VIDEO Marian Godină, despre bătrâna amendată în Bucureşti: „Doamna Mariana traversase pe roşu, printre maşinile care treceau cu viteză“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Godină a comentat incidentul de la Bucureşti, în care o femeie în vârstă a fost amendată de agenţii de circulaţie pentru că traversaze neregulamentar strada.

Incidentul a fost filmat de un trecător indignat de cele văzute. Potrivit autorului postării, doamna ar fi pornit în traversarea străzii pe culoare verde a semaforului, dar a fost surprinsă în mijlocul străzii pe culoarea roşie, motiv pentru care poliţiştii de la Rutieră ar fi decis s-o amendeze. Marian Godină a explicat într-o postare pe site-ul personal ce crede el că s-a întâmplat, în realitate.

Redăm, mai jos, articolul integral:

Acest articol nu e scris pentru like-uri

În cei 10 ani petrecuţi la Poliţia Rutieră, am văzut morţi mai mulţi decât ar trebui să vadă cineva vreodată. Şi nu în sicrie, ci pe asfalt. Zdrobiţi, târâţi, sfârtecaţi, decapitaţi, dezmembraţi, arşi, rupţi etc.

Pentru că lucram numai în oraş, cele mai multe accidente erau cauzate de traversarea neregulamentară a pietonilor. De fapt şi statistic asta era cauza principală a accidentelor. De obicei, persoanele surprinse şi accidentate ca urmare a traversării neregulamentare erau persoane vârstnice, fiind clar că acestea nu mai au reflexele şi rapiditatea de mişcare din tinereţe.

Din acest motiv, se organizau multe acţiuni pe această linie. Erau acţiunile care îmi displăceau cel mai mult. De ce? E simplu:

Persoanele vârstnice care traversează neregulamentar sunt, în majoritatea cazurilor, pensionari cu venituri foarte mici, pentru care o amendă, fie ea mică pentru traversare, reprezintă un efort financiar enorm.

De multe ori când o astfel de persoană îmi înmâna buletinul, îi vedeam şi cuponul de pensie. Cât ai fi de dur şi de exigent, e foarte greu să-i dai amendă cuiva care are mare nevoie de bani, probabil chiar pentru medicamente.

Latura umană îţi învinge latura profesională.

După o astfel de acţiune, ajungeam la sediu cu un teanc de avertismente scrise. Aş fi putut da şi doar avertismente verbale, dar nu aş fi putut să justific ce am făcut 8 ore la serviciu. Aşa că alegeam să dau avertismente scrise. Ce e un avertisment scris? E un fel de dojenit cu degetul, un fel de „să nu mai faci aşa!”.

Ce finalitate are un astfel de proces-verbal? Din experienţă vă spun că are efect zero.

Adică eu mă făceam că muncesc, iar pietonii „drastic” sancţionaţi se făceau că au înţeles şi că pe viitor nu vor mai traversa aiurea. Asta până când erau iar observaţi de către un poliţist şi din nou avertizaţi.

De multe ori mi s-a întâmplat să mi se spună că „alt poliţist mi-a dat avertisment pentru asta”, dumneavoastră de ce doriţi să mă amendaţi? Mi se confirma astfel că avertismentul primit anterior nu avusese niciun efect.

Şi mă întorceam apoi la morţii de pe şosele. De multe ori m-a cuprins un sentiment de vinovăţie, uitându-mă la câte un cadavru acoperit cu folie şi întrebându-mă dacă nu cumva îi dădusem şi lui un avertisment. Pentru că, gândind cu creierul deconectat de inimă, realizam că o amendă greu de plătit l-ar fi făcut pe viitor să aştepte culoarea verde sau să mai facă 50 de metri până la trecerea de pietoni. Până la urmă, poliţiştii rutieri pentru asta sunt plătiţi, asta e meseria lor, să aplice legea şi să o facă în mod nepărtinitor.

Dacă poliţiştii de la Bucureşti l-ar fi amendat pe un tânăr, nu s-ar fi facut atâta tam-tam. Dar în lege nu scrie că persoanele peste o anumită vârstă pot trece pe roşu.

În plus, citind comentariile de la ştirea cu bătrâna amendată, mă întreb, şi mi-aş dori să vă întrebaţi şi voi, de câte ori aţi înjurat la volan văzând un bătrân traversând aiurea?

Din păcate, în situaţia actuală, în care Poliţia Română este zdruncinată, orice articol pe acest subiect atrage mii de distribuiri şi, implicit, trafic pe site-urile de presă, mai interesate de asta decât de adevăr.

Zic asta pentru că, în cazul în care se dorea, s-ar fi putut afla uşor că doamna Mariana, o doamnă decentă şi cu mult bun simţ, după cum am văzut în video, trecuse pe roşu, printre maşinile care treceau cu viteză.

Tocmai de aceea nici nu a protestat, deoarece ştia foarte bine ce făcuse. Doar că un trecător cu spirit civic s-a gândit să facă el o filmare faină, scoţând din gura femeii ce voia el să audă. Şi atât a lipsit pentru un nou val de repulsie la adresa poliţiştilor.

Doar că treaba nu a stat deloc aşa.

După ce am văzut filmarea, aş putea spune că doamna Mariana e norocoasă. Iar amenda aia nu înseamnă nimic pe lângă ce ar fi putut păţi.

Şi mai sper ca pe viitor să nu mai plătească amenzi, asta pentru că va traversa regulamentar.“ 

Pe aceeaşi temă: 

Godină: Orice poliţist, cât ar fi de idiot, ar intra într-o casă din care se aud ţipete. Procurorul n-a vrut ca răspunderea să pice pe el. Laşitatea în formă pură

Marian Godină, despre cazul fetiţei luate cu mascaţii: Diferenţa dintre mamă şi asistent maternal e salariul

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite