FOTO Vinetele Camelia, soi botezat după numele cercetătoarei care l-a creat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În curând vor apărea în pieţele din toată ţara vinetele Camelia, albe, mai gustoase şi mai cremoase decât cele tradiţionale. Sunt încă în faza de omologare la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. Noul soi a fost botezat după numele tinerei cercetătoare care s-a preocupat de crearea acestui soi de vânătă.

Camelia Bratu este unul dintre cercetătorii de bază ai Staţiunii Legumicole din Buzău. Răspunde de tot ce înseamnă ameliorarea şi aclimatizarea soiurilor de pătlăgele vinete. 

Nu este o sarcină simplă, deoarece adaptarea unor legume din alte zone de pe glob la clima şi solul ţării noastre se face pe durata multor ani, cu numeroase intervenţii inclusiv la nivel de celulă.

De şase ani, de când este cercetător la Experimentala din Buzău, munceşte la îmbunătăţirea unui soi de vinete albe. A devenit şi mai responsabilă cu rodul muncii sale după ce colegii i-au făcut o surpriză atunci când trebuia înregistrată noua legumă în documentele pentru omologare.

”Recunosc că numele a fost pus la propunerea echipei noastre. Au vrut să mă apropie şi mai mult de colecţia pe care o am în grijă, aceea de pătlăgele vinete, şi a propus ca numele unuia dintre soiurile pe care le scoatem pe piaţă să-mi poarte numele”, spune Camelia Bratu.

”Am încercat ca grupul de cercetători pe care îl coordonez să-l implic în munca de cercetare pe specii şi Camelia a acceptat să lucreze pe această specie, pătlăgele vinete. Atunci, sigur, prima creaţie căreia i-a venit rândul pentru a fi omologată, acest soi de vinete albe, am botezat acest soi Camelia, şi a început să îndrăgească mai mult această specie şi sperăm să scoată şi alte soiuri şi să ducă mai departe munca de cercetare”, spune Costel Vânătoru, cercetător.

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă Buzău deţine o colecţie bogată de vinete. Are în lucru peste 280 de varietăţi de pătlăgele vinete, albe, tigrate, mov, negre, indigo sau roşii, care nu au fost cultivate niciodată pe teritoriul României. O parte dintre aceste varietăţi au fost stabilizate şi propuse pentru omologare, aşa cum este şi vânăta Camelia.

Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău a fost înfiinţată în 1957, sub numele de Staţiunea Experimentală, ca unitate strategică de cercetare şi dezvoltare pentru zona bazinului legumicol Buzău şi a judeţelor limitrofe. 

Instituţia are în structura sa un număr de peste 60 de angajaţi, dintre care 13 sunt cercetători în horticultură.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite