Actorul şi regizorul Dorian Boguţă, despre filmele de festival fără succes la public: „Liftierul dintr-un hotel din New York ştia de Cristi Puiu“

Actorul şi regizorul Dorian Boguţă, despre filmele de festival fără succes la public: „Liftierul dintr-un hotel din New York ştia de Cristi Puiu“

Dorian Boguţă a debutat în regie de lungmetraj cu filmul poliţist „Urma”. FOTO: Alex Damian

Actorul şi regizorul Dorian Boguţă vorbeşte despre filmele de festival şi despre cele „de mall“, despre educaţia sau, mai degrabă, lipsa de educaţie a publicului român, dar şi despre un lucru pe care, din păcate, tot mai mulţi dintre noi îl pierd: răbdarea.

Actorul şi regizorul Dorian Boguţă (49 de ani) a debutat în regia de film cu thrillerul „Urma“, care a fost proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Un lungmetraj despre fericire, iubire, moarte şi menirea omului pe pământ, „Urma“ este la graniţa dintre film de autor şi film comercial, după cum mărturiseşte regizorul.
 
În interviul pentru „Weekend Adevărul“, Dorian Boguţă vorbeşte despre filmele de festival şi cele „de mall“, despre educaţia sau, mai degrabă, lipsa de educaţie a publicului român, dar şi despre un lucru pe care, din păcate, tot mai mulţi dintre noi îl pierd: răbdarea. El povesteşte cum a fost surprins de un liftier newyorkez care auzise de Cristi Puiu şi subliniază că aşa se defineşte puterea filmelor de festival, gen adesea criticat de publicul larg
 
 
„Weekend Adevărul“: Regizorii noului val cinematografic sunt adesea criticaţi pentru că realizează doar filme „grele“, de festival. Care e perspectiva ta?
 
Dorian Boguţă: Aceste filme de festival, foarte profunde, m-au pus în următoarea situaţie: eram într-un hotel din New York şi m-a întrebat liftierul de unde sunt. I-am spus că vin din România şi mă aşteptam să ştie de Nadia Comăneci, de Gigă Hagi, dar el a rostit numele lui Cristi Puiu. Atunci mi-am dat seama că aceste filme „grele“ – cu impact minor asupra publicului normal, care se uită la filme pentru divertisment – au ajuns să ne facă recunoscuţi şi de un liftier din New York. La un moment dat, eu fiind vorbitor de limbă rusă, am citit pe un site de cinematografie din Rusia părerea unui critic rus. El spunea aşa: „Dacă noi credem că suntem buricul pământului în ceea ce priveşte filmul, greşim. În momentul ăsta, «golful filmului» este în România“. Atenţie, era un articol scris de ruşi pentru ruşi, nu era scris pentru români. Astfel că părerea mea este mai mult decât bună despre aceşti regizori care realizează filme profunde, de festival. 
 

„Publicul român încă nu este bine educat“ 

- Crezi că spectatorul secolului XXI vrea filme care să-l facă să se gândească la lucrurile profunde sau mai degrabă îşi doreşte filme care să-l distreze? 

Adevărul e că atunci când pe Netflix scrie: „Top 10 în România“, eu nu mă uit la acele producţii, mi-e clar că sunt extrem de superficiale şi nu au absolut nimic de spus. Lumea vrea divertisment, dar nu blamez asta. Omul spune: „Eu vin de la muncă obosit, mă uit la un film să mă relaxez“. Mie îmi pare sincer rău că se întâmplă aşa. Din păcate, publicul român încă nu este foarte bine educat.

- Cine ar trebui să facă această educaţie? 
 
Cei care au închis cinematografele, şi nu mă refer la situaţia cauzată de pandemie. Pe Bulevardul Elisabeta din Bucureşti erau vreo şapte săli de cinema, azi nu mai e niciuna. Dacă primarii deschideau acele cinematografe, făceau investiţii, lumea venea şi, uşor, uşor, se educa. Acum lumea se duce la mall. Omul se duce la mall să se distreze, să mănânce popcorn, să bea Coca-Cola şi să se uite la filme cu supereroi sau la comedii – în care, bineînţeles, s-a investit, dar sunt făcute doar de dragul entertainment-ului. Pe când, un film bun nu-l uiţi imediat ce ai ieşit din sala de cinema. Tu, ca regizor, ca autor, ai captat atenţia timp de o oră şi jumătate-două ore, i-ai pus pe oameni să se uite la unii pe o pânză luminată. Orele alea trebuie să aibă un rost, că dacă spectatorul pleacă de acolo şi nu ţine minte nimic, doar că s-a distrat şi a râs... Mă rog, nu zic că nu ar trebui să existe şi astfel de filme, dar cred că, în momentul în care se aprinde lumina în sală şi ai ieşit din cinematograf, e mai bine dacă filmul te provoacă să vorbeşti despre ce s-a întâmplat acolo. Eu cred că ăsta este rostul filmului. 
 

Primul lungmetraj al lui Dorian Boguţă a ajuns la publicul din România în martie 2020 FOTO: Alex Damian


O lume care nu mai are răbdare

- Ce spune despre societatea în care trăim acest apetit al spectatorului pentru divertisment? 

Spune că lumea nu mai are răbdare – oricum trăim în secolul vitezei. Eu, de multe ori, când ies din casă şi am o stare de agitaţie, îmi spun: „Dorule, potoleşte-te! Unde fugi aşa?“. În cazul ăsta, când omul ajunge acasă şi dă drumul la televizor, caută repede, repede o comedie sau ceva la care să se uite, să se distreze şi să se culce. Asta pentru că a doua zi trebuie s-o ia iar din loc ca să ducă o pâine acasă. Eu îi înţeleg.
 
- În ultimii ani, serialele prind din ce în ce mai mult avânt. De altfel, şi actorii mari se îndreaptă către roluri în astfel de producţii. Cum ţi se pare? 

Unele seriale sunt foarte bune. Oamenii au nevoie de o poveste care să-i ţină atenţi o perioadă mai lungă. Eu nu mă uit la serialele cu foarte multe episoade. Nici regizorul Jacques Audiard, care este preferatul meu, nu obişnuieşte să se uite la seriale, dar a recomandat unul pe care l-am văzut şi mi-a plăcut foarte mult. „The Night Off“ se numeşte şi este pe HBO GO. Are vreo nouă episoade, iar actoria e foarte bună, se vede că e gândit. Am mai văzut şi miniseria „Cernobîl“, care e extraordinară. Sunt seriale în care investiţia creativă a fost mare. 

- Dar la filme îţi place să te uiţi? 

Eu sunt abonat la TIFF Unlimited (n.r. –platformă unde se pot viziona diferite filme de festival). Îmi plac filmele de festival, îmi plac filmele care au ceva de spus şi, de regulă, găsesc o oră şi jumătate pe zi ca să mă uit la un film – obligatoriu! Sunt dependent de filme, îmi place să mă uit mai ales la cele care reuşesc să-mi capteze atenţia într-un fel în care să nu-mi dau seama că regizorul a făcut chestia asta. E defect profesional, sunt de 20 de ani în profesia asta şi când mă uit la un film, văd foarte bine indicaţiile regizorale. Când nu văd chestia asta, înseamnă că e un film reuşit. Alfred Hitchcock a spus chestia asta: „Trebuie să fii prost ca să nu furi într-un film“. Adică poţi să furi, dar să-ţi pui şi amprenta ta. 
 

„Nu vreau să am o viaţă liniştită“ 

- E foarte greu astăzi să reuşeşti să faci ceea ce-ţi place. Pentru tine cum a fost parcursul din momentul în care ţi-ai descoperit pasiunea şi până în momentul în care te-ai apucat serios de ea? 

Nu a fost un parcurs lin. A fost cu plânsete de frustrare, cu pumni în pereţi, cu spălatul multor halbe de bere, când lucram ca barman în Bucureşti. A fost, deci, foarte greu, dar nu am renunţat niciodată. Probabil că nu am renunţat şi pentru că nu ştiu să fac altceva şi atunci prefer să fac ce-mi place. 

- Poţi spune că ai ajuns la un nivel în care ştii sigur că vei primi roluri, că vor fi filme pe care să le regizezi? 
 
Pot spune că sunt OK, dar nu vreau să am o viaţă liniştită. În momentul în care o să-mi dau seama că am o viaţă liniştită va fi o mare problemă. Prefer să mă gândesc că ziua de mâine îmi va aduce o nouă provocare. 

„Nu mă interesează să fac doar filme sociale sau de festival“

- Filmul tău, „Urma“, în ce categorie s-ar înscrie? Ai fost tentat să faci un film de festival? 

Eu nu am dorinţa, forţa şi potenţa de a face doar filme pentru festivaluri şi sociale, dar nici nu mă interesează, sincer să spun. Când aveam 16 ani, am auzit un interviu al lui Andrei Koncealovski, un mare regizor rus, care a fost întrebat: „Ce înseamnă să fii un regizor bun?“. Iar el a răspuns: „Un regizor bun este acela care nu se vede“. Mi-a plăcut foarte mult chestia asta, aşa că şi eu încerc să mă axez pe ideea de regizor care nu se vede – să fie povestea mult mai importantă. Dacă povestea este importantă, trebuie să ajungă şi la spectatori, de aceea eu m-aş plasa undeva între film de autor şi film comercial. De pildă, filmele lui Jacques Audiard sunt preferatele mele – „Un profet“, „Rugină şi oase“ –, aşa că încerc să fac ceva în genul acestora. Am încercat să fac şi filme sociale şi de autor, scurtmetraje, dar nu ştiu dacă am putut să le aduc la un nivel foarte ridicat. Probabil că nici nu m-a interesat şi de aia am ales să fac filme care să-ţi capteze atenţia. 
 

- Totuşi, în „Urma“ arăţi şi problemele societăţii româneşti, punând accentul pe sistemul de poliţie şi pe cel sanitar. Cum percepi tu, ca cetăţean, realităţile cotidiene din România? 

Actorii şi regizorii sunt oameni ca toţi ceilalţi, au fix aceleaşi probleme, iar eu, în momentul în care am realizat filmul, am vrut să punctez nişte lucruri. Pe mine mă interesează foarte mult realitatea, să pun o oglindă în faţa societăţii. Secvenţa de la sediul poliţiei, când nu scriu pixurile (n.r. – personajul jucat de Mădălina Ghenea trebuie să dea o declaraţie şi încearcă trei pixuri dintre care niciunul nu scrie), este o chestie care s-a întâmplat în viaţa reală. Eu vreau ca lumea să înţeleagă că se întâmplă chestii de genul acesta. Nu vreau să fac şablonarea societăţii, ci pur şi simplu vreau să prezint lucruri care mi s-au întâmplat mie. Eu am încercat să fac un film despre ce simt şi ce ştiu, m-am inspirat din experienţa mea de viaţă, care e deja destul de măricică, să zic aşa.
 
Dorian Boguţă a fost premiat la TIFF pentru debutul regizoral în scurtmetraj Foto R.F. 
 

De unde vine nefericirea

- Personajul principal află că mai are doar câteva luni de trăit. Deci filmul este şi despre cum te pregăteşti de moarte. Te-ai gândit şi la un mesaj mai profund decât o intrigă de film poliţist? 
 
Da, absolut. Din start, când am început să lucrez la filmul ăsta, mesajul meu era că noi nu venim pe pământul ăsta doar ca să mâncăm, să dormim şi să facem sex. Venim ca să lăsăm ceva în urma noastră. Orice om are o menire pe acest pământ şi probabil că nefericirea şi depresia multora sunt cauzate de faptul că nu şi-au găsit menirea.
 
- Tu ţi-ai găsit-o? 

Eu sunt foarte fericit. Nu ştiu dacă fac bine actorie sau regie, dar ştiu sigur că nu pot să fac nimic altceva şi atunci prefer să fac ce-mi place. Probabil că la un moment dat voi descoperi altceva, dar în momentul ăsta cred că menirea mea este să fac nişte lucruri care să-i provoace pe oameni să-şi pună nişte întrebări. Eu mă simt fericit acum, dar sunt profund nefericit pentru că nu ştiu cum o să fie de acum încolo filmul din cauza acestui virus. Nu ştiu şi e destul de dezarmant.
 
- Există vreun mesaj, vreo idee cu care ţi-ai dori să rămână spectatorul după ce vede „Urma“? 

Da. Când a fost premiera în Belgia, îmi aduc aminte că, la sesiunea de întrebări de după film, erau câţiva bătrâni pe la 70 de ani. La un moment dat, unul dintre ei mă întreabă: „Te-ai gândit să faci un film terapeutic?“. Nu m-aş fi gândit niciodată la chestia asta. După care, în Germania, a venit la mine o femeie în vârstă şi m-a întrebat acelaşi lucru. Dacă nişte oameni au impresia că e un film terapeutic, înseamnă că am reuşit să fac ceva cât de cât. 

 

Premiat pentru debutul regizoral

Numele: Dorian Boguţă
 
Data şi locul naşterii: 24 aprilie 1971, Chişinău, RSS Moldovenească
 
Studiile şi cariera: în 1992, a absolvit Universitatea de Teatru şi Film „Shota Rustaveli“ din Georgia.
 
A jucat în mai multe filme, dintre care amintim: „Moartea domnului Lăzărescu“ (2005), „Hârtia va fi albastră“ (2006), „Dănuţ pleacă pe vapor“ (2008), „Quod erat demonstrandum“ (2013), „Două lozuri“ (2016) şi „Zavera“ (2019). A interpretat roluri şi în telenovele precum „Numai iubirea“ şi „Lacrimi de iubire“.
 
În 2009, a debutat în regie cu scurtmetrajul „10“. Scurtmetrajul „De azi înainte“ (2012) a fost nominalizat în mai multe festivaluri şi premiat la NexT International Film Festival.
 
Împreună cu actorii Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol a fondat şcoala Actoriedefilm.ro.
 
Primul lungmetraj pe care l-a regizat, „Urma“, a avut premiera mondială în septembrie 2019, la Festivalul Internaţional de Film Francofon din Namur, Belgia, iar la ediţia TIFF 2020 a câştigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut.
 
Locuieşte în: Bucureşti. 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările