Niciun vinovat în cazul bărbatului ucis şi abandonat în noroi. Sora victimei: „Avea capul cât o găleată, aşa de bine era bătut“

Campania „România infractorilor necunoscuţi“ continuă cu povestea lui Neculai Tararai, un bărbat de 51 de ani din satul Şupitca (judeţul Botoşani) care a sfârşit cumplit, acum mai bine de şase ani, abandonat într-o baltă cu noroi. Nici astăzi nu se ştie cine l-a omorît.

Pe 28 octombrie 2010, satul Şupitca din comuna Coşula, judeţul Botoşani, o comunitate paşnică, era zguduită de un eveniment îngrozitor. Într-o baltă de la marginea cătunului, într-un loc numit „La Ţapardel“, a fost găsit desfigurat Neculai Tararai, unul dintre cei mai liniştiţi membri ai comunităţii. Avea 51 de ani şi localnicii spuneau despre el că era „pâinea lui Dumnezeu“, un om retras, sărac. A fost găsit de câţiva săteni când încă mai sufla. A ajuns până la Clinica de Neurochirurgie de la Iaşi, iar rudele sperau într-o minune. Neculai Tararai s-a stins însă pe un pat de spital. În urma lui a rămas o anchetă în desfăşurare, multe întrebări fără răspuns şi un autor încă necunoscut.

Omorât în adăpătoare gâştelor

Deşi au trecut atâţia ani, sătenii ţin bine minte sfârşitul misterios al lui Adrian, aşa cum îi spuneau lui Neculai Tararai. Provenea dintr-o familie numeroasă, a avut o parteneră şi o fiică, dar a rămas să locuiască de unul singur în casa părintească. Muncea cu ziua şi era harnic. În ziua fatidică, aşa cum mărturiseşte Ana Prelipceanu, vecina bărbatului, săteanul a muncit toată ziua la un gospodar din Şupitca.

„În ziua aceea blăstămată o lucrat la vecinul lui, gard în gard cu dânsul. Şi-o făcut curăţenie şi omul l-o hrănit, că era singur rămas, vai de capul lui. O terminat seara şi a plecat şi el“, spune femeia. Oamenii din sat îşi amintesc că Neculai a plecat pe lângă discoteca satului, unde erau adunaţi mulţi localnici. Din acel moment firul evenimentelor s-a rupt. Neculai Tarari a fost găsit la primele ore ale zilei de 28 octombrie 2016, la „Balta lui Ţapardel“, un ochi de apă în care se scaldă gâştele satului. Zăcea în nămol şi gemea cumplit. A fost văzut inclusiv de Maria Ungureanu, proprietara unui magazin sătesc aflat chiar lângă baltă. „Am ieşit, că răcnea lumea în drum. Era acolo, în noroi, şi gemea săracul. Am rămas noi cu Poliţia, care a venit şi l-a scos de acolo şi apoi a venit maşina de la ambulanţă şi l-a dus. Şi cine l-o dat acolo s-o dus în drumul lui“, spune Ana Prelipceanu (foto jos dreapta).

„Nu aveai cu cine grăi“

Printre primii anunţaţi de ceea ce a păţit Neculai Tarari a fost sora lui, Alexandrina. Era cea din familie care avea grijă de soarta singuraticului frate. Aceasta îşi aminteşte printre lacrimi momentul cumplit când şi-a văzut fratele desfigurat. „Nu aveai cu cine grăi. Avea capul cât o găleată, aşa de bine era bătut. A fost găsit noaptea, acolo, în noroi. Nu-mi venea să cred. El să păţească aşa ceva“, spune sora bărbatului. A fost dus la spital şi transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi, unde a murit în doar câteva zile. Nu putea vorbi şi nici să se mişte. Era în comă profundă.

„Am fost la el şi eu, şi soţul. Dar nu s-a putut face nimic. S-a dus“, îşi aminteşte sora lui Neculai Tararai. De altfel, şi rapoartele arată că Neculai Tararai a fost găsit cu lovituri foarte puternice în zona capului, urmate de deces. „Prezenta multiple leziuni în zona capului. Victima a decedat la 9.11.2010 la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, având diagnosticul «traumatism cranio-cerebral, politraumatism, fracturi etaj anterior bază de craniu, comă gradul III, hemoragii multiple,contuzie toraco-abdominal㻓, precizează procurorul Valeriu-Iulian Chihaia.

„Cum să-l omori“

Pentru oamenii din Şupitca, moartea lui Neculai Tararai este un adevărat mister. Este descris de localnici ca un individ mărunţel şi foarte paşnic. Nu deranja pe nimeni, fugea de scandaluri. Era foarte sărac şi singur. „Toată lumea s-a mirat. Cum să-l omori pe Adrian? Că n-o făcut omu ăsta rău la nimeni. Dă de gândit treaba asta. De atunci mereu mă gândesc. Omul cela nici nu se bătea, era vai de amarul lui. Un om liniştit, hărnicuţ, în legea lui. Mergea pe la unul, pe la altul, să câştige şi el un bănuţ“, spune Ana Prelipceanu vecina acestuia.

Neculai Tararai nici măcar nu prezenta interes pentru cei care ar fi dorit să-l jefuiască, spun oamenii locului, fiindcă era cunoscut ca fiind foarte sărac. Sora acestuia spune că era un bărbat bolnăvicios şi că ar fi rămas cu sechele după un episod de meningită. „El a fost bolnav când era mic şi a avut meningită. Şi mai avea aşa probleme. Stătea singurel acolo la el acasă şi îi mai duceam mâncare şi aveam grijă de el“, spune Alexandrina Frunză. Neculai Tararai avea un singur cusur, din punctul de vedere al sătenilor. Cerea de băut oamenilor din sat. Fiind nevoiaş, fie cerea un pahar cu tărie, fie câte-un ban. „Dacă vedea pe cineva că cinstea un pahar, se ducea şi cerea şi el“, adaugă sora lui Tararai. Oamenii din sat îi ştiau însă obiceiul şi, mai ales, ştiau că accepta refuzurile fără să crâcnească.

Tararai se ferea de scandaluri. „El cerea de la om, «dă-mi şi mie un pahar, dă-mi şi mie un franc», dar nu era insistent şi lumea îl ştia“, spune Maria Ungureanu, o altă localnică. În aceea noapte fatidică, bănuieşte femeia, Neculai, ar fi trecut pe lângă discotecă şi ar fi cerut, ca de obicei, un pahar celor care se distrau în local. De acolo nimeni nu ştie ce s-a mai întâmplat. „De acolo o venit. Cine i-o dat de băut, care şi-o făcut pomana cu dânsul, nu ştiu“, adaugă Maria Ungureanu (foto jos).

În Şupitca nimeni nu bănuieşte pe nimeni. „Nu ştiu cine ar fi putut face asta. M-au întrebat şi la Poliţie dacă ştiu pe cineva, dacă îl duşmănea cineva, dacă s-a certat cu cineva. Nu ştiu. Era amărât, paşnic şi îl ştia toată lumea. Nu ştiu cine ar putea să se lege de el şi să-l bată în halul ăsta“, precizează sora lui Neculai Tararai.

„Sper să se facă dreptate“

Sora lui Neculai Tararai mai spune că se gândeşte des la fratele său. L-a iubit mult şi ar fi vrut să-l ştie în viaţă, sănătos. „Sper să se facă dreptate. Nici bani de înmormântare nu am luat de la stat. Era fratele meu şi l-a îngropat eu. Dar trebuie să se afle ce a păţit Neculai. Că era un om atât de bun că nu merita. Au trecut atâţia ani şi nimic. Ei dacă nu ştiu până acuma, care se ocupă de asta, eu de unde să ştiu?“, încheie Alexandrina Frunză (foto sus).