O bătrână, găsită carbonizată în casă. Focul devastator a fost provocat de o lumânare uitată aprinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a mistuit locuinţa FOTO Adevărul
Focul a mistuit locuinţa FOTO Adevărul

O lumânare uitată aprinsă i-a adus sfârşitul unei bătrâne din comuna Grădiştea. Femeia a ars de vie şi nu a mai avut putere să se salveze din cauza fumului dens şi a flăcărilor uriaşe care i-au cuprins locuinţa.


Pompierii au intervenit mai bine de ore pentru stingerea incendiului, însă, din păcate, pentru pensionară nu s-a mai putut face nimic. I.P. de 87 de ani, a fost găsită carbonizată în apropierea uşii, pe holul locuinţe. Un singur pas ar mai fi avut până în exterior, însă flăcările au răpus-o. Alarma s-a dat duminică seară, în jurul orei 20.00, când vecinii femeii din comuna Grădiştea au observat vâlvătaia.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperişului casei, pe toată suprafaţa acestuia, cât şi în interiorul locuinţei. Conform primelor cercetări, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări uitate aprinse.Două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore şi 10 minute.

Pe timpul operaţiunilor de stingere, pompierii militari au găsit în holul locuinţei, pe podea, în apropierea unei uşi şi trupul carbonizat al proprietarei, în vârstă de 87 de ani.   
 

Vă recomandăm şi:

40 de hectare de mirişte, incendiate la Săruleşti. Ce amenzi riscă cei care dau foc resturilor vegetale

Anchetă preliminară. Focul la bazar a fost pus intenţionat, incendiul a făcut pagube de 50.000 de lei

Bazarul de la Orizont, cuprins de flăcări violente, poliţia a deschis o anchetă

Un scurtcircuit a făcut pagube de 30.000 la Chirnogi. Incendiul a fost stins în 2 ore

Un apartament din Olteniţa a ars ca o torţă de la un bec incandescent. 17 locatari ai blocului, evacuaţi

Incendiu devastator la o fermă agricolă. Focul, stins în 17 ore de pompieri

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite