Pompierii buzoieni şi militarii Diviziei 2 Infanterie, trimişi la Galaţi pentru a veni în sprijinul comunităţilor afectate de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inundaţiile din judeţul Galaţi au dus la pierderea a nouă vieţi omeneşti
Inundaţiile din judeţul Galaţi au dus la pierderea a nouă vieţi omeneşti

Detaşamentul de Pompieri Buzău a trimis în judeţul Galati şapte subofiţeri, cinci motopompe de capacitate mare, o instalaţie de filtrare a apei, un autocamion şi o autoutilitară. Angajaţii ISU Buzău vor acţiona în zonele afectate de inundaţiile provocate de ploile torenţiale din noaptea de miercuri spre joi.

Totodată, 89 de militari din cadrul Diviziei 2 Infanterie, cu trei utilaje aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, au acţionat în zona localităţilor Măstăcan, Costache Negri şi Pechea, din judeţul Galaţi.

Militarii au acţionat pentru ajutarea populaţiei şi limitarea efectelor inundaţiilor produse în noaptea de miercuri spre joi în acea zonă. În cursul după-amiezii de joi, militarii au transportat şi împărţit peste 20 de tone de apă minerală localnicilor afectaţi de inundaţii din localităţile Cuza Vodă, Pechea, Griviţa, Costache Negri, Cudalbi, Valea Mărului şi Cuca.

Nouă persoane au decedat în urma inundaţiilor produse în judeţul Galaţi, potrivit unei raportări a Prefecturii Galaţi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite