Prognoza meteo: Cum se anunţă vremea la toamnă. În ce regiuni se prelungeşte vara, când loveşte frigul şi cât va ploua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldura sufocantă mai scade în intensitate la mijlocul săptămânii când se anunţă precipitaţii şi o uşoară răcorire. Cu toate acestea, temperaturile sunt mai ridicate decât ar fi în mod normal pentru începutul toamnei.

 „Sunt temperaturi puţin mai mari decât cele obişnuite pentru această perioadă. O vreme călduroasă pentru această perioadă”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Robert Manta, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Conform meteorologului, începutul săptămânii poate să aducă uşoare schimbări sub aspectul precipitaţiilor, în special în zonele de munte.

„Valorile termice rămân destul de mari, între 28 şi 34-35 de grade, izolat caniculă în zona de câmpie, iar în zonele montane, de la precipitaţiile izolate pot să apară pe spaţii mai mari, să plouă pe arii mai extinse. Momentan, în următoarele zile, nu ne aşteptăm la condiţii de toamnă, temperaturile rămân mari şi la începutul săptămânii, poate de miercuri poate apărea o schimbare sub aspect termic, temperaturile să mai scadă puţin, să apară precipitaţii ceva mai extinse şi în zonele joase. Primele schimbări ar urma să apară pe la mijlocul săptămânii, dar momentan nu par semnificative”, mai anunţă meteorologul.

Şi marţi, 3 septembrie,  vremea călduroasă va persista, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil şi doar izolat după-amiază la munte, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 şi 34 de grade, iar cele minime se vor situa între 12 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. 

Prognoza meteo până pe 30 septembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a dat publicităţii prognoza pentru o lună. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizatede către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de mediaperioadei 1993-2016. 

Săptămâna 02.09.2019 – 09.09.2019

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile sudice, estice şi sud-estice. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii ţări. 

Săptămâna 09.09.2019 – 16.09.2019

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei în estul şi sud-estul ţării, iar în rest vor fi uşor excedentare. Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Săptămâna 16.09.2019 – 23.09.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în regiunile estice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.  Regimul pluviometricva fi uşor excedentar în regiunile vestice şi nord-vestice dar şi uşor deficitar în regiunile sudice. În restul teritoriului, cantităţile de apă vor fi apropiate de cele normale aleintervalului.

Săptămâna 23.09.2019 – 30.09.2019

Mediile valorilor termicevor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite