Val de aer polar. Ce temperaturi se anunţă şi când începe să se încălzească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frigul începe să se instaleze confortabil în Bărăgan unde vom avea parte de dimineţi şi nopţi foarte reci. În următoarele trei zile, vântul puternic şi frigul pătrunzător sunt la putere. Temperaturile vor fi mai mici cu 5 grade decât normalul perioadei.

Meteorologii ne anunţă că următoarele zile vor fi dominate de o vreme rece, pe alocuri geroasă. În plus, dimineţile vor fi dominate de ceaţă, iar în unele regiuni va fulgui. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea se menţine rece şi marţi, local geroasă dimineaţa, în special în centrul şi sudul ţării.

Vremea este rece şi pe parcursul zilei de miercuri, 11 februarie, local geroasă dimineaţa şi cu temperaturi la orele prânzului de la -6 grade în estul Transilvaniei până la 4 grade în vestul extrem. Soarele este umbrit de nori în regiunile sud-estice, unde pe arii restrânse va ninge slab, iar dimineaţa este posibil să fie ceaţă. Vântul continuă să sufle cu putere în Dobrogea, sudul Moldovei şi Bărăgan, unde vitezele la rafală vor depăşi 50...60 km/h, precum şi pe crestele montane.

Puţin soare

Joi începe să se mai încălzească puţin, dar va fi la fel de ger dimineaţa. Veştile bune vin în weekend. Ultimele zile ale săptămânii ne aduc o vreme în general frumoasă şi în încălzire uşoară , astfel că temperaturile maxime vor cuprinse în general între 1 şi 9 grade.
În Bărăgan, temperaturile diurne au început să scadă treptat încă de luni, 10 februarie, ajungând la minus 2 grade marţi dimineaţă. Nopţile vor fi în continuare foarte geroase, cu maxime de minus 10 grade, frigul fiind datorat, conform meteorologilor, unui val de aer polar care se află deasupra României.

 

Vă recomandăm şi:

După viscol, val de ger. Cât de frig se anunţă în următoarele zile

UPDATE. Vântul spulberă Bărăganul, cu viteze de până la 70 km/h. Şoferii, sfătuiţi să circule prudent pe A2

Prognoza meteo până pe 15 februarie. Când se întorc ninsorile şi cât de frig va fi

Prognoza meteo pe două săptămâni. Cât de cald va fi până pe 9 februarie şi când se întorc ploile

Se întoarce gerul cumplit. Ce temperaturi sunt anunţate pentru cea mai friguroasă noapte a săptămânii

Scăpăm de gerul năprasnic, dar se întorc ninsorile. Când începe să se încălzească

Oraşul Călăraşi, înghiţit de troiene în iarna anului 1954

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite