Centrele maternale din Brăila sunt ocupate la refuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar trei locuri mai sunt disponibile dintre cele 246, dar situaţia este dramatic şi se impun noi internări Conducerea Protecţiei Copilui Brăila a făcut deja demersuri pentru obţinerea unor noi spaţii şi solicită angajarea de personal care-i să poată supraveghea pe cei internaţi.

Lipsa mijloacelor de trai, precum şi evenimentele tragice din ultima perioadă, între care şi cazul unui copil de trei ani care a fost torturat şi înfometat de mama sa şi concubinul acesteia, a determinat Protecţia Copilului să instituţionalize, recent, încă 15 micuţi.

"Au gustat pasta de dinţi"

Interesant este faptul că, dacă săptămâna trecută, persoanele care au ajuns în centrele maternale erau cu greu convinse să facă acest pas, acum se declară foarte mulţumite de condiţiile în care trăiesc.

"Nu credeam că se poate trăi şi aşa. Am trăit pe sub pământ, în sărăcie. Şi copiii sunt cât se poate de bine îngrijiţi şi hrăniţi, i-am spălat, au primit hăinuţe curate. Ce nu aş da să am condiţiile de aici sau măcar o cameră ca aici, acasă la Perişoru", ne-a declarat Georgiana Rusu, care, joia trecută, a fost convinsă cu greu, după multe lacrimi şi negocieri să vină cu cei cinci copii în centru, între care un sugar de trei luni, la un centru maternal.

CITEŞTE ŞI:

Brăila: Acţiuni concertate în tot judeţul, pentru scoaterea copiilor din mizerie

Protecţia Copilului Brăila s-a sesizat şi a mai dus la adăpost un bebeluş

După uciderea băieţelului din Romanu de către părinţi şi moartea bebeluşului din Tătaru, Protecţia Copilului strânge toţi copiii aflaţi în mizerie!

Cei mai mici, care abia acum au văzut ce înseamnă grija, se mândresc cu hăinuţele noi pe care le-au îmbrăcat şi le arată tuturor. Locuiesc acum în condiţii decente, au învăţat să se spele, inclusiv pe dinţi.
"La început au gustat pur şi simplu pasta de dinţi, cu teamă", ne-a declarat una dintre îngrijitoare.

Deficit şi de personal

"În momentul de faţă, din cele 246 de locuri, 243 de locuri sunt ocupate şi avem în continuare nevoie să internăm şi alţi copii. Din păcate nu avem nici personal suficient şi facem demersurile necesare pe lângă Ministerul Muncii ca să ne permită să angajăm oameni, astfel încât să asigurăm supreveghetori care să fie în permanent contact cu cei internaţi", ne-a declarat Simona Cimpoae, director adjunct al Protecţiei Copilului Brăila şi purtător de cuvânt.

Inspectorii D.G.S.A.P.C. au făcut loc tot aici loc pentru alţi şase copii care se zbăteau într-o mizerie cruntă în comuna Gropeni şi a căror internare se impunea de urgenţă.

"La Centrul Maternal "Alexandra" capacitatea maximă a fost atinsă, avem trei mame cu 11 copii din care trei sugari. Locurile libere sunt în apartamentele de tip familial, câte unul într-o locaţie. Dar facem, în aşa fel, încât să putem primi şi alţi copii defavorizaţi", ne-a mai declarat Simona Cimpoae.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite