VIDEO O cisternă cu 25 de tone de motorină s-a răsturnat pe drumul dintre Buzău şi Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat FOTO Arhiva Adevărul
O cisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat FOTO Arhiva Adevărul

Pericol de explozie, lângă municipiul Buzău, în urma unui accident rutier. O autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat într-un şanţ, luni după-amiază, pe drumul care face legătura între Buzău şi Brăila. Din cauza şocului, la capacele cisternei s-au produs fisuri prin care se scurgea motorină, pe câmp. Bărbatul care se afla la volanul cisternei a reuşit să iasă singur din vehicul.


Autocisterna se deplasa de la Ploieşti, spre Galaţi, cu o încărcătură de peste 25 de tone de motorină. Când a ajuns la kilometrul 7 al drumului naţional 2B, care leagă Buzăul de Brăila, în dreptul intersecţiei către localitatea Ţinteşti, şoferul a tras brusc de volan, pentru a evita impactul cu un autoturism din faţă, al cărui şofer a încetinit pentru a vira pe un drum comunal, apoi s-a răsturnat în afara carosabilului.

”Şoferul autocisternei, pe fondul neadaptării vitezei în conducere şi a faptului că nu a păstrat distanţa regulamentară suficientă faţă de autovehiculul care se deplasa în faţa sa, în momentul în care acesta a încetinit pentru a efectua un viraj la stânga pe un drum lateral, acesta a frânat brusc, a virat uşor dreapta, şi s-a răsturnat în şanţul marginal”, a declarat cms. Vasile Nicolae, de la Poliţia Rutieră Buzău.

Şoferul, un brăilean de 44 de ani, a reuşit să iasă din vehicul, apoi a anunţat la 112 că în urma accidentului a observat scurgeri de motorină din cisternă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a trimis două autospeciale cu apă, pentru a preveni aprinderea combustibilului, iar Poliţia Rutieră a restricţionat circulaţia pe drumul naţional, atât pentru maşini, cât şi pentru pietoni.

După ora 13.00, traficul rutier pe drumul naţional 2B a fost deviat pe o rută ocolitoare, ca măsură de siguranţă pe durata intervenţiei unei macarale, chemată să repună vehiculul pe roţi. Specialiştii au ales ca degajarea zonei să se realizeze abia după ce se asigură transferul motorinei într-o altă cisternă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite