Peste o tonă de legume şi fructe confiscate şi amenzi de 13.000 de lei aplicate de poliţişti într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 17 mai, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier, Biroului Proximitate şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza judeţului Brăila, pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Poliţiştii au verificat 15 societăţi comerciale, au legitimat 79 de persoane şi au oprit în trafic 39 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest cinci conducători auto.

”Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 13.000 de lei, dintre care 13 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 10 la legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi patru la legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat peste o tonă de legume şi fructe, în valoare totală de 6.600 de lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite