VIN

De relaţiile strânse cu familia Tilea, dar şi cu familia lui Iuliu Maniu, îşi aminteşte şi Nicolae Raţiu: „Ion Raţiu era rudă  cu ambasadorul, bunica lui Tilea a fost din familia Raţiu. Familia era foarte legată de Partidul Naţional Ţărănesc şi de Iuliu Maniu, care a fost naşul Ileanei Tilea, fiica cea mare a ambasadorului. Viorel Tilea a fost naşul surorii mai mici a tatălui meu. Cele două  familii erau foarte apropiate. Astfel, casa noastră era plină  de români care dezbăteau şi discutau la serate cu mâncare multă  românească, cu mult vin şi mult fum. Eu, copil fiind, încercam să scap de acel zgomot şi de acel miros“. Iuliu Maniu, unchiul prin alianţă al lui Ion Raţiu, a fost cel care i-a transmis în 1946, printr-un colonel britanic, să rămână  la Londra şi să lupte, cu ajutorul presei occidentale, împotriva comunismului. Ion Raţiu l-a anunţat pe Maniu că vrea să  revină în ţară pentru alegerile din 1946. Soţia lui, Elisabeth, era hotărâtă să vină cu el, obţinând în acest sens cetăţenia română. ;

Rudă  cu Iuliu Maniu şi cu Simion Bărnuţiu

Familia Raţiu avea strânse legături de rudenie cu mari familii ardelene, precum Maniu şi Bărnuţiu. Claudiu Pădurean, doctorand la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a explicat aceste legături: „Bunica lui Iuliu Maniu, Elena, era sora lui Simion Bărnuţiu, unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Transilvania. Mama lui Iuliu Maniu, Clara, era sora lui Iuliu Coroianu, unul dintre autorii Memorandumului de la 1892. Iuliu Coroianu a fost căsătorit cu Dorina Raţiu, fiica doctorului Ioan Raţiu, cel care a fost stră-străbunicul lui Ion Raţiu.“


FOTO: Anii ’80. Ion Raţiu la Londra la o manifestatie anti Ceauşescu

Fiul lui Ion Raţiu:  „Eram gelos pe România“

 Nicolae Raţiu a fost cel care s-a ocupat de afacerile familiei în domeniul transportului naval. „Microbul“ numit România, pe care l-a luat de la tatăl său, este atât de puternic încât Nicolae îşi împarte acum viaţa între Londra şi Turda. „Tatăl meu a fost conştient şi mândru întreaga lui viaţă că e român, se gândea mereu la întoarcerea în România, se gândea mereu la cum să schimbe România în bine, deşi din exil nu putea face mare lucru în acest sens. Putea însă să schimbe percepţia despre România  în capitalele din Vest. Trăia într-o casă românească, unde se vorbea limba românească. Casa în care am crescut din Londra a fost plină de obiecte româneşti – picturi, vase şi farfurii –, se ascultau artişti precum Maria Tănase şi pianişti precum Dinu Lipatti. Mâncarea era românească, tata a convins-o pe mama să înveţe să gătească româneşte, chiar a trimis-o la şcoala de bucătărie pentru asta“, îşi aminteşte Nicolae Raţiu cu nostalgie. Nicolae Raţiu povesteşte că, atunci când era mic, avea anumite resentimente faţă de România, pentru că tatăl său era atât de preocupat de ce se întâmpla în ţară.

„I-am spus că vreau şi eu să merg. A fost de acord, cu o condiţie: să învăţ română, pentru că pe parcursul excursiei vom vorbi doar română. Astfel, timp de câteva luni, m-am trezit cu o oră mai devreme ca să învăţ româna”

Nicolae Raţiu


LA SCHI, CU O CONDIŢIE: SĂ ÎNVEŢE LIMBA ROMÂNĂ

„Eram gelos pe România.  Ziarele pe care le-a editat îi răpeau foarte mult din timp, mergea tot timpul pe la şedinţe prin Europa. Vorbea non-stop şi era preocupat non-stop de România, ceea ce l-a luat de lângă noi, în sensul că nu a fost un tată foarte prezent“, povesteşte mezinul familiei. El îşi aduce aminte că, atunci când avea 16 ani, tatăl său l-a anunţat că va merge într-o vacanţă la schi în Elveţia cu fratele cel mare, Indrei. „I-am spus că vreau şi eu să merg. A fost de acord, cu o condiţie: să învăţ română, pentru că pe parcursul excursiei vom vorbi doar română. Astfel, timp de câteva luni, m-am trezit cu o oră mai devreme ca să învăţ româna. Partea bună a fost că la schi nu prea se vorbea“, spune zâmbind Nicolae. El îşi mai aminteşte că tatăl său a fost extrem de entuziasmat când au ajuns într-o zonă din Elveţia unde se vorbea limba romanşă, un dialect folosit de circa 50.000 de persoane dintr-un canton elveţian: „Faptul că s-a putut înţelege cu oamenii din acea comunitate într-o limbă foarte asemănătoare cu româna pentru tatăl meu a fost un adevărat paradis. Limbile se aseamănă foarte mult, diferenţa făcându-se la accent, dar, de exemplu, ziarul local l-a putut citi fără probleme.“

FOTO: Ion Raţiu a fost arestat dupa protestul său împotriva lui Ceauşescu tinut la intrarea în Cambridge

FUNDAŢIA RAŢIU

Ion Raţiu a reuşit să-şi implice întreaga familie în problema care îl preocupa cel mai mult: România. Astfel, în 1979, a fost înfiinţată  Fundaţia Raţiu. „Tatăl meu i-a adunat pe toţi membrii familiei şi le-a spus că vrea să întemeieze o fundaţie  şi vrea să audă de la fiecare ce crede în legătură  cu activitatea şi scopul ONG-ului. Viitorul fundaţiei urma să  fie sprijinit de afacerea familiei“, povesteşte Nicolae Raţiu. Toţi au venit cu idei din care s-au distilat câteva: promovarea culturii româneşti în Anglia, sprijinirea românilor şi, mai ales, a studenţilor aflaţi  în Anglia, care erau în situaţii dificile şi promovarea principiilor libertăţii şi ale democraţiei pentru România în orice modalitate.

UNIUNEA ROMÂNILOR LIBERI

Ion Raţiu a încercat să unească exilul românesc într-o structură  coerentă. „La începutul anilor ’80, Ion Raţiu era îngrijorat de rolul tot mai proeminent pe care îl aveau legionarii în cadrul exilului. Astfel că a lansat un apel către organizaţiile democratice, pe care le-a invitat să se unească pentru a constitui o alternativă la structurile legionare. Aşa a luat naştere, în 1984, la Geneva, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, care l-a ales pe Ion Raţiu preşedinte“, explică doctorandul Claudiu Pădurean. Din anul 1985, Ion Raţiu a început să tipărească, în limbile engleză şi română, lunarul „Românul liber“, care a fost principala publicaţie tipărită a exilului românesc din Europa în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Acest ziar a fost descris de Ion Raţiu drept „locul unde am putut prezenta problemele României; aici am antamat şi discutat toate problemele majore şi le-am prezentat întregii lumi libere“.


Ion Raţiu în anii 1960 la Berlin cu colegi ziarişti 

ADEVĂRATELE ŞTIRI

Nicolae Raţiu îşi aminteşte zilele în care făcea voluntariat la „Românul liber“. „La  ziar se lucra pe bază de voluntariat pentru că nu erau bani. Ţin minte că mergeam sâmbăta să lucrez. Era important să dai ştiri despre ce se întâmpla cu adevărat în România. Astfel, pe lângă ştirile oficiale despre depăşirea producţiei şi despre cât de bine le merge românilor, în faţa cancelariilor ţărilor din Europa, dar şi cea a Statelor Unite sau a Canadei, era prezentată şi adevărata stare de fapt. Astfel, cancelariile aflau ce se întâmpla de fapt în România“, explică Nicolae Raţiu. ;

“Ziarele pe care le-a editat îi răpeau mult din timp, mergea tot timpul pe la şedinţe prin Europa.

Nicolae Raţiu, fiul cel mic al lui Ion Raţiu

Ziarist de succes  la BBC


 Ion Raţiu a început din tinereţe o activitate intensă în jurnalism. A debutat la BBC, unde a fost cooptat în calitate de colaborator al Serviciului Românesc. Acest serviciu începuse să funcţioneze pe 12 septembrie 1939, cu o echipă formată din trei redactori, care pregăteau un buletin zilnic de 15 minute. În anii 1943 şi 1944, Serviciul Românesc al BBC avea zece redactori şi colaboratori permanenţi, printre care se număra Ion Raţiu, şi producea 9 ore şi 20 de minute de emisiune zilnică. „Ion Raţiu a continuat să lucreze, în calitate de colaborator, pentru BBC şi în timpul Conferinţei de Pace de la Paris, care a pus capăt celui de-Al Doilea Război Mondial. El a acoperit, din punct de vedere jurnalistic, tratatele de pace cu ţările balcanice, inclusiv cu România. Graţie contactelor «pe surse» avute cu membrii necomunişti ai delegaţiilor acestor state, el a relatat despre procesele de comunizare din ţările aflate sub influenţa URSS. Reportajele sale au stârnit numeroase controverse, deoarece publicul occidental refuza să creadă că aliaţii sovietici sunt capabili de orori la fel de mari ca şi cele comise de germani. În presa americană, Stalin era încă alintat cu apelativul «Uncle Joe»“, explică doctorandul Claudiu Pădurean.  Raţiu a colaborat din 1955 şi cu agenţia de presă International News Service (INS). „Cu experienţa dobândită la BBC şi la INS, Ion Raţiu a creat, în 1955, agenţia de presă Free Romanian Press, care edita un buletin săptămânal cu ştiri din şi despre România, trimis tuturor redacţiilor occidentale importante. Ion Raţiu a devenit, astfel, nu doar colaborator al BBC, ci şi al serviciilor româneşti de la Radio Europa Liberă şi de la Vocea Americii“, explică Pădurean. ;

FOTO: Campanie elecotrală, la mijlocul anilor ’90, în România

A schiat până la 82 de ani

În 1957, Ion Raţiu avea o activitate epuizantă: ziua muncea pentru compania sa de transport, seara pregătea materiale pentru BBC, iar noaptea îşi scria cartea „Policy for the West“ (în traducere „Politică pentru Occident“), în care a dezvăluit adevărata faţă a comunismului, în viziunea lui. Raţiu s-a îngrijit ca fiii săi să aibă o educaţie de calitate. Indrei a ales Universitatea Cambridge, ca şi tatăl său, iar Nicolae a fost la New York University (SUA), unde a studiat economie şi transport maritim, pentru a putea prelua afacerea familiei. În 1974, Ion Raţiu i-a transferat fiului cel mic, Nicolae, responsabilitatea afacerii. „Voia să se poată concentra pe problemele ţării, mai ales după ce a scris cartea «România contemporană», publicată  în 1975. Mi-a lipsit mult aportul său antreprenorial“, mărturiseşte Nicolae. Mezinul îşi aminteşte că educaţia formală de la şcoală era completată şi de educaţia de acasă: „Tatăl meu participa la multe discuţii şi dezbateri, el insista întotdeuna asupra unui lucru atunci când discuta cu noi. Zicea: «Nu-mi irosi timpul întrebându-mă despre fapte, pentru că le poţi căuta în dicţionar şi în cărţi. Dezbate cu mine despre principii, credinţe, opinii!».“

1990. Ion Raţiu pe veranda casei sale de pe strada Armindenului,din Bucureşti

„VOIA SĂ EXCELĂM  ÎN TOATE“

Ion Raţiu era un tată pentru care disciplina era foarte importantă.  „Nu ne-a bătut niciodată şi era mândru de asta, dar era strict. Noi îl respectam foarte mult. Eu şi fratele meu nu-l contraziceam, cel puţin până am ajuns la adolescenţă. Era dur în ceea ce priveşte realizările noastre, voia să excelăm în toate, şi în educaţie, şi în sport“, povesteşte nostalgic Nicolae Raţiu. Pe lângă faptul că era foarte cult, Ion Raţiu era un sportiv dedicat. „A jucat tenis şi fotbal la Cambridge. De fotbal s-a lăsat, însă tenisul l-a continuat până la 70 de ani. Era campionul clubului local de tenis, ceea ce nu era deloc uşor, pentru că erau înscrişi jucători buni. Era un schior excelent, am schiat împreună foarte mult. Ultima dată, am mers pe pârtie cu el când avea 82 de ani. A schiat cu grijă şi nu a căzut nici măcar o dată“, îşi aminteşte Nicolae Raţiu.

„TRĂIA VIAŢA LA MAXIMUM“

Mezinul lui Ion Raţiu spune despre tatăl său că s-a bucurat de viaţă. „Spunea că viaţa trebuie trăită la maximum şi aşa a făcut. Scria foarte mult, scria la jurnalul său, la cărţile sale, la articole care apăreau tot timpul prin ziare. Multe dintre scrisorile lui au fost publicate în «The Telegraph», «The Times» şi alte cotidiane importante. Era cunoscut în Vest ca purtătorul de cuvânt al României. Românii nu aveau idee cât de cunoscut era în Europa pentru ceea ce făcea pentru ţara lui. Când a murit, toate cele patru ziare mari din Anglia au scris necrologuri de câte o pagină sau o jumătate de pagină despre el, ceea ce nu se obişnuieşte decât în cazul marilor personalităţi“, a detaliat fiul cel mic al marelul politician. Una dintre frazele care puteau fi auzite foarte des în casa familiei Raţiu era: „Blazonul ne obligă“. „Spunea asta des, era foarte mândru de moştenirea familiei Raţiu în ceea ce priveşte serviciile aduse României, începând cu secolul al XIV-lea. Din familia Raţiu au provenit lideri memorandişti importanţi, dar şi lideri ai bisericii. Augustin Raţiu, tatăl lui Ion Raţiu, a fost primul prefect român al Clujului după 1918, apoi, primar al Turzii“, explică Nicolae. ;

“Tata zicea: «Nu-mi  irosi timpul întrebându-mă despre fapte, pentru că le poţi căuta în dicţionar şi în cărţi. Dezbate cu mine despre principii, credinţe, opinii!».

Nicoale Raţiu, fiul cel mic al lui Ion Raţiu

Moştenirea lui Ion Raţiu

De ce şi-a dedicat Ion Raţiu, care avea o familie frumoasă în Anglia şi afaceri de succes, o mare parte din viaţă României? Răspunsul la această întrebare constă în moştenirea pe care Raţiu a lăsat-o. „Boşorogii fără dinţi vor să fie preşedinţi“ este una dintre frazele-cheie ale propagandei murdare duse, în 1990, de Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de Ion Iliescu, împotriva candidaţilor Ion Raţiu, care reprezenta Partidul Naţional Ţărănesc, şi Radu Câmpeanu – Partidul Naţional Liberal. „De ce vrea unul ca Ion Raţiu, care nu a mâncat salam cu soia ca noi toţi, să se întoarcă în ţară şi, mai mult, să fie preşedinte?“, se întrebau românii îndobitociţi de 45 de ani de comunism. O altă întrebare, pe care şi-au pus-o mulţi români atunci, ar fi: „De ce un om ca Ion Raţiu, căsătorit cu o englezoaică dintr-o familie înstărită de industriaşi, care avea afaceri de succes şi o familie frumoasă în Londra, şi-a dedicat o mare parte din viaţă, dar şi din avere pentru a servi o ţară despre care de multe ori îţi vine să spui, la fel ca filosoful Emil Cioran: «Ţara asta, România, e ceva de neînchipuit! Este eşecul permanent»“.„Ion Raţiu obişnuia să spună că el era doar o verigă dintr-un lanţ care şi-a servit neobosit patria, începând cu secolul al XIV-lea, când apare în anale primul nostru strămoş cunoscut. Fratele meu, Indrei, şi cu mine suntem următoarele verigi din acest lanţ de care vorbea tatăl meu şi vreau să sper că fiii mei vor continua această tradiţie, fiecare în felul lui. Noi, cei din familia Raţiu, nu am fost totdeauna politicieni, ci şi avocaţi, doctori, servitori ai bisericii sau ambasadori. Familia noastră a dat primari şi prefecţi, iar asta e deja înregistrat în cărţile de istorie“, explică Nicolae Raţiu.

CHINTESENŢA DEMOCRAŢIEI

E greu de înţeles un astfel de răspuns, dacă îl analizezi prin prisma logicii politicianului român din ultimii 20 de ani. La fel de greu de înţeles a fost pentru români şi lecţia memorabilă de democraţie pe care Ion Raţiu a dat-o pe 17 mai 1990 la o emisiune electorală,  într-un studio întunecat al TVR, unde era invitat alături de ceilalţi contracandidaţi, Radu Câmpeanu şi Ion Iliescu: „Mă voi concentra să aduc în ţară tot ce am acumulat eu în aceşti ani de exil, toate cunoştinţele mele, tot ce am scris. Voi lupta să  aduc elementul esenţial al democraţiei, care nu este jocul numerelor, cifrelor, cine are majoritatea, cine are numărul cel mai mare de voturi. Nu aceasta este democraţia! Democraţia însemnează o înţelegere a faptului că omul este în centrul societăţii, iar toate instituţiile se învârt în jurul lui. (...) Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: «Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să  nu fii de acord cu mine»“.

„Chintesenţa democraţiei se poate exprima într-o singură frază: «Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să  nu fii de acord cu mine»“.

Ion Raţiu

SABOTAJUL GUVERNULUI

Ion Raţiu a fost ales de 4,29% din alegătorii care şi-au exprimat atunci dreptul de vot. Rezultatul a fost influenţat şi de sabotajul Guvernului din acea vreme, care a împiedicat apariţia la Bucureşti a cotidianului „Românul liber“, potrivit fiului cel mic al lui Ion Raţiu.

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 6 iunie 1917, Turda

Studii: Facultatea de Drept din Cluj-Napoca,  doctorat în economie la „St. John’s“ College din Cambridge

Portofoliu profesional: cancelar al Ambasadei României în Londra; colaborator la BBC, International News Service, Europa Liberă, Vocea Americii; om de afaceri în domeniul transportului naval şi în domeniul imobiliar

 Carieră politică: parlamentar PNŢ, ambasador al României la NATO

 Fondator: Free Romanian Press, „Românul Liber“, Uniunea Mondială a Românilor Liberi

Cărţi publicate: „Policy for the West“ („Politică pentru Occident“) (1957), „România Contemporană“ (1975)

 Decedat în: 17 ianuarie 2000, la Londra.

4,29 este procentul pe care l-a obţinut Ion Raţiu la alegerile din mai 1990.

 „Tipografia a fost instalată în subsol la Teatrul Naţional, singurul loc unde ni s-a permis, întrucât ministrul Culturii, Andrei Pleşu, era singurul disident din Guvern. Atmosfera nu era ca la alte ministere, unde nimic nu se schimbase. Peste câteva zile, însă am primit o notă că trebuie să eliberăm spaţiul în 30 de zile. Ca să fie siguri, au închis apa şi curentul, iar pentru a scoate ziare aveai nevoie de ambele“, povesteşte Nicolae Raţiu. Ziarul a fost tipărit în Bulgaria, dar sistemul nu era eficient. „Cu presa instalată la Bucureşti puteam scoate 60.000 de exemplare pe zi ale unui  ziar independent, adică exact ce nu dorea Ion Iliescu, mai ales cu două luni înainte de alegeri. Presa din zilele acelea era controlată“, spune Nicolae.

„VOM FI NOROCOŞI DACĂ SCĂPĂM CU VIAŢĂ“

Campania electorală din acele zile tulburi ale anului 1990 era o provocare, aşa cum reiese din memoriile lui Ion Raţiu. „La Buzău, FSN-ul a organizat să fiu huiduit, atacat şi ameninţat, să  fiu de-a dreptul linşat. Amănuntele au fost date presei, din ţară  şi din străinătate. Cristian Tiberiu Popescu, purtătorul meu de cuvânt pentru presă, la un moment dat, mi-a zis: «Vom fi norocoşi dacă scăpăm cu viaţă!». S-au discutat tot felul de alternative. Să ne scoată cei de la Poliţie. Inclusiv un elicopter, ceea ce am refuzat categoric. Am rămas tot timpul absolut calm. M-a surprins chiar. Bună experienţă“, scria Ion Raţiu în 24 aprilie 1990. Tabloul e completat de Nicolae Raţiu: „Să nu uităm că  el a fost jefuit de două ori în propria casă care i-a fost incendiată, că primea în mod regulat ameninţări cu moartea şi că a fost, aşa cum am mai declarat, marginalizat de către propriul său partid, indiferent de cât de mult l-a susţinut prin vorbe şi fapte şi chiar în calitate de finanţator principal“.

„Cristian Tiberiu Popescu, purtătorul meu de cuvânt pentru presă, la un moment dat, mi-a zis: «Vom fi norocoşi dacă scăpăm cu viaţă!». S-au discutat tot felul de alternative. Să ne scoată cei de la Poliţie. Inclusiv un elicopter, ceea ce am refuzat categoric. Am rămas tot timpul absolut calm. M-a surprins chiar”

Ion Raţiu în memorii

Prinţul Charle şi Nicolae Raţiu

CINE POATE FACE DIFERENŢA

În ciuda acestor derapaje care astăzi par de necrezut într-o democraţie europeană, Ion Raţiu a reuşit întotdeauna să-şi păstreze imaginea de politician gentleman care se purta cu mănuşi, într-o ţară  în care lucrurile se rezolvau cu bâta de miner. Ce a lăsat în urmă  Ion Raţiu este sintetizat chirurgical de fiul său, Nicolae: „Moştenirea pe care tatăl meu, Ion Raţiu, a lăsat-o cred că ţine, mai degrabă, de prestanţa unui om politic, decât de realizări în domeniul politicii. A candidat o singură dată la preşedinţia României, în 1990, şi nu a fost ales. Cu toate acestea, Ion Raţiu, ca şi personalitate era extrem de cunoscut în ţară pentru discursurile sale succinte, purtarea lui de gentleman şi exemplul de fair-play pe care îl dădea, chiar şi în acele vremuri înveninate şi periculoase care au depăşit planul disputei politice“. Ion Raţiu nu a încetat niciodată să-şi servească ţara, chiar dacă, de multe ori, până şi cei mai apropiaţi oameni l-au trădat. „Obiectivul lui geopolitic a fost admiterea României în NATO cu statut de membru deplin. Ca reprezentant al României în Adunarea Parlamentară  a NATO, Ion Raţiu a făcut un lobby neîncetat şi neobosit pentru a atinge acest obiectiv şi a şi reuşit. Aceasta este moştenirea lăsată de el“, conchide Nicolae Raţiu, mezinul familiei, care este hotărât să ducă mai departe destinul Răţeştilor. De la el aflăm că activitatea politicianului cu papion este continuată la Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda, însă strategia a fost schimbată: familia Raţiu nu se implică direct în politică, ci pune accentul pe „sprijinirea tinerilor, astfel încât participarea lor la decizia politică  să poată face, la un moment dat, diferenţa“. ;

Citeşte şi
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările