Coralia Constantin, psihoterapeută, despre tulburarea ADHD la copii:„Are dificultăţi de concentrare“
0
Psihoterapeuta Coralia Constantin explică faptul că tulburarea ADHD poate fi cauzată atât de bagajul genetic, cât şi de factorii psiho-sociali în care se dezvoltă copilul. Deşi nu sunt cunoscute cu exactitate cauzele acestei boli, există câteva repere care, odată ameliorate, ajută la buna gestionare a momentelor de criză
Diagnosticarea copiilor cu ADHD este adeseori o provocare: lipsa de atenţie şi greşelile pe care le fac sunt puse pe seama altor cauze şi nu îi determină pe părinţi să ia în considerare un consult la specialist. Psihoterapeuta Coralia Constantin (26 de ani), de la Clinica Oana Nicolau din Bucurelti, explică ce simptome iniţiale are ADD/ ADHD, cum poate fi ajutat un astfel de pacient, precum şi ce riscuri prezintă o astfel de tulburare lăsată netratată. Specialista spune că ajutorul specializat îl va feri pe viitorul adult de problemele de agresivitate, nesupunere socială şi de adicţii şi îl poate ajuta pe copil sau adolescent să ţină boala în frâu.
„Weekend Adevărul“: Cum recunoaştem tulburarea de deficit de atenţie şi hiperdinamism (ADHD) la copii?
Coralia Constantin: ADHD reprezintă un sindrom tot mai frecvent al copilului cu vârsta sub 7 ani, asociind un deficit de concentrare a atenţiei, o distractibilitate crescută cu o hiperactivitate – acel neastâmpăr al copilului, care pare să nu vrea să stea pe scaun la fel ca ceilalţi, nu ascultă de adult, poate deveni irascibil şi impulsiv. Sunt anumite obiecte de studiu la care copilul cu ADHD poate avea rezultate remarcabile, pe când la altele este distras, neproductiv şi este posibil chiar să înceapă să deranjeze orele.
A doua caracteristică, aproape omniprezentă în tulburarea de deficit de atenţie, este impulsivitatea cuvântului sau a faptei, însoţită de o reactivitate emoţională slab controlată. Copilul cu ADHD se poate cu greu reţine să nu-i întrerupă pe ceilalţi, i se pare că este un chin să-şi aştepte rândul în tot felul de activităţi. Hiperactivitatea este a treia caracteristică frapantă, exprimându-se prin dificultatea de a rămâne fizic nemişcat, dar poate fi prezentă şi în forme care nu sunt imediat evidente. Va fi, probabil, vizibil un anumit comportament: bătăi uşoare cu degetele de la mâini sau de la picioare, roaderea unghiilor, vorbitul excesiv.
Ce anume din comportamentul unui copil trebuie să ne dea de gândit într-o fază iniţială?
Simptomele centrale ale ADHD sunt deficit de atenţie şi hiperactivitate-impulsivitate. Hiperactivitatea şi impulsivitatea sunt mai des întâlnite la băieţi, în timp ce la fete se descrie mai frecvent deficitul de atenţie. Deseori, copilul nu reuşeşte să fie atent la detalii sau face greşeli din neglijenţă la teme, la lucru sau în alte activităţi. Are dificultăţi de concentrare a atenţiei în sarcini de lucru sau de joacă.
Deseori, nu ascultă, nu este atent atunci când i se vorbeşte direct. Are deseori dificultăţi în organizarea sarcinilor şi a activităţilor. Adesea evită, refuză, ezită sau manifestă neplăcere în angajarea unor sarcini de lucru care presupun un efort mental susţinut. Pierde lucruri necesare îndeplinirii sarcinilor sau activităţilor, de exemplu caietele, instrumentele de scris, temele, manualele. Este deseori distras de stimuli externi marginali sau uită des activităţile cotidiene.
Cauzele afecţiunii nu sunt pe deplin cunoscute
Care sunt cauzele care pot duce la o astfel de tulburare?
Cauzele hiperactivităţii cu deficit de atenţie nu sunt cunoscute cu certitudine. Se presupune că sunt implicaţi factorii genetici, mecanismele neurologice, aspecte care ţin de sarcină şi complicaţiile la naştere, unele condiţii medicale din copilărie şi adolescenţă, existenţa unui deficit al funcţiei neuro-psihologice şi rolul factorilor psiho-sociali. S -a ajuns totuşi la concluzia că hiperactivitatea cu deficit de atenţie are atât o determinare genetică, cât şi de mediu. Evoluţia tulburării este afectată de relaţiile interpersonale, de evenimentele de viaţă şi de tratament.
Tulburarea are o puternică bază neurologică şi este asociată cu complicaţii prenatale sau din timpul naşterii mai mari decât e normal, iar în unele cazuri apare ca un rezultat direct al unor boli sau traume la nivelul sistemului nervos central.
La ce vârstă se poate pune un diagnostic corect?
Un copil poate fi diagnosticat ca suferind de hiperactivitate cu deficit de atenţie dacă prezintă cel puţin opt dintre simptome înainte de vârsta de 7 ani şi pe o perioadă de cel puţin şase luni.
Lăsată netratată, la ce poate duce această afecţiune?
ADHD are o evoluţie defavorabilă, prezisă în special din coexistenţa tulburării de conduită, în unele
cazuri a IQ-ului scăzut şi tulburării mintale severe la părinţi. Indivizii hiperactivi vor avea probleme cu agresivitatea, de conduită şi cu violarea normelor legale şi sociale în timpul adolescenţei, iar ca adulţi au tendinţa de a avea comportamente antisociale.
Cea mai comună arie de inadaptare este în activitatea şcolară, unde indivizii hiperactivi au tendinţa să repete clasa, necesită educaţie specială, sunt suspendaţi pentru conduita inadecvată, exmatriculaţi.
De aceea, indivizii hiperactivi ating cel mai adesea un nivel educaţional inferior persoanelor normale de aceeaşi vârstă şi capacitate intelectuală. Aproximativ 35 % din copiii hiperactivi vor prezenta dificultăţi de învăţare – întârzieri pe planul aptitudinilor lexice, grafice şi matematice –, în afara simptomelor specifice tulburării.
La majoritatea indivizilor care prezintă simptome asociate ADHD s-a înregistrat în adolescenţă abuzul de substanţe toxice, în special tutun şi alcool. La indivizii hiperactivi fără tulburări de conduită această tendinţă se încadrează în limitele populaţiei normale.
Cum se tratează ADHD
Ce trebuie să facă părinţii dacă observă ceva în neregulă la copil, cui trebuie să se adreseze?
Abordarea este multidisciplinară: medicală, psihologică şi educaţională. Programul terapeutic va fi recomandat de către medicul specialist după formularea diagnosticului şi va cuprinde, după caz: medicaţie specifică, intervenţie psihoterapeutică – terapie comporamentală, terapie de familie – şi psiho-educaţie adresată pacientului şi familiei. Copiii şi adulţii cu ADHD au nevoie de îndrumare şi înţelegere din partea părinţilor, familiilor şi a profesorilor, pentru a-şi atinge potenţialul şi a avea succes.
Există mai multe tipuri de terapie pentru ADHD?
Da. Terapia comportamentală, prin care o persoană învaţă cum să-şi schimbe şi să-şi monitorizeze propriul comportament, dar şi cum să înveţe să se aprecieze când a reuşit să se comporte aşa cum doreşte. Prin terapia cognitiv-comportamentală o persoană învaţă cum să fie conştientă de propriile gânduri şi sentimente şi cum să şi le accepte pentru a îmbunătăţi concentrarea. Iar terapia familială implică şi membrii familiei persoanei afectate de ADHD.
Ce trebuie să facă un pacient cu ADD/ ADHD?
Igiena somnului. Adultul cu ADD este adesea o pasăre de noapte, iar copilul se teme să meargă la culcare şi să stingă lumina. Aşa că un program strict de somn este imperativ.
Nutriţia. Majoritatea adulţilor cu ADD nu au mese regulate, însă e necesară o bună organizare şi la acest capitol. Părinţii trebuie să se asigure că îi dau copilului mâncăruri nutritive şi atractive, servite într-o atmosferă ferită de tensiuni şi cu intenţia de a fi consumate pe îndelete.
Natură şi recreere. Atât copiii, cât şi adulţii trebuie să aibă în vedere perioade de recreere, preferabil în natură, care hrănesc mintea şi eliberează corpul. Atenţie, e o deosebire între distracţie şi recreere: a te uita la TV poate fi distractiv, dar nu e un proces recreativ.
Meditaţie şi mindfulness. Problema ADD poate fi rezolvată doar dacă adoptăm o viziune echilibrată despre nevoile noastre ca fiinţe umane. Este important să acordăm atenţie corpului şi să cerem ajutor pentru dezlegarea nodurilor psihologice care ne leagă. Meditaţia şi sesiunile de mindfulness pot ajuta la echilibrarea psihicului.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
