Foc pus intenţionat. 85 de hectare de mirişte, pârjolite de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul, pus de persoane neidentificate Foto:Arhivă Adevărul
Focul, pus de persoane neidentificate Foto:Arhivă Adevărul

Zile de foc pentru pompierii călărăşeni. 85 de hectare de mirişte au fost incendiate la sfârşitul săptămânii trecute.


Sâmbătă seară, pe 20 septembrie, alarma s-a dat în satul Pelinu, unde 25 de hectare de mirişte de porumb fuseseră aprinse de o persoană neidentificată. După 3 ore, focul a fost stins, fără să se înregistreze pagube materiale. Tot la Lehliu-Gară, câteva ore mai târziu, un alt apel anunţa un incendiu de mirişte la Înfrăţirea. Aici se aprinseseră 40 de hectare.
La sosirea echipajului specializat de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu mult fum. Potrivit primelor cercetări, se pare că incendiul a fost provocat de către o persoană necunoscută. Pe 21 septembrie, duminică, pompierii au intervenit în satul Arţari pentru lichidarea unui incendiu de mirişte care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare. La această intervenţie, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 55 de minute.
 

Vă recomandăm şi:

Vâlvâtaie în apropiere de DN3 Bucureşti-Călăraşi. 230 de hectare de mirişte, cuprinse pe flăcări

Pârjol. 30 de hectare de mirişte, incendiate la Perişoru

Zece hectare de mirişte de grâu, incendiate intenţionat la Dor Mărunt. Fumul a închis traficul pe A2

Incendiu la Zimbru. Un necunoscut a incendiat 25 hectare de mirişte

Incendiu devastator la Spanţov. 15 hectare de mirişte, incendiate intenţionat

Foc declanşat de furtună. Un trăsnet a aprins 5 tone de paie la Borcea

Pârjol. 15 hectare de mirişte, incendiate de un necunoscut la Olteniţa

Petrecere incendiară în localitatea Constantin Brâncoveanu. 6 tone de furaje, făcute scrum de un foc de artificii

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite