Tortura în lagărele de muncă din comunism: „Bătuţi şi înjuraţi, eram duşi printre dune de nisip”

Tortura în lagărele de muncă din comunism: „Bătuţi şi înjuraţi, eram duşi printre dune de nisip”

Colonie de muncă din timpul lucrărilor la Canalul Dunărea-Marea Neagră FOTO Adevărul

În anii 50, Canalul Dunăre - Marea Neagră a devenit un lagăr în care cei declaraţi „duşmani ai poporului” de către regimul comunist erau nevoiţi să muncească până la epuizare.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul deceniului, închisorile deveniseră neîncăpătoare, aşa că autorităţile au decis ca, de-a lungul canalului, să înfiinţeze colonii de muncă, active între 1949 şi 1955.
Aici, pe şantierele Canalului Dunăre-Marea Neagră, mii de deţinuţi au îndurat bătăi înfiorătoare,frig, foamete şi cele mai cumplite umilinţe. Site-ul memorialsighet.ro a publicat mai multe mărturii cutremurătoare ale celor care au trecut prin experienţe crunte în lagărele de muncă. 
 
În Tortura pe înteţelesul tuturor, Fundaţia Academia Civică, 2012, Florin Pavlovici povesteşte ce tratament li se oferea deţinuţilor iarna, ororile care se petreceau în aceste colonii. Erau păziţi cu automate şi câini-lupi, înjuraţi, bătuţi şi duşi aproape zilnic, printre dune de nisip, şi puşi să care grămezi de uscături:
 
 Se apropia iarna şi se zvonea că ne vom recalifica şi vom deveni tăietori de stuf. Printre noi erau oameni care îşi începuseră cariera de sclavi ai Securităţii nu cu digul de la Salcia şi Stoieneşti, nu cu munci agricole, ci cu stuful din Deltă. Îşi aminteau cu oroare de târpan – secera cu coadă lungă, de ciulci – prelungirea până sub genunchi a opincilor cu care erau încălţaţi, de gârlele în care le aluneca piciorul şi cădeau în apă până la piept, de zeghile ce nu se mai uscau pe trupurile din care ieşeau aburi, de maldărele de stuf pe care le târau cât era ziua de lungă, sute de metri, de zeci de ori, până la debarcaderul de pe malul Dunării.
 
Colegul meu de lot, Nelu Tomescu, mi-a vorbit despre gerul de la sfârşitul lui ianuarie 1960, când bacul pe care locuia trosnea sub presiunea gheţii, iar puntea puşcăriei plutitoare ajunsese depozit de morţi. Locul era strâmt, morţii erau mulţi, aşa că se găsise soluţia să fie legaţi doi câte doi, faţă către faţă, înghesuiţi, semănând ei înşişi cu nişte maldăre de stuf ceva mai scurte şi mai subţiri. Înfrăţiţi prin suferinţă, bandiţii se înfrăţeau şi în moarte. Pământul îngheţat refuza să-i primească, aşa că zăceau înşiraţi, în aşteptarea dezgheţului. Abia către primăvară i-au dus şi i-au îngropat în cimitirul de la Chilia Veche sau Periprava, iar cineva care a ajutat la transportarea lor mi-a spus că aveau buzele, nările, pleoapele şi alte părţi moi mâncate de şobolani.
 

Ţinându-ne în braţe strâns

 
..Iarna nu m-a prins în largul mării de stuf, ci la ţărmul ei, în colonia Grindu, un lagăr satelit al Peripravei, la câţiva kilometri depărtare de pădurea Letea. Din pădurea aceea am cărat lemne mai toată iarna. Încolonaţi ordonat, câte cinci pe rând, ţinându-ne de braţe strâns, păziţi cu automate şi câini-lupi, înjuraţi şi bătuţi, eram duşi aproape zilnic printre dune de nisip şi pe sub stejari cu ramuri încărcate de vâsc, până la nişte grămezi de uscături, de unde ne întorceam în dezordine, cocoşaţi sub greutatea cioatelor şi crengilor ce urmau să încălzească locuinţele gardienilor. Nouă, bandiţilor, nu ne trebuia foc, pentru simplul, practicul, binecuvântatul motiv că barăcile noastre nu fuseseră prevăzute cu sobe.
 
Florin Pavlovici (n. 1936), student la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, a fost arestat în februarie 1959,  alături de alţi colegi de facultate, fiind acuzat de „complot contrarevoluţionar”. A fost condamnat la 5 ani închisoare pentru crimă de ”uneltire cotnra ordinii sociale”. A trecut prin închisorile Jilava şi Gherla şi lagărele de muncă Salcia, Giurgeni, Peripava.
 
După eliberare (31 ianuarie 1964), s-a înscris la Facultatea de Limbi Germanice din cadrul Universităţii Bucureşti.  Este autorul uneia din cele mai interesante cărţi despre gulagul românesc post-1958, "Tortura, pe înţelesul tuturor" (Cartier 2001, Fundaţia Academia Civică 2011).
 
La ieşirea din închisoare a fost pe rând muncitor, funcţionar, contabil, până în 1966. Din 1969, timp de 30 de ani, este redactor la Radioteleviziune. Consemnează o scurtă carieră de critic literar la sfârşitul anilor 60, urmată de o activitate de traducător. În 2001 este distins cu Premiul special pentru debut ("Laurentiu Ulici") al Uniunii Scriitorilor, pentru lucrarea "Tortura, pe întelesul tuturor". 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările