Pelerinajul de Florii, programat pe traseul dintre Parcul Crâng şi Catedrala Arhiepiscopală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei va organiza sâmbătă, 8 aprilie 2017, tradiţionala procesiune organizată în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. În municipiul Buzău, evenimentul va începe la ora 16.30, în Parcul Crâng, lângă biserica Sfânta Filofteia, cu citirea rugăciunii de binecuvântare a stâlpărilor.

Credincioşii, cu ramuri de salcie în mâini, vor pleca în procesiune pe următorul traseu: Parcul Crâng - Bd. Nicolae Bălcescu - Bd. Unirii - Str. Obor - Catedrala Arhiepiscopală Înălţarea Domnului. În cadrul procesiunii, vor avea loc două opriri: la biserica Sfântul Spiridon (Bd. Nicolae Bălcescu) şi la Catedrala Copiilor Sfântul Sava (Bd. Unirii), unde vor fi rostite rugăciuni.

Toţi participanţii vor fi întâmpinaţi, în pridvorul Catedralei Arhiepiscopale, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care va oficia slujba de sfinţire a icoanei praznicului şi de binecuvântare a pelerinilor, apoi va rosti un cuvânt de învăţătură. În continuare, ierarhul locului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi, în locaşul de cult, Vecernia Floriilor.

La final, în aghiasmatarul din curtea catedralei, vor fi scoase spre închinare, alături de icoana Intrării Domnului în Ierusalim, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina şi ale Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite