Arme deţinute ilegal, confiscate de poliţişti. Suspectul, care a tras două focuri, a fost arestat la domiciliu

Arme deţinute ilegal, confiscate de poliţişti. Suspectul, care a tras două focuri, a fost arestat la domiciliu

Armele deţinute ilegal au fost confiscate FOTO IPJ Călăraşi

Un bărbat din Tămădău Mare a fost reţinut de poliţişti şi plasat ulteior  în arest la domiciliu pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată. El este acuzat că a ameninţat cu o armă un tânăr, în vârstă de 27 de ani, tragând două focuri cu un pistol.

 
Conform IPJ Călăraşi, la 24 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi de un tânăr în vârstă de 27 de ani despre faptul că asupra sa au fost trase focuri de armă, Aceste a a povestit că, în timp ce se afla pe o stradă din comuna Tămădău Mare, judeţul Călăraşi, împreună cu alte 3 persoane, pe fondul unui conflict mai vechi, au fost ameninţaţi cu acte de violenţă de către un bărbat în vârstă de 41 de ani. Totodată, acesta a executat două focuri cu un pistol în direcţia vehiculului în care se aflau persoanele în cauză.
 
Pe 25 iulie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o percheziţie la locuinţa bărbatului în vârstă de 41 de ani, din comuna Tămădău Mare, ocazie cu care au fost confiscate două arme neletale şi 2 cartuşe corespunzătoare armelor.
 
Ca urmare a cercetările desfăşurate cu operativitate, poliţiştii au constatat că acesta nu figurează ca persoană fizică autorizată pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, fapt pentru care au procedat la ridicarea armelor în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, s-a stabilit faptul că muniţia şi armele găsite au fost achiziţionate din Cehia şi ulterior  transportate în România, fără a fi prezentate organelor vamale de control.
 
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub arest la domiciliu pentru 30 de zile.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi contrabandă calificată.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: