Discipolii lui Brâncuşi, prezenţi cu lucrări la Secţia Artă a Muzeului Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Cultural Nicapetre
Centrul Cultural Nicapetre

Pentru prima dată, brăilenii pot admira opere ale sculptorului Ovidiu Maitec, al cărui atelier a fost mistuit de flăcări în noaptea de 24/25 decembrie 1989.

Muzeul Brăilei se alătură instituţiilor de cultură implicate în organizarea Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediţia 2011.

În avanpremiera acestei sărbători, prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, a organizat la Mănăstirea Măxineni, în data de 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci), un simpozion cu tema „Moştenirea culturală din lemn" - Studiu de caz Mănăstirea Măxineni:

1. Restaurarea turlelor Mănăstirii Măxineni 1857-1859, arhitect Johann Schlater;

2. Restaurarea turlelor Mănăstirii Măxineni 2007-2011, arhitect Călin Hoinărescu.

La simpozion a participat un grup de specialişti (cercetători, muzeografi, conservatori, restauratori) de la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii - Goleşti, jud. Argeş, coordonaţi de dr. Filofteia Pally, director general al instituţiei muzeale amintite, alături de specialişti ai Muzeului Brăilei.

Tot cu acest prilej, Secţia Artă a Muzeului Brăilei oferă publicului posibilitatea de a se întâlni, pentru prima dată, cu două dintre operele sculptorului Ovidiu Maitec (1925-2007), expuse la Centrul Cultural „Nicăpetre" (strada Belvedere nr.1, în spatele Hoteluluiu Traian).

„Cei doi artişti, Nicăpetre şi Ovidiu Maitec, sunt maeştri ai sculpturii în lemn, pentru care opera lui Constantin Brâncuşi este o moştenire comună. Lucrările lui Ovidiu Maitec sunt din colecţiile Muzeului Brăilei, piese reprezentative pentru creaţia sculptorului, în mare parte distrusă în incendiul care i-a mistuit atelierul în noaptea de 24-25 decembrie 1989", a precizat dr. Maria Stoica, şefa Secţiei Artă.

Centrul Cultural Nicăpetre şi Casa Memorială „D. P. Perpessicius" (strada Cetăţii nr. 70) sunt incluse în programul manifestărilor „Ipostaze Ale Culturii şi Civilizaţiei Lemnului în Zona Brăila - Buzău" organizate de Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional din Brăila şi Buzău, alături de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti" Bucureşti, Asociaţia Pro Democraţia - Club Brăila şi Fundaţia Fiii Brăilei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite