Şoferul care a omorât cinci oameni, intrând cu maşina într-o staţie de autobuz, a fost liberat condiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Negoiţă Foto: obiectivbr.ro
Marius Negoiţă Foto: obiectivbr.ro

Judecătoria Brăila l-a liberat condiţionat după 2 ani şi 11 luni de închisoare pe tânărul de 29 de ani care a provocat un adevărat carnagiu, intrând cu viteză într-o staţie de autobuz, unde a lovit în plin cinci persoane, omorându-le pe loc.

Marius Negoiţă a fost liberat condiţionat de către Judecătoria Brăila printr-o decizie pronunţată pe 11 februarie, la doi ani şi 11 luni după ce fusese condamnat definitiv de către Curtea de Apel Galaţi la cinci ani de închisoare pentru ucidere de culpă.

 În dimineaţa zilei de 4 aprilie 2016, tânărul de 29 de ani a intrat pe contrasens cu o viteză mult prea mare şi a spulberat pur şi simplu cinci persoane care se aflau în staţia de autobuz de pe şoseaua Râmnicu Sărat.

Marius Negoiţă, agent de pază la acel moment la frma SC “My Security” SRL, conducea un autoturism marca “Renault Megane” pe şoseaua Râmnicu Sărat, venind dinspre bulevardul Dorobanţilor, către Comuna din Paris. Acesta rula cu o viteză mult peste limita legală şi a intrat în depăşirea unei coloane de autoturisme, rulând pe contrasens circa 200 de metri.

Pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism care circula regulamentar, tânărul a virat brusc stânga, a părăsit partea carosabilă, a urcat pe platoul din dreptul staţiei de transport în comun şi a intrat cu partea frontală a maşinii într-un grup de cinci persoane, omorându-le pe loc.

În urma procesului care a urmat, Marius Negoiţă a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au menţinut verdictul dat, în noiembrie 2016, de către Judecătoria Brăila, după ce Negoiţă atacase decizia cu apel. Din pedeapsa aplicată, s-a dedus durata reţinerii din 14.04.2016 , a arestului la domiciliu de la 15.04.2016 la 20.04.2016 şi a arestului preventiv de la 21.04.2016 la zi, în total 9 luni.

Judecătorii de la instanţa superioară au mărit cuatumul daunelor morale ce trebuie plătite rudelor victimelor. Majoritatea sumelor au fost dublate, ajungându-se în final la daune la daune de 780.000 de euro.

marius negoita sofer accident cinci victime

Scena tragediei FOTO Florentin Coman

“S-au admis apelurile declarate de părţile civile. A fost desfiinţată în parte numai în ceea ce priveşte latura civilă, sentinţa penală a Judecătoriei Brăila şi în rejudecare: a fost majorat de la 25.000 euro la 40.000 euro cuantumul daunelor morale către partea civilă Arbunea Adrian; a fost majorat de la 25.000 euro la 50.000 euro cuantumul daunelor morale către partea civilă Arbunea Mărioara; a fost majorată de la 25.000 euro la 50.000 euro cuantumul daunelor morale către partea civilă Arbunea Melu; a fost majorat de la 75.000 euro la 150.000 euro cuantumul daunelor morale către minorul parte civilă G. Daniel; a fost majorat de la 75.000 euro la 100.000 euro cuantumul daunelor morale către partea civilă Grigore Laura Mihaela; a fost majorat de la 50.000 euro la 100.000 euro cuantumul daunelor morale către partea civilă Hîrtopan Alexandra Nicoleta; a fost majorat de la 25.000 Euro la 40.000 euro cuantumul daunelor morale către partea civilă Moroianu Gina; a fost majorat de la 150.000 euro la 250.000 euro cuantumul daunelor morale către minorul partea civilă O. Dragoş. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, au stabilit judecătorii Curţii de Apel Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite