Amenzi pentru protestatarii din Braşov care i-au primit pe liderii ALDE cu un sicriu. Ce sancţiuni au primit din partea Jandarmeriei

Amenzi pentru protestatarii din Braşov care i-au primit pe liderii ALDE cu un sicriu. Ce sancţiuni au primit din partea Jandarmeriei

FOTO: Observatorul de Braşov

Participanţii la mitingul organizat duminică, 12 mai, de ALDE la Braşov au fost huiduiţi de un grup de aproximativ 30 de protestatari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceştia au venit cu un sicriu pe care l-au numit „autobuzul lui Tăriceanu" şi cu o cruce. Observatorul de Braşov scrie că jandarmii prezenţi la faţa locului au amendat 18 protestatari cu câte 500 de lei, însă nu au luat nicio măsură împotriva susţinătorilor ALDE, deşi, menţionează sursa citată, mai mulţi dintre ei au adus injurii şi au făcute semne obscene la adresa protestatarilor. 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov, Ion Zaharia, susţine că în timpul mitingului au fost legitimaţi 27 de oameni, iar ulterior au fost amendaţi 18. Decizia ar fi fost luată numai după ce jandarmii au studiat înregistrările video. a mai precizat Zaharia.

„Au fost legitimate 27 de persoane şi, ulterior, au fost 18 persoane sancţionate pentru concurs de contravenţii, ca urmare a faptului că au ignorat două avertizări ale Jandarmeriei. Sancţiunile au fost aplicate ulterior, după vizualizarea imaginilor video şi stabilirea gradului de implicare în contramanifestaţie a fiecărui participant”, a explicat reprezentantul Jandarmeriei.
 
Protestatarii au anunţat că vor contesta amenzile. Potrivit legislaţiei în vigoare, aceştia pot achita jumătate din sumă în termen de 15 zile de la aplicarea sancţiunii.
 
Citeşte şi
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: