Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Dan Ciobotaru a murit pe 23 iunie 2010

Numele unui militar decedat în Afanistan, Dan Ciobotaru, din Buzău, va fi atribuit unei străzi din satul natal al eroului, la 11 ani după tragedie. Vestea a ajuns la urechile parinţilor acestuia, însă pare a nu mai avea vreun efect de alinare, după atâta vreme în care familia spune că a adunat doar suferinţă, frustrări şi necazuri.

După ce le-a fost înjumătăţită indemnizaţia de urmaşi, soţii Ciobotaru au aflat că trebuie să returneze statului o sumă de bani pe care ar fi încasat-o necuvenit de-a lungul vremii.
 
Au trecut 11 ani de când familia Ciobotaru şi-a pierdut fiul în Afganistan. În 23 iunie 2010, sergentul major Dan Ciobotaru a murit într-un atentat cu bombă pe Autostrada A1, Kabul – Kandahar, în timp ce executa o misiune de patrulare. Avea 28 de ani şi era necăsătorit. 
 
”De fiecare dată când mă duc la biserică şi îi văd crucea, mi se rupe inima de dor. Nu cred că a fost vreo zi să nu plâng şi să nu-l pomenesc în gând, în somn. A fost primul meu copil, ajutorul meu. Am găsit alinare prin ceilalţi doi copii pe care-i mai am, care sunt ascultători, sunt cuminţi, altfel, nu ştiu cum aş fi rezistat”, mărturieşte Luminiţa, mama eroului Dan Ciobotaru.
 
În satul Pinu din comuna buzoiană Brăeşti, în casa în care a crescut militarul, părinţii lui nu îşi pot potoli lacrimile atunci când vorbesc despre fiul lor. Au trecut 11 ani, dar amintirile sunt încă proaspete.
 
”Ultima oară când am vorbit cu el la telefon mi-a spus că vine în curând. După aceea, la câteva zile, au venit trei domni la poartă şi am realizat că s-a întâmplat ceva rău. Eu îi spusesem că o să mor dacă o să văd ceva la ştiri, dar el mi-a zis să stau liniştită, că doar nu o să dea la ştiri mai întâi şi că o să vină trei inşi să mă anunţe. El îmi spusese treburile astea până să plece”, spune mama eroului Dan Ciobotaru. 
 
În deceniul scurs de la tragedie, amintirea eroului Dan Ciobotaru a rămas vie printre oamenii din localitatea natală. Sătenii din Pinu se duc în curtea bisericii, acolo unde este înmormântat, şi îi aprind o lumânare. 
 
Foto Iulian Bunilă 
 
Statul, însă, pare că a uitat de el, iar dovada le-a venit părinţilor eroului Ciobotaru, cu o săgeată înfiptă în inimă. Au primit vestea, în vară, că rămân doar cu jumătate din indemnizaţia de urmaş.
 
”Oamenii din comună îi mai aprind o lumânare când merg la biserică, dar Armata l-a uitat de tot. Mi-au mai tăiat şi indemnizaţia la jumătate. Din peste o mie şi vreo două sute de lei, au mai rămas 670 de lei. Cu banii ăştia poţi să faci o pomană? Pe ei nu-i interesează, dar pe un părinte îl doare. Aceşti bani erau tot pentru sufletul lui”, se plânge Liliana Ciobotaru.
 
 
Mai mult decât atât, părinţii militarului au fost puşi să plătească din urmă o sumă de bani consistentă pe care ar fi încasat-o necuvenit de-a lungul vremii, în urma unei erori.
”M-au sunat ca să le dau înapoi vreo 48 de milioane vechi, pentru că a fost la ei o eroare, la Casa de Pensii, unde virează ei banii. A trebuit să-i dau înapoi, că altfel mă dădeau în judecată. M-am împrumutat la tot satul ca să dau banii înapoi, iar cu ăştia 670 de lei rămaşi nu scap de datorii nici în doi ani. Au spus că e o eroare şi că banii ăştia trebuiau să mi-i oprească de la 1 ianuarie dar că i-am luat necuvenit până în vară. În august mi-a venit o citaţie că trebuie returnaţi”, a declarat Liliana Ciobotaru.
Foto Iulian Bunilă 
 
În comuna Pinu se lucrează la atribuirea numelor pentru fiecare stradă. Fostul primar, acum manager al comunei, a dat asigurări că strada unde militarul a locuit va fi denumită ”Erou Dan Ciobotaru”.
 
”Acum lucrăm la nomenclatorul stradal şi în satul Pinu, iar strada 55, aşa cum e acum, cea pe care s-a născut şi a trăit el şi unde stau părinţii lui, o vom boteza cu numele eroului Dan Ciubotaru. Urmează un proiect de hotărâre, după Anul Nou, iar atribuirea numelui va fi cel târziu la jumătatea anului 2022, pentru că e mai greu cu prinderea în inventarul public”, declară Adrian Perţea, manager primăria comunei Brăeşti.
 
Sergentul major Dan Ciobotaru a fost înaintat în grad de sublocotenent post-mortem. Deasemenea, a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari cu însemne de război. A fost declarat cetăţean de onoare al comunei natale Brăeşti din Buzău. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările