FOTO VIDEO Cei trei moţi-salvatori au devenit cetăţeni de onoare ai Clujului. „Suntem aceiaşi oameni, chiar dacă am fost în atenţia presei atâtea zile“

FOTO VIDEO Cei trei moţi-salvatori au devenit cetăţeni de onoare ai Clujului. „Suntem aceiaşi oameni, chiar dacă am fost în atenţia presei atâtea zile“

Cei trei moţi care au participat la acţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni  FOTO: Florina Pop

Cei trei moţi care au participat la acţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic petrecut în Munţii Apuseni pe 20 ianuarie au primit câte o diplomă şi câte o plachetă cu simbolurile judeţului Cluj, din partea Consiliului Judeţean Cluj. Cele două distincţii i-au făcut, oficial, cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul aceleiaşi ceremonii, care a avut loc vineri după-amiază la Consiliul Judeţean Cluj, diplome de merit au primit şi Petru Şuşca, directorul Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca, medicul Adela Golea, şeful UPU SMURD Cluj, şi cei de la Clubul Transsylvania Off-Road.

Cuvântul rostit înainte de a fi acordate plachetele i-a aparţinut primarului comunei Beliş, Viorel Crainic.

El a spus că despre moţi şi despre viaţa lor de zi cu zi se ştiu prea puţine lucruri, însă datorită faptelor celor trei, cuvântul „moţ“ este sinonim cu cel de erou: „Sunt un exemplu de virtute şi devotament pentru noi toţi“.

Cei trei moţi-salvatori, Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu şi Gheorghe Trif, au rostit fiecare câte un scurt şi modest discurs în care au mărturisit că sunt foarte emoţionaţi, că nu se aşteptau la premii, că le urează multă sănătate medicilor care au fost în avion şi vor ca aceştia să salveze în continuare vieţi.

„Vom lega o prietenie cu medicii“

„Mulţumim frumos pentru titlul acordat. Să le dea Dumnezeu sănătate ca să mai poată salva vieţi. Iar celor care au murit, Dumnezeu să-i ierte! Noi nu am mers acolo ca să primim diplome, am mers ca să-i salvăm pe acei oameni. Dumnezeu ne-a trimis acolo! Suntem aceiaşi oameni, viaţa noastră e la fel (n.r. după accident). Suntem foarte stresaţi, foarte obosiţi pentru că am tot umblat“, a spus Gheorghe Giurgiu.

Cei trei au spus că ei rămân aceiaşi oameni şi că viaţa lor va fi la fel şi de acum înainte, în ciuda faptului că au fost foarte mult în atenţia presei în ultimele zile.

„Suntem foarte emoţionaţi. N-am ştiut că se întâmplă aşa ceva, că de atunci, din momentul ăla, că unde o să ajungem. Atâta am putut, mai mult n-am putut. Asta am învăţat de la părinţi, asta transmitem mai departe, ca semenii noştri să-i ajutăm, şi copiii noştri să facă la fel“, spune Argentin Todea.

Acesta a fost completat de Gheorghe Trif: „Vom lega o prietenie cu medicii. Aşa a zis şi domnul Radu (n.r. –Radu Zamfir)“. Tot el a mai spus că a primit de la medicul Radu Zamfir o iconiţă cu Maica Domnului, pe care o va purta la el tot timpul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a spus că va propune în următoarea şedinţă ca în locul unde s-a prăbuşit avionul să se facă un monument.

De asemenea, directorul Spitalului de Judeţean Cluj, Petru Şuşca, a precizat că operaţia copilotului Răzvan Petrescu, care a avut loc astăzi, a decurs normal şi că toţi medicii vor fi externaţi săptămâna viitoare.

Articole pe aceeaşi temă

O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul   Linişte ireală, oameni parcă prea calmi, atenţi la viaţa lor, la viaţa muntelui. Aşa arăta localitatea Horea până luni după-amiază. De atunci, de când avionul pilotat de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Vârful Pietreasa, agitaţia, implicarea voluntarilor, puzderia de oameni ai legii, medici şi jurnalişi au dat peste cap parcă firescul unei lumi perfecte.

FOTO VIDEO Eroii-salvatori din Apuseni au primit cea mai mare distincţie a BOR: „Au plâns cu ei, i-au ajutat şi i-au cărat în braţele lor“     Ceremonie emoţionantă şi impresionantă la Catedrala Ortodoxă a Încoronării din Alba Iulia. Salvatorii eroi din Horea au primit, duminică, din partea Arhiepiscopului Irineu, cea mai mare distincţie acordată de Biserica Ortodoxă Română mirenilor: Crucea arhiepiscopală. Sute de credicioşi au participat la eveniment, iar, la final, i-au aplaudat şi felicitat pe cei care au găsit aeronava prăbuşită în Munţii Apuseni.

Moţii salvatori din Horea participă la înmormântarea pilotului Adrian Iovan Un număr de 11 localnici  din comuna Horea, implicaţi în acţiunea de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic produs luni în Munţii Apuseni, vor primi Crucea Arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de către Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Prima distincţie pentru salvatorii din Apuseni: Crucea Arhiepiscopală de la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia Un grup de 26 de locuitori ai comunei Horea, implicaţi în activitatea de căutare a avionului prăbuşit în masivul Petreasa, participă vineri, la Bucureşti, la slujba de înmormântare a pilotului Adrian Iovan.

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

EXCLUSIV Marius Pop, salvator în Apuseni: „112 e de vină pentru întârzierea de peste două ore. Coordonatele erau greşite“  „Ne-am dus la Crucea lui Iancu de două ori şi nu era absolut nimic. Am pierdut mai mult de două ore. Ştiţi cum i-am găsit? Am aflat că i-au găsit un pădurar. Noi am sunat la 112, fiind cu nişte localnici de-acolo care cunoşteau persoana respectivă. Chiar şi aşa, localnicii nu ştiau sigur care pădurar era pentru că sunt mai mulţi în acea zonă. Am reuşit să luăm numele pădurarului, am sunat la 112 şi am luat legătura telefonică cu el. Acesta ne-a spus exact unde se află. El nu a avut nevoie de GPS să ne spună, dar precizia a fost de ordinul metrilor“. a declarat Marius Pop, pentru „Adevărul“.

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant: „Este inimaginabil că în anul 2014 să cadă un avion şi să nu-l găsească timp de şase ore”  „E inadmisibil că au fost descoperiţi atât de târziu. Ei trebuiau descoperiţi cu câteva ore mai devreme. Unde sunt echipajele noastre ISU?”, a fost reacţia lui Victor Zota asupra eficienţei autorităţilor.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi
Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.

FOTO EXCLUSIV Tragedia aviatică din Apuseni: Adrian Iovan şi o rezidentă au murit. Medicii din Cluj: ceilalţi cinci răniţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. Pilotul Adrian Iovan, aflat la bordul aparatului de zbor care a aterizat forţat, luni, în Munţii Apuseni, a murit. La câteva minute, rezidenta din acelaşi avion a murit. Avionul, care efectua o cursă medicală de la Bucureşti la Oradea, a forţat aterizarea într-o pădure de la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi Bihor. La bord se aflau patru doctori, o rezidentă şi doi piloţi, care urmau să aducă în Bucureşti mai multe organe pentru transplant. 

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni. Pilotul Adrian Iovan, în vărstă de 54 de ani, cel care a murit luni seară în urma unui accident de avion din Munţii Apuseni, avea la activ zeci de ani de zbor, fiind unul dintre cei mai experimentaţi piloţi din România. Adrian Iovan hotărâse cu mai mulţi ani în urmă să efectueze curse private pentru a-şi suplini veniturile.

O imagine cât o mie de cuvinte: Argentin Todea, unul dintre salvatorii din Apuseni ai medicilor din avionul prăbuşit pe 20 ianuarie 2014 FOTO: Florina Pop

Imagini din aceeasi galerie
  • O imagine cât o mie de cuvinte: Argentin Todea, unul dintre salvatorii din Apuseni ai medicilor din avionul prăbuşit pe 20 ianuarie 2014 FOTO: Florina Pop
  • Plachete primite de cei trei moţi-salvatori din Apuseni FOTO: Florina Pop
  • Cum arată placheta de cetăţean de onoare a judeţului Cluj FOTO: Florina Pop
  • Diploma de onoare de cetăţean de onoare al judeţului Cluj, primită de Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu FOTO: Florina Pop
  • Înainte de primirea titlului de cetăţean de onoare  FOTO: Florina Pop
  • Cei trei moţi-salvatori, de la stânga la dreapta: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif FOTO: Florina Pop
  • Cei trei moţi-salvatori, de la stânga la dreapta: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif FOTO: Florina Pop
  • Cei trei moţi-salvatori, de la stânga la dreapta: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif FOTO: Florina Pop
  • Gheorghe Giurgiu, unul dintre salvatorii din Apuseni FOTO: Florina Pop
  • Gheorghe Trif, unul dintre salvatorii din Apuseni FOTO: Florina Pop
  • Cei trei moţi-salvatori, de la stânga la dreapta: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif FOTO: Florina Pop
  • Cei trei moţi-salvatori, de la stânga la dreapta: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif FOTO: Florina Pop
  • Cei trei moţi-salvatori, de la stânga la dreapta: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif FOTO: Florina Pop
  • Petru Şuşca, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a placate de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a placate de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
  • Acordarea diplomei şi a plachetei de cetăţean de onoare al judeţului Cluj  FOTO: Florina Pop
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: