Un avocat pledează în versuri de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membru în Consiliul Baroului, juristul face haz de necaz: personajele preferate de el sunt soacra şi judecătorul. Şef de an la absolvirea facultăţii, avocatul scrie epigrame inclusiv pe holul Tribunalului sau în sălile de judecată, la precesele lungi şi plicticoase.

Este singurul brăilean care-i înfruntă pe magistraţi pe faţă, ce-i drept, în catrene. A fost procuror, apoi a trecut în avocatură. Îl ştiu toţi ca pe un bărbat bine, gata să spună o glumă bună - sufletul petrecerilor şi spaima morocănoşilor.

Mircea Constanda pledează în versuri şi îi ia peste picior până şi pe judecători. Iată un exemplu: „Unui tânăr judecător: Când şi-a prins nevasta-n pat/ Cochetând cu un vecin/ A strigat înfuriat: Mă abţin!". A scos de sub tipar cea de-a şaptea carte de epigrame, „Lacrima Justiţiei".

Mai mult de jumătate din creaţiile sale tratează subiecte şi personaje din Justiţie. Nu iartă pe nimeni, fie că e vorba de soacră, de judecător sau de infractor.

„Prin umor, am încercat să mă iau la trântă cu prefăcuţii, pentru că viaţa mi-a scos o mulţime de astfel de oameni în cale. Îmi plac glumele, dar şi oamenii de caracter, corectitudinea şi adevărul", ne-a mărturisit avocatul.

„Umor garantat"

Colegii de breaslă, dar şi justiţiabilii de rând, nu se pot abţine să nu schiţeze un zâmbet când vine vorba de Mircea. „Constanda are năravul de a nu vedea numai cu un ochi, de a nu auzi numai cu o ureche şi de a nu vorbi cu o jumătate de gură: plusează până când nu mai încape umor garantat mie în sută", a spus criticul Vasile Ioan Zbarcea.

Iată şi un catren despre criză: „Printre lipsuri şi nevoi/ Parcă nu mai poţi să judeci/ Cică undeva, la noi/ S-au găsit păduchi cu pureci!". Culmea, deşi scrie epigrame de douăzeci de ani, Mircea Constanda se teme de soacră: „Între personajele mele, pe primul loc se află soacra. Soacră-mea, care n-are simţul umorului, m-a ascultat o singură dată şi s-a supărat. De atunci, nu i-am mai citit niciodată epigrame".

„Îi judecă după Codul moral"

"Juristul-epigramist Mircea Constanda, sobru apărător al legii, îşi leapădă roba ceremonială, neagră şi inchizitorială, din sala de judecată, şi-i judecă pe oameni după Codul moral şi le dă sentinţe bazate pe intensitatea roşeţii din obraz şi după lipsa celor şapte ani de acasă" - prof. Dumitru Anghel.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite