„Animalul“ a curăţat vestiarul lui CFR. Vezi aici care sunt cei şapte jucători daţi afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a fost prezentat oficial noul antrenor al lui CFR. Jorge Costa, poreclit „Animalul“ şi „Tancul“ pe vremea când era fotbalist, portughezul a început deja remanierea lotului. Chiar dacă Arpad Paszkany spune că nu se va mai consulta niciodată cu antrenorul în ceea ce priveşte lotul de jucători , Iuliu Mureşan îl contrazice şi spune că noul antrenor chiar i-a recomandat jucători care ar putea ajunge la Cluj

Sezonul 2010-2011 e deja istorie la CFR. Şefii vor să uite faptul că echipa a terminat campionatul pe acelaşi loc ca în primul an de după promovare (11) şi şi-au făcut deja temele pentru viitoarea stagiune. Cinci fotbalişti sunt deja acontaţi şi în Gruia vor mai ajunge cel puţin doi. Ca lotul să fie de 25 de jucători în sezonul viitor, a fost nevoie şi ca unii fotbalişti să fie puşi pe liber. Şapte jucători vor avea în curând contractele reziliate.

„Şapte sau opt jucători o să plece. Vă pot spune deja care sunt fotbaliştii la care am renunţat până acum. Stăncioiu, Amadio, Piccolo, Veloso, Dică, Bud şi Batin nu mai fac parte din planurile noastre. Este posibil să plece şi Nuno Claro, vom vedea, încă nu ne-am hotărât. Nu-i ţinem la echipa a doua, pentru că nu acesta este scopul ei. În mod normal nu mai pleacă alţii, dar e posibil să mai apară schimbări. E şi un jucător român în vederile noastre. De asemenea, Deac s-ar putea să revină. Nu există niciun fel de diferenţă de viziune între mine şi Arpi Paszkany, eu mereu mă consult cu el şi prin intermediul meu e şi antrenorul consultat“, a dezvăluit astăzi Iuliu Mureşan.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite