Femeia paralizată care s-a născut cu acul în mână. Cum arată cusăturile minunate pe etamină care au ajutat o româncă grav bolnavă să răzbească în viaţă

Publicat: 27.01.2016 13:11

Ultima actualizare: 06.08.2022 12:40

Cele mai frumoase cusături cu motive populare pe etamină ies din mâinile unei femei pe care soarta a pedepsit-o cumplit. Născută cu paralizie la ambele picioare, Enuţa Petcu, de 58 de ani, îşi duce demn viaţa, în comuna călărăşeană Dichiseni, printre cântece şi mileuri.

Nu-şi plânge de milă. Din contra, este un exemplu de ambiţie, perseverenţă şi optimism. Lecţia de viaţă pe care o oferă zi de zi celor din jur este uimitoare. Are mereu forţa de a depăşi orice obstacol şi de a nu se lăsa învinsă de durerile fizice şi rănile din suflet. Nu a fost căsătorită niciodată, iar de grijă îi poartă o soră cu 15 ani mai în vârstă, pentru că are nevoie permanentă de însoţitor.

„Viaţa mea au fost acul şi aţa. Aşa m-am pomenit. Cred că am început să cos la vârsta de 4 ani, ajutată de mătuşi şi de bunica. Mi-am dat seama că este cel mai frumos lucru care mi se întâmplă. Aşa a fost copilăria mea, ac şi aţă”, povesteşte femeia, în vârstă de 58 de ani, din comuna Dichiseni. Sora mai mare care a îngrijeşte, pentru că Enuţa are nevoie permanentă de însoţitor, fiind încadrată la gradul I de handicap, o alintă şi-o protejează ca pe un copil. Se au una pe cealaltă şi-şi duc zilele, împovărate de griji în inima Bărăganului.

„De 15 ani sunt lângă ea, de când s-a prăpădit mama noastră. Trebuie să aibă grijă şi de ea cineva. Ne descurcăm greu, pentru că în orice familie sunt necazuri, cheltuieli, dar facem faţă. Ne avem una pe cealaltă, ne ştim durerile şi asta ne motivează să o luăm de la capăt în fiecare zi”, spune Maria Munteanu, de 73 de ani, sora Enuţei.

Singurul rost în viaţă

Ca să poată locui decent, casa bătrânească a fost renovată, iar cele două, cu sprijinul celorlalţi fraţi şi al nepoţilor, au reşit să-şi creeze toate condiţiile. De un singur lucru ar mai avea nevoie, un cărucior performant pentru transportul Enuţei deoarece se descurcă foarte greu cu cel pe care îl are. Merge şi ajutată de un baston, câţiva paşi, însă efortul este unul deosebit.

„Încerc să mă ridic, să fac şi mişcare, viaţa este frumoasă, e păcat să trecem cu lacrimi peste toate zilele pe care le avem de trăit”, spune Enuţa Petcu. În fiecare zi, de dimineaţă şi până seara, Enuţa se pierde printre modele populare şi schiţe de lucru.

Lângă gura sobei, pe o canapea, îşi cânta dorurile, în timp ce mâinile îi merg pe bucata pe pânză lăsând în urmă culori vii şi peisaje de poveste. „Asta este refugiul ei, este, practic, existenţa ei, astfel şi-a găsit un rost în viaţă”, spune cu lacrimi în ochi sora femeii, în timp de Enuţa cântă melodii populare ale îndrăgitei Maria Ciobanu.

Sute de piese lucrate manual

Destinul femeii a fost marcat de suferinţă încă din copilărie. Familia a luptat din răsputeri s-o ajute să se vindece, ducând-o la mai mulţi medici, însă diagnosticul a fost acelaşi: paralizie infantilă. Nimeni nu ştie din ce cauză s-a născut astfel, nimeni nu i-a găsit leacul. Cu toate acestea, viaţa grea nu a învins-o. Povesteşte cu emoţie în glas cum s-a îndrăgostit de cusăturile populare şi câtă muncă se adună într-un ştergar sau o faţă de masă.

„Lucrez cam două săptămâni la un prosop popular, iar o faţă de masă poate să dureze şi o lună. Depinde ce fel de model aleg, cât este de complicat, câte culori folosesc. Probabil am făcut sute până acum, mă bucur când oamenii apreciază pasiunea mea şi păstrează cu drag lucrurile cusute”, spune Enuţa Petcu.

Aţa de cusut pe care o foloseşte este scumpă, între 8 şi 10 lei un scul, iar o bună parte din pensia de handicap şi a surorii care o îngrijeşte se duce pe medicamente, hrană şi cele necesare cusutului.

„De multe ori mai primesc şi de la diverse persoane comenzi pentru milieuri, însă nu mereu aduc şi aţa pentru cusut. Un mileu cusut ajunge la 25-30 de lei”, precizează femeia.

De când se ştie a cusut pe aproape orice: şi pe sac de rafie sau de pânză, atunci când familia nu-şi permitea să cumpere aţă. „Pentru că e o pasiune şi am această dragoste pentru tradiţia populară, nu prea pot să stau. M-aş îmbolnăvi şi mai rău dacă nu aş face ceva”.

A muncit în copilărie

Chiar dacă nu a putut să aibă o profesie din cauza suferinţelor fizice Enuţa Petcu a mers la şcoala gimnazială din comună, iar apoi timp de 6 luni la şcoala profesională de la Nicolina, din judeţul Iaşi. „Nici acum nu ştiu de ce nu am fost acceptată acolo şi după 6 luni m-au trimis acasă, pentru că aveam colegi cu infirmităţi mult mai grave decât ale mele”, spune cu amărăciune femeia.

Chiar şi aşa, niciodată nu s-a sfiit să muncească, atât cât a putut. Încă din copilărie, părinţii au învăţat-o să se facă utilă. Mergea împreună cu ei la CAP, la sortat legume sau la cules plante medicinale. „Au ştiu să mă sprijine şi să mă încurajeze, în ciuda dramei pe care o trăiesc de la naştere. Dar eu sunt o persoană optimistă şi datorită credinţei pe care o am trec peste orice obstacol”, spune Enuţa Petcu.