A fost doborât recordul naţional la salt cu paraşuta, la Sânpetru

A fost doborât recordul naţional la salt cu paraşuta, la Sânpetru

Paraşutistul Gabriel Dan Chiriac

România are un nou record naţional de altitudine pentru saltul cu paraşuta. Chiar în dimineaţa zilei de Paşti, instructorul paraşutist Gabriel-Dan Chiriac a realizat un salt cu paraşuta dintr-un balon cu aer cald de la altitudinea de 10.400 de metri, se arată într-un comunicat de presă alAeroclubului României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decolarea a avut loc în jurul orei 09.00 de pe Aerodromul Sânpetru, unitate teritorială a Aeroclubului României, situată în apropiere de Braşov.

Vechiul record naţional de altitudine pentru lansare cu paraşuta data din 20 august 1970 şi îi aparţinea paraşutistului Grigore Baştan, care a sărit cu paraşuta de la 10.000 de metri, cu o cădere liberă de 7.000 de metri.

Gabriel-Dan Chiriac este instructor voluntar în cadrul Aeroclubului României, practică paraşutismul din anul 1984 şi a efectuat până în prezent un număr de peste 1.800 de salturi. El este şi instructor de alpinism şi de scufundări.

Proiectul – o colaborare între Aeroclubul României şi Federaţia Aeronautică Română – a început în anul 2012 şi a trecut prin mai multe etape care au implicat calcule, verificări, achiziţionarea şi pregătirea echipamentului, zboruri şi salturi de acomodare şi de antrenament.

Foto: Aeroclubul România

Foto: Aeroclubul România

Iniţial, zborul fusese planificat pentru 24 martie, însă zborul respectiv nu a mai avut loc pentru că simulările făcute de echipă, împreună cu specialiştii ROMATSA, bazate pe sondajele meteo, au arătat că din cauza unei viteze prea mari a vântului la înălţime, balonul cu aer cald ar fi fost scos din zona rezervată şi ar fi fost purtat în căile aeriene utilizate de aeronavele de transport, existând riscul perturbării traficului aerian.

Balonul a fost pilotat de echipajul Mihai Ilie / Mugurel Conta Ionescu, deţinătorii actualului record naţional de altitudine pentru baloane cu aer cald (11.063 metri, realizat în 25 martie 2006). Mihai Ilie şi Mugurel Conta Ionescu sunt instructori de zbor şi examinatori în cadrul Aeroclubului României.

Oficialii Aeroclubului precizează faptul că altitudinea de 10.400 de metri reprezintă rezultatul preliminar bazat pe indicaţia instrumentelor aflate la bord. Rezultatul final va fi cunoscut în urma analizării datelor conţinute de aparatele de înregistrare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările