Braşovenii pot merge din nou la Cinema, la Patria

Braşovenii pot
merge din nou la Cinema, la Patria

Filmele lor rula la Cinemateca Patria. FOTOPrimăria Braşov

După mai bine de 15 ani de aşteptare, braşovenii au o nouă sală de Cinema de stat. Primăria Braşov a inaugurat Cinemateca de Patria, o sală de 72 de locuri.

Patria fost cel mai mare cinema al Braşovului, dar a fost lăsat în paragină. Primăria a reuşit să fonduri europene să îl transforme într-un centru cultural. La Patria funcţionează acum Filarmonica Braşov care are o sală superbă, dar se săptămâna aceasta se dă în funcţiune şi sala de cinema. Aici de miercuri până duminică vor putea fi vizionate filme. }n fiecare seară va fi câte o tematică. Miercuri vor fi producţii europene, joi va fi Cinesfera cu intraee liberă, vineri vor fi filme de groază şi SF, sâmbătă dimineaţă vor fi matinee de animaţie pentru copii, sâmbătă după-amiază filme clasice, iar duminică seara vor fi filme de Oscar.  de artră, filme româneşti, filme pentru copii, dar şi pelicule de Oscar.

La fiecare dintre aceste seri de film, intrarea este condiţionată de achitarea unui voucher în valoare de 7 lei (5 lei pentru studenţi şi pensionari). Cu acest voucher însă, amatorii de film îşi pot achiziţiona diverse produse la intrarea în cinematecă, de la apă şi sucuri, la cafea sau popcorn. La filmele de animaţie pentru copii intrarea este liberă.

Programul lunii aprilie
 

MIERCURI 9 APRILIE

20:00
Seara filmului european (intrare pe baza de voucher)
CINEMA PARADISO
NUOVO CINEMA PARADISO (Italia 1988)
Regia: Giuseppe Tornatore
Cu: Philippe Noiret, Salvatore Cascio
Gen film: Dramă/Romantic
Durata: 155 minute


JOI 10 APRILIE
20:00 Cinesfera (intrarea gratuita)
KAGEMUSHA (Japonia 1980)
Regia: Akira Kurosawa
Cu: Tatsuya Nakadai, Tsutomu Yamazaki
Gen film: Dramă/Război
Durata: 179 minute


VINERI 11 APRILIE

20:00 Seara Dracula Film Festival (intrare pe baza de voucher)
COPILUL LUI ROSEMARY
ROSEMARY'S BABY (SUA 1968)
Regia: Roman Polanski
Cu: Mia Farrow, John Cassavetes
Gen film: Horror/Mister/Thriller
Durata: 136 minute

SAMBATA 12 APRILIE

11:00 Matineu copii (intrarea gratuita)
IN CĂUTAREA LUI NEMO
FINDING NEMO (SUA 2013)
Dublat in limba romana
Regia: Andrew Stanton
Gen film: Animaţie
Durata: 101 minute

17:00
Golden Clasics
(intrare pe baza de voucher)
VACANŢĂ LA ROMA
ROMAN HOLIDAY (SUA 1953)
Regia: William Wyler
Cu: Gregory Peck, Audrey Hepburn
Gen film: Comedie/Romantic
Durata: 118 minute

19:30
Mari regizori (intrare pe baza de voucher)
SALVAŢI SOLDATUL RYAN
SAVING PRIVATE RYAN (SUA 1998)
Regia: Steven Spielberg
Cu: Tom Hanks, Matt Damon, Tom Sizemore
Gen film: Dramă/Război
Durata: 170 minute

DUMINICA 13 APRILIE

11:00 Matineu copii (intrarea gratuita)
WALL-E (SUA 2008)
Dublat in limba romana
Regia: Andrew Stanton
Gen film: Animaţie/SF
Durata: 98 minute

17:00 Golden Clasics (intrare pe baza de voucher)
VORBE DE ALINT
TERMS OF ENDEARMENT (SUA 1983)
Regia: James L. Brooks
Cu: Shirley MacLaine, Jack Nicholson, Debra Winger
Gen film: Comedie neagră/Dramă
Durata: 132 minute

19:30 Seara de Oscar (intrare pe baza de voucher)
AMERICAN BEAUTY (SUA 1999)
Regia: Sam Mendes
Cu: Kevin Spacey, Annette Bening
Gen film: Dramă/ Comedie neagră
Durata: 121 minute 


MIERCURI 16 APRILIE

20:00 Seara filmului european (intrare pe baza de voucher)
TOTUL DESPRE MAMA MEA 
TODO SOBRE MI MADRE (Spania 1999)
Regia: Pedro Almodóvar
Cu: Cecilia Roth, Marisa Paredes, Penélope Cruz
Gen film: Dramă/ Comedie neagră
Durata: 101 minute

JOI 17 APRILIE

20:00 Cinesfera (intrarea gratuita)

MENAJ ÎN TREI
3-IRON/ BIN-JIP (Coreea, 2004)
Regia: Kim Ki-Duk 
Cu: Seung-yeon Lee, Hyun-kyoon Lee, Hyuk-ho Kwon |
Gen film: Dramă/Romantic
Durata: 88 minute

VINERI 18 APRILIE

20:00 Seara Dracula Film Festival (intrare pe baza de voucher)
UN VÂRCOLAC AMERICAN LA LONDRA
AN AMERICAN WEREWOLF IN LONDON (Marea Britanie/SUA1981)
Regia: John Landis
Cu: David Naughton, Jenny Agutter
Gen film: Horror/Thriller
Durata: 97 minute

SAMBATA 19 APRILIE
11:00 Matineu copii (intrarea gratuita)
RATATOUILLE (2007)
Dublat in limba romana
Regia: Brad Bird
Gen film: Animaţie
Durata: 110 minute

17:00
Golden Clasics (intrare pe baza de voucher)
JESUS CHRIST SUPERSTAR (SUA 1973)
Regia: Norman Jewison
Cu: Ted Neeley, Carl Anderson
Gen film: Operă rock/Muzical
Durata: 108 minute

19:30
Mari regizori (intrare pe baza de voucher)
ULTIMA ISPITA A LUI IISUS
THE LAST TEMPTATION OF CHRIST (SUA1988)
Regia: Martin Scorsese
Cu: Willem Dafoe, Harvey Keitel
Gen film: Dramă/Ecranizare
Durata: 164 minute


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: