Mărirea şi decăderea staţiunii Lacu Sărat, al cărei nămol vindecător rivaliza cândva cu cel de la Techirghiol şi Eforie

Ruine moderne la Lacu Sărat FOTO Iulian Minea

Dezvoltată în prima jumătate a secolului trecut, staţiunea Lacu Sărat a avut un prim şoc la naţionalizarea făcută de comunişti. Ulterior, a renăscut pe baza turismului balnear promovat prin sindicat, însă după 1989 a căzut încet-încet în uitare.

Legenda spune că la Lacu Sărat, în balta din vecinătatea Brăilei, şi-ar fi vindecat ostaşii însuşi Vlad Ţepeş. Folclorul (istoric nu există vreo dovadă că faptele sunt reale) pomeneşte despre un incident aparent sadic, în care voievodul a vrut să vadă ce se va întâmpla dacă va ţine un grup de prizonieri turci, obosiţi şi răniţi, în saramură.

Spre surprinderea celui ce avea să intre în istorie drept unul dintre cei mai cruzi români (scoatem din ecuaţia varianta vampiristică, dat fiind că este o evidentă exgerare literară), turcii nu numai că n-au murit în chinuri după câteva zile de zăcut în apa sărată, dar chiar părea că se simt mai bine. Aşa a apărut, se zice, povestea capacităţilor tămăduitoare ale smârcurilor sărate de lângă Brăila.

De fapt, dacă este să luăm de bune doar izvoarele scrise, prima dată când s-a vorbit despre nămolul terapeutic de la Lacu Sărat a fost prin 1870, iar prima „baie” a apărut la malul bălţii cu formă bizară (văzută de sus, pare o pereche de ochelari) la 1875, când în zonă a fost construit, de către un burghez scăpătat ce se inspirase din staţiunile habsburgilor, un prim stabiliment de băi reci şi calde, duşuri cu apă dulce, cabinete de hidroterapie, fizioterapie şi masaje.

Deşi sună aproape modern, realitatea este că prima investiţie din zonă a fost o baracă oarecare, din lemn, la care aveau să se adauge, ulterior, hoteluri, baze de tratament, restaurante, terase şi altele. De-abia după 1890 se implică şi autorităţile în dezvoltarea zonei, care capătă ceva parcuri, nişte alei pietruite şi, după 1900, o linie de tramvai dublă ce făcea (şi încă mai face) legătura cu oraşul Brăila, aflat la 5,5 kilometri distanţă.

Despre lac şi apa lui

Lacul, cu salinitatea crescută, este format pe un vechi curs al Dunării, de care acum este complet izolat. Adâncimea apei variază între 0,6m şi 1,80 m. Fundul lacului este acoperit pe întreaga suprafaţă de un nămol terapeutic cu un grad foarte mare de mineralizare.

I.C. Apostolescu în lucrarea sa „Băile de la Lacu Sărat” din 1884 vorbeşte despre un pacient care la sosirea în staţiune nici nu putea să se dea jos din trăsură şi după vreo 15 băi făcea curse lungi pe jos. Aşa se face că, în perioada interbelică, Lacu Sărat a devenit şi un loc de pelerinaj medical, dar şi un refugiu la modă pentru bogaţii vremii, care considerau nămolul de aici cel puţin la fel de valoros precum cel de la Techirghiol sau Eforie.

De altfel, se apreciază că aici există unul dintre cele mai valoroase nămoluri sapropelice din ţară şi ape cu cea mai mare concentraţie salină, realitate confirmată şi de faptul că, spun cei de la baza de tratament a Ministerului Muncii, „majoritatea pacienţilor încheie cura balneară într-o stare ameliorată”.

Staţiunea  se putea mândri, la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu un cazino modern, un parc englezesc unde cânta fanfară, o sală de popice şi croquet, cu vile cochete, printre care Vila Regală, Vila Poppescu, Vila Nisipianu şi restaurante moderne ca Untaru şi Cazacu. Cele mai multe dintre clădirile vechi au dispărut în perioada 1947-1950, dar au apărut apoi hoteluri noi, realizate pentru sindicalişti şi pentru ţărani (care ajungea acolo prin uniunea naţională a CAP-urilor).

Carte poştală despre Lacu Sărat din perioada comunistă FOTO Arhivă Muzeu Istorie

Iar dacă în perioada de dinainte de Revoluţie toate locurile de cazare erau acoperite permanent, în zilele noastre lucrurile stau cu totul altfel. Statistica pe 2017 arată un grad de ocupare de numai 12% (după ce în 2002 era de 23%), ceea ce demonstrează că staţiunea a intrat într-un declin pronunţat. E drept, în lunile de vară e un pic mai aglomerat, însă nu cu turişti la tratament, ci cu brăileni veniţi să facă o baie, un grătar, să bea o bere.

Strict în cifre staţiunea înseamnă: plajă cu suprafaţa de 72.000 mp; pădure – 70.000 mp; spaţii verzi (de fapt, maidane şi bălării) – 222.000 mp; alei – 38.000 mp; parcare – 7.700 mp; zonă de protecţie – 230.000 mp. Pentru cazare sunt cinci hoteluri (Diana, Lacu Sărat, Perla, Mara şi Flora) şi şase-şapte vile-pensiuni, care  împreună au aproape 900 de locuri de cazare. Mai sunt vreo trei terase şi restaurantele hotelurilor şi cam atât (asta dacă nu cumva eşti pasionat de ruine urât mirositoare). În jumătate de oră ai văzut absolut tot şi-ţi mai rămâne timp şi de-o bere.

În timpul verii plaja de la Lacu Sărat atrage zilnic sute de localnici FOTO Iulian Minea

Dincolo de sănătate, controversele

În ultimii ani, soarta staţiunii s-a jucat în Justiţiei, după ce comuna Chiscani, pe teritoriul căreia să află (fizic) Lacu Sărat a cerut în administrare spaţiile publice din zonă. În cele din urmă le-a şi obţinut, însă asta n-a schimbat nimic: aleile sunt la fel de distruse, spaţiile verzi sunt la fel de abandonate, mizeria e la fel de mare.

În schimb au apărut discuţii privitoare la scăderea salinităţii apei din lac, cu efecte negative asupra calităţilor ei terapeutice. Măsurătorile făcute de o comisie de specialitate din Ministerul Sănătăţii (care se ocupă îndeobşte de supravegherea staţiunilor de tratament) au relevat o desalinizare progresivă a lacului, cauzele nefiind identificate precis, însă primul suspect este sistemul de irigaţii din vecinătate care, avariat fiind, a dus la creşterea nivelului pânzei freatice (cu apă dulce, evident).

Despre cât de populata este staţiunea „vorbeşte” parcarea ei principala FOTO Iulian Minea

La un moment dat, în 2016, s-a vorbit chiar despre o intervenţie necesară, cu vreo 40-50 de tone de sare brută, pentru a echilibra situaţia, însă ideea a fost abandonată deoarece s-a ajuns la concluzia că, mai înainte de asta, trebui să se facă un studiu de impact asupra mediului (există temerea ca nu cumva să se producă o sărăturare a pânzei freatice).

Studiul nu a fost făcut atunci din cauza litigiului juridic între Brăila şi Chiscani, iar după ce comuna a câştigat administrarea lacului nu a mai pomenit nimeni despre asta, aşa că cei circa 3.000-4.000 de turişti care vin anual cu bilet de tratament la Lacu Sărat pot spera în continuare că se vor face bine.