Regizorul Tudor Giurgiu va fi în Buzău, la proiecţia filmului despre moartea procurorului Panait

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Giurgiu Mihai Constantin premiera film „De ce eu?” FOTO David Muntean

Filmul inspirat de controversatul caz al procurorului Cristian Panait, ”De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea două proiecţii speciale la Sala Mare a Consiliului Judeţean din Buzău, sâmbătă, 4 aprilie, de la 17.00 şi 19.30. La proiecţia de seară, regizorul Tudor Giurgiu şi o parte din echipă vor discuta cu publicul despre cazul controversat care a inspirat scenariul.

Cei interesaţi să participe la proiecţia filmului pot cumpăra bilete de la sediul Teatrului „George Ciprian”, de luni până joi în intervalul 8.30-16.00, vinerea în intervalul 8.30-13.00 şi, în ziua evenimentului, în intervalul 10.30-16.00. Preţul unui bilet este 10 lei.

Alegerile au trecut şi filmul „De ce eu?” continuă să stârnească interesul publicului care ştie câte ceva despre povestea tânărului procuror Panait. Acesta  s-a sinucis, în 2002, după ce i s-a dat să rezolve un dosar care îl viza pe un alt procuror care a îndrăznit să ceară arestarea fiului unui prefect PSD. Dincolo de circumstanţele ciudate în care Cristian Panait a murit, de numele său este legată o premieră cel puţin curioasă: „expertiză psihiatrică post-mortem”, dosarul fiind ulterior clasat.

Regizorul Tudor Giurgiu s-a încumetat să ecranizeze povestea procurorului Panait şi chiar dacă unii i-au reproşat că nu a atins cele mai importante elemente ale dosarului, mizând pe o producţie comercială, filmul are succes la public. „De ce eu?” a fost văzut până în prezent de peste 45.000 de spectatori, în cinematografele din România.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite